24.09.2014 Big Day

De azi sunt doctorand cu acte in regula:D da cum auziti;))Voi continua in acelasi domeniu in care am luat licenta si masterul.Imi place domeniul, imi plac studiile si simt dorinta de a face studii in continuare.Vis-a-vis de acest pas am auzit mai multe reactii, persoane care sunt de acord cu aceasta decizie, persoane care neaga eficienta si sensul studiilor (cu atat mai mult la doctorat).Sincer nu ma intereseaza inteligenta altuia, ma intereseaza sa fiu eu mai bun ca tine. Nu impun la nimeni importanta studiilor, postuniversitare sau chiar licenta. Fiecare-si alege prioritatile in viata, isi alege calea, isi modifica ”destinul”.In oarecare masura sunt de acord, studiile nu sunt un garant al prestigiului social, a evolutiei profesionale sau a bunastarii financiare(chiar dimpotriva, in ierarhia celor mai bogati oameni se afla persoane fara studii superioare).Dar, nu traiesc o viata prgamatica, nu sunt interesat in exclusivitate de beneficiile financiare. In viziunea mea, viata trebuie traita corect, in echilibru cu sine insusi, cu propriile valori, cu cei din jur, cu realizarile care-ti aduc placere(prin insasi faptul ca vezi rezultatul muncii tale). Uneori chiar sunt iritat de pragmatismul unor persoane, de tendinta de a obtine doar beneficii financiare in rezultatul unei sau altei actiuni, bani, bani, bani... Devenim incetul cu incetul ”slugile” acestui ”bun” si pierdem esentialul - pierdem momentul de a trai cu adevarat viata, de a o trai frumos si interesant. As vrea ca oamenii din jur sa traiasca vaiata corect si asa cum le place, sa fie satisfacuti de ei, sa fei satisfacuti de cei din jur, de activitatea lor, sa savureze frumosul si valoarea ce ne-nconjoara, sa caute valoare in ei si sa o pretuiasca.

Just me!!!

Cred că sunt puține persoane care mă cunosc cu adevărat. Nu pot spune că sunt un om simplu sau ușor de înțeles. Sunt o fire contradictorie, complicată. Și apreciez enorm oamenii care încearcă să mă înțeleagă și nu se grăbesc să mă judece. Sunt zile în care comfortul patului meu îmi aduce cea mai mare satisfacție, dar sunt și zile în care mă pun în mișcare și la sfârșitul zilei, când trag linie, sunt uimit și eu de câte am reușit să fac. Sunt momente când devin egoist, când mă gândesc doar la mine și trebuie să recunosc că uneori, lucrul asta m-a scutit de câteva suferințe în plus la momentul respectiv, dar m-a și dezavantajat în timp. Mă înspăimântă ideea de a fi neputincios. De a privi un lucru, o situație, un moment fără a putea face nimic pentru a-l schimba. Mă înspăimântă faptul că deseori, realitatea te ajunge din urmă și îți arată cât ești de “mic”… pentru că da, uneori, nu e vorba doar de voință. Uneori, oricât de mult ai vrea să fie altfel, nu îți stă în putință să poți schimba acel ceva. Cred în DOI, cred în prieteni deși până și prietenia a devenit în momentul de față un lucru relativ, cred nu-ți ajunge o viață pentru a cunoaște un om cu adevărat, cred că printre lucrurile pe care ar trebui să le trăim de mai multe ori în viață se numără copilăria. Copilaria€… mi-ar plăcea să vorbesc mai mult despre asta, dar devin nostalgic atunci când o fac. Nu vreau să devin nostalgic acum. Iubesc marea. Nu mă satur niciodată să o privesc, să o miros, să o gust. Pentru mine e un infinit care nu mă sperie, ci mă încântă. Iubesc oamenii frumoși sufletește. Mă inspiră și mă fac să cred că dacă vor, oamenii chiar pot fi buni. Nu am întâlnit mulți, dar aceia pe care i-am întâlnit mi-au dăruit puțin din lumea lor, înfrumusețând-o și pe a mea. Am descoperit astfel, că încă mai sunt oameni care dăruiesc pur și simplu, fără să aștepte ceva în schimb. Îmi place să cred că am ajuns în punctul în care îmi pot da seama că ceva nu este în regulă din atitudinea omului de lângă mine. Mi se pare mai simplu și mai puțin extenuant. Prima variantă e o pierdere inutilă de timp și de energie. Îmi place viața. Îmi place să mă simt bine, să fac ce-mi place, să am în preajmă oameni alături de care mă pot dezvolta. Îmi place romantismul, dar nu dus la extrem. Îmi plac săruturile pe frunte și îmbrățișările lungi. Nu îmi plac oamenii aroganți. Oamenii care se cred superiori, deși intelectual sau spiritual, nu sunt. Nu îmi plac oamenii care își rezolvă problemele într-o manieră agresivă. Nu îmi place să fiu tratat ca pe un obiect. Urăsc să mi se impună lucruri sau să aflu lucruri neadevărate despre mine. Nu pot spune că nu mă afectează într-o oarecare măsură, diferită, în funcție de fiecare om în parte, ce văd sau ce aud. Nu pot spune că m-am obișnuit cu răutatea care poate exista în oameni și nici nu cred că o voi face. Nu pot spune că sunt o persoană calmă care trece cu răbdare peste toate mizeriile, dar după ce mă aprind, îmi trece. Mi-am dat însă seama că nu trebuie să demonstrez nimic, nimănui. Că important este să fiu împăcat eu cu mine, să fiu conștient de lipsuri și să încerc să le acopăr, pentru ca indiferent de situație, să pot spune cu mâna pe inimă că nu mi-e rușine de ceea ce sunt sau ce am făcut. Am învățat că părinții sunt cea mai mare comoară pe care ne-o dă Dumnezeu. Că indiferent cât greșim, cu ce greșim, în inima și în ochii părinților noștri vom fi mereu cei dintâi și singurii care contează. Am învățat că Dumnezeu îți scoate în cale oameni care să te ghideze în momentele cheie din viața ta. De multe ori, târziu îți dai seama care a fost scopul acelui om apărut în viața ta și de ce în momentul respectiv. Am învățat că iubirea te face să te simți deopotrivă, cel mai puternic și cel mai vulnerabil om de pe pământ.

Natura ne aseamana.Educatia ne deosebeste

Am rasfoit acum o zi un editorial si mi-a atras atentia un titlu...am stat si l-am analizat...si l-am interpretat...si mi-a dat de gandit...cu totii avem aceeasi structura, aceeasi compozitie insa ceva ne facem sa fim diferiti si anume educatia...ce inseamna sa fii educat? ce inseamna sa te comporti ca un om educat? de ce unii par needucati? cine face educatia si la ce ne ajuta? educatia este procesul prin care trecem inca din primele luni de viata...in prima faza parintii sunt cei cu care socializam, sau asa ar trebui cu toate ca sunt si exceptii si mai apoi suntem integrati fie la crese, gradinite, apoi la camin si in cele din urma la scoala...si treptat, treptat suntem invatati cum sa ne comportam, cum sa vorbim, cum sa mancam civilizat...cred ca ceea ce ar trebui sa ste fiecare individ ajuns la o varsta este codul bunelor maniere...este acesibil pentru toata lumea, are un limbaj simplu, elegant, nu e deloc deranjant si e chiar pentru toti...cum ar fi daca toti s-ar comporta impecabil? daca lumea nu ar mai tipa, nu ar mai injura, daca nu am mai vedea oameni care sa fumeze si sa scuipe pe strada...toate acestea tin de educatie...sau domnisoare bine imbracate care-si arunca tigara cand se afla in trafic...sunt lucruri care oriplileaza, care te fac sa te gandesti: de ce asa si nu cum ar fi normal...sunt lucruri care-ti par vulgare si pe care ai vrea sa le schimbi...oameni care agreseaza, care lovesc, care bruscheaza, oamenii in stare de ebrietate care ies in public...si la care te uiti si te intrebi? de ce sunt asa? si totul are o explicatie: pentru ca acolo undeva ar fi trebuit sa existe cineva care sa-i invete, sa le explice, care sa-i formeze ca pe niste oameni integri, rationali... si pana la urma ce este educatia? care este scopul educatiei? si cred ca un rapuns potrivit este acela ca tema centrala a educatiei este aceea de a implanta dorinta si usurinta de a invata, de a crea oameni educati si ca adevarata societate umana este aceea in care bunicii, parintii, copii si nepotii invata impreuna...cat de bine ar fi sa nu ne diferentiem intre noi in functie de cat avem ci de cat putem noi, de ceea ce putem oferi, de cum ne exteriorizam...si cred la lucrul care trebuie invatat in prima faza e sa deosebim binele de rau...

Work hard in silence, let success be your noise

Stii cu siguranta genul de persoana care se agita toata ziua, este ocupata mereu, stresat si nemultumit si la sfarsitul zilei isi da seama ca nu are prea mari rezultate. Munca multa si stresul nu sunt deloc solutia!!!! Cei mai multi dintre noi muncim din greu in viata, nu e nicio indoiala. Muncim din greu la job pentru a excela. Muncim din greu pentru a ne pastra relatiile. Muncim din greu pentru a avea cele mai bune rezultate in viata. Dupa ce muncim din greu o perioada mai lunga de timp, ajungem sa ne dam seama ca nu putem face mai mult doar muncind din greu. Nu ma intelegeti gresit – sa muncesti mult este important. Sustin acest lucru, si eu pot fi dependent de munca uneori. Pot munci non-stop pentru a realiza ceva. Munca asidua este cu siguranta caramida succesului. Totusi, cand ai 24 de ore pe zi, la fel ca toata lumea, trebuie sa incepi sa muncesti si inteligent, nu doar foarte mult, pentru a-ti valorifica la maxim timpul si efortul depus. Cand muncesti mult ai anumite rezultate, insa cand muncesti mult SI inteligent in acelasi timp vei avea cele mai bune rezultate, important e sa-ti stabilesti foarte clar obiectivele,sa ai o anumita viziune,sa alegi lucrurile cele mai importante iar cand ai nevoie de o parere, cere sfatul cuiva.

Lucruri aparent SIMPLE...

Dintr-un egoism fatidic ne gandim doar la noi. La ce ne este bine, la ce ne face fericiti, la cat de nefericiti ne fac anumite lucruri si la cat de mizerabili sunt unii oameni. De ce? Pentru ca egoismul nu doare. Invidia nici atat. Rautatea este un simbol al umanitatii, de ce sa ne facem noi probleme cand altele sunt cele care conteaza? Umanitatea nu isi va gasi salvarea decat in unitate. Simtamantul acela profund, care te face sa iti dai sufletul pentru omul de langa tine, este cel ce trebuie sa dainuie in constiinta noastra. Suntem prea rai, prea reci, prea singuri. Superficialitatea este eticheta pe care multi o poarta alergand dupa renume, bani si alte non-valori. Ceea ce trebuie sa intelegi este ca nu conteaza ceea ce spui despre tine, despre cum ai ajuns tu sa fii cel mai bun si despre cat de special esti tu ca om, asta nu ajuta pe nimeni. Conteaza ce lasi in urma ta! Conteaza ce le spui oamenilor care te asculta. Tot ceea ce conteaza este sa le transmiti un gand, o idee, o dorinta nebuna de a schimba ceva in bine. Dorinta de a sapa in sufletele celor din jur si de a le planta semintele schimbarii, ale fericirii si ale iubirii. Asta ar trebui sa fie constiinta sufletului nostru! Chiar daca de multe ori pare greu sa intinzi o mana celui care are nevoie, aceasta fapta va fi cea care iti va aduce valoarea si recunoastere ca fiinta sociala. La urma urmei vorbele sunt vorbe ...doar faptele conteaza :)