The big Steve Jobs

"Timpul tau e limitat, nu il irosi traind viata altcuiva. Nu trai blocat in doctrine, care inseamna sa traiesti cu rezultatele gandirii altor oameni. Nu lasa zgomotul altor opinii sa iti inabuse propria voce launtrica. Si cel mai important, trebuie sa ai curajul sa iti urmezi inima si intuitia. Ele stiu deja ce vrei sa devii cu adevarat. Orice altceva este in plan secundar."

Nesimtit vs Prost

A fi nesimtit este una. A fi prost este alta. Dar atunci cand prostii sunt si nesimtiti pe deasupra, atunci avem in fata personaje cu cele mai rafinate calitati. Idioti, cretini, oligofreni sau orice alt atribut asemanator le-as adauga nu cred ca as exagera deloc. Ma simt de-a dreptul revoltat. Ma simt neputincios in fata prostiei lor. Ipocrizia lor ma depaseste. Cum poti sa faci pe desteptul atunci cand pana si tu cu ochii tai observi ca esti prost de dai in gropi? Uimitor, nu? Sau doar cotidian? Nici eu nu stiu. Inca nu m-am obijnuit cu nesimtirea de zi cu zi. As urma sfatul lui Dante care zice ceva de genul: "priveste si treci", dar mi-e greu sa trec indiferent pe langa nesimtirea care domneste printre noi. Unde o fi bunul simt? Ipocrizia domina fiecare nivel al paturii sociale. Bunul simt lipseste cu desavarsire. De respect nici nu mai aduc vorba. Deci ce pretentii pot sa mai am de la anumiti indivizii? De fapt, ce pretentii pot avea de la majoritatea indivizilor? Degeaba incerci sa le explici unora ce este bunul simt. Degeaba incerci sa le explici ce este respectul. Degeaba le explici ca odata ce sunt idioti ar trebui sa inceteze sa fie si nesimtiti. Degeaba... Cum poti sa tratezi cu indiferenta tot ce se petrece in jurul tau? Cum poti sa ii ignori si in acelasi timp sa traiesi intre ei? Mie unul imi este imposibil sa imi stapanesc furia fata de acesti indivizi. Atunci cand nesimtirea merge mana in mana cu prostia revolta celor ca mine este inutila din pacate.

Breathing memories!!!

Oamenii falşi promit uşor. Şi la fel de uşor te dezamăgesc. La fel de uşor îşi pierd integritatea. La fel de uşor le păleşte caracterul. Şi tot la fel de uşor devin nişte nimicuri.
În lumea în care trăim, falsitatea e majoritară.  Adevărul se stinge cu fiecare secundă, cu fiecare minciună ce stoarce şi ultima fărâmă de omenie ce abia mai respiră în duhoarea de baliverne sufocante.
Dar tu, persoană falsă, stai şi negi. Mă aprobi, dar nu recunoşti. De ce ai face una ca asta? Falsitatea nu va face o premieră acum cedând locul adevărului. Nici pomeneală!  Zâmbeşti…la fel precum zâmbeşti în fiecare zi, aşa…fără motiv, ca să aminteşti lumii cât de bine te poţi preface. Trebuie să recunosc însă, te pricepi bine la acest joc.
Nu mă consider sfânt, din contră. Dar nu pretind că sunt ceea ce nu sunt, aşa că nu am regrete, scriu ce gândesc.  Şi mă întreb cum reuşeşte omul să îi facă pe cei din jur să muşte momeala unui actor jalnic ce  joacă rolul trădătorului atât prietenos, atât de credincios, atât de inocent. Dar falsa modestie e trădată de o gură prea mare. Ei bine, am învăţat de-a lungul timpului că omul care urlă mai tare, nu e neapărat cel care are dreptate.  Degeaba făureşti o imagine care nu te reprezintă, degeaba  încerci să pari ceea  ce nu eşti, degeaba latri unde nu trebuie, degeaba pictezi cu culori pe care nu ştii să le amesteci.  Şi stau şi mă întreb…pentru ce?  De ce?
Fiecare om e special  şi frumos în felul său. Nu există standarde bătute în cuie. Frumuseţea constă în varietate.  Nu înţeleg de ce se pune mereu accentul pe aparenţe şi premise   false. Cu ce eşti mai câştigat dacă încerci să fi altcineva? Cu ce eşti mai câştigat dacă furi o altă identitate? Sau minţi, sau zâmbeşti prieteneşte, când în gândul tău dispreţuieşti persoana căruia îi zâmbeşti? Suntem obligaţi să fim falsi? Nu,  dar respectul trebuie să existe. Şi respectul nu înseamnă  a minţi, sau a fi prietenos dacă nu simţi nevoia. Respectul  înseamnă adevăr şi  o bună creştere.  Aşa că hai să lăsăm teatrul de-o parte. Căci tu, om fals, ţi-ai făcut norma, eu am aplaudat ironic iar cortina a căzut lăsând un gust amar, atât mie, cât şi societăţii.