I'm back...!!!

Cei care deţin adevărul absolut, cei care ştiu întotdeauna răspunsul corect şi îl rostesc cu siguranţă, ca pe o lecţie pentru cei din jur, mai puţin înzestraţi decât ei... aceştia nu vor înţelege niciodată ezitarea şi punctele de suspensie atunci când eşti gata să asculţi o altă părere, atunci când simţi nevoia să mai citeşti o carte sau un articol înainte de a-ţi forma o opinie despre un subiect. Mă aplec în faţa celui care e înalt calificat într-un domeniu şi învăţ din experienţa lui, dar nu când personajul care dă sentinţe definitive şi irevocabile e "la prins muşte" mai mult decât mine şi are pretenţia că ştie el mai bine şi nu admite replică şi contraargument. Un om inteligent şi instruit va fi întotdeauna deschis pentru o discuţie, va accepta că ceea ce e bun sau frumos pentru unul poate fi rău şi urât pentru celălalt, va înţelege că, fiind diferiţi începând de la ADN şi continuând cu mediul social în care ne-am format, vom avea păreri şi gusturi diferite. Să ştii să îţi susţii punctul de vedere, dar nu până în pânzele albe, e dovadă de toleranţă şi de bun simţ. Să accepţi că fiecare om are soluţiile proprii la probleme şi să nu i le bagi pe gât pe cele pe care le consideri corecte înseamnă din nou să fii tolerant şi să ai bun simţ. Iar dacă faci parte dintr-o majoritate covârşitoare (cum ar fi apartenenţa la o religie) şi eşti de obicei o persoană tolerantă şi cu bun simţ, atunci când oferi ca soluţie credinţa ta, gândeşte-te întâi dacă ştii sigur că interlocutorul tău face parte din aceeaşi majoritate. Sunt unele şanse să te înşeli dacă faci confuzie între majoritate şi totalitate.

Atunci a inceput totul 25 aug.2009

25 august 2009. Nici nu mai stiu exact ce-am facut in ziua aia. Cand mi-am baut cafeaua, daca era luni sau vineri, daca a fost o zi buna sau rea. Stiu doar ca am tastat pe calculatorul meu de acasa treaba asta: blogspot.com. Auzisem eu ca ala e un loc bun in care sa incepi un blog. Nu stiam bine despre ce sa scriu, insa, inainte de asta, nu stiam ce nume sa-i dau. Nu voiam sa-i dau numele meu (am stat intr-un fel de anonimat pentru destul de multa vreme, fara vreun motiv anume), dar nici alt fel de inspiratie nu aveam. In ziua aia ma sunase un prieten de la Iasi, sa ma intrebe de sanatate, iar eu ma apucasem sa-i explic detalii din viata mea tumultoasa si plina de peripetii. Mi-au ramas in minte cuvintele lui de atunci, spuse printre hohote de ras: “Mda. Tot un nebulos ai ramas pentru mine.” Si asta a fost, descoperisem gaura din covrig: “nebulos”. Urma sa-mi las niste ganduri pe o foaie virtuala pe care s-o citesc eu si inca vreun ratacit. Dar acele ganduri ieseau in lume, nu mai ramaneau doar pe o pagina de word dintr-un fisier bine ascuns si nici nu mai ramaneau scrise, apasat, intr-o agenda care tinea loc de jurnal. Ca de scris imi placea sa scriu, chiar daca nu ma pricepeam la asta. Nici acum nu ma pricep foarte tare, dar macar am ajuns sa am un fel de coerenta ce vine din niste ani de exercitii (aproape) zilnice. Aveam palmele transpirate si inima imi batea tare. Eram incantat si total speriat de momentul in care aveam sa apas “publish”, desi era clar ca nu citeste nimeni. Ba mai mult, aveam de gand sa nu spun nimanui de blogul pe care tocmai il deschisesem, iar prin alte parti comentam cu numele meu (ma stiam deja, virtual, cu “greii” blogosferei si mi se parea nedrept fata de altii mai buni decat mine la scris sa povestesc ca tocmai mi-am facut blog, iar ei sa ma sustina din simpatie). Eram cu toate gandurile astea in minte, faceam tot felul de planuri si mi-am promis, atunci, in acea seara, ca o sa fac tot posibilul sa nu renunt la ceva ce imi provoca atata incantare inca dinainte de a incepe cu adevarat. N-a fost ca in prima zi de facultate. Atunci nu stiam nimic despre viata, incantarea nu exista. Doar teama de necunoscut. In plus,facultatea nu era o alegere constienta, pe cand blogul a fost, este si va ramane asa. Dar prima zi de blogging a fost la fel de frumoasa ca prima zi de Facultate, va ramane la fel de prezenta in amintirile mele. A fost o zi in care mi-am dat voie sa incep sa spun tare ceea ce gandeam, orice prostioara, orice frustrare, orice bucurie. Sa impart cu oameni (de cele mai multe ori) necunoscuti farame din viata-mi simpatica sau grea sau melancolica, doar din dorinta de a scrie, tot mai mult si tot mai bine. Inca n-am reusit partea cu “tot mai mult si tot mai bine”, dar acea bucurie se regaseste de fiecare data cand apas “add new post”.

Scris, cuvantul redevine gand:)

Cred in lucruri mici si frumoase, facute din suflet. Cred in telefoanele date nu pentru ca avem nevoie de ceva, ci pentru ca ne pasa ce face celalalt si vrem sa stim daca-i e bine. Cred in oameni frumosi, care traiesc frumos, care isi cresc copiii in lumina, invatandu-i sa pretuiasca ce primesc de la viata si de la altii. Cred in oamenii care isi asuma ce spun, ce simt, ce vor de la viata lor. Cred in iubiri totale, dar nu cred in iubiri definitive. Cred ca fiecare dintre noi are zona lui de gri la care celalalt ajunge atat de greu, incat atunci cand se intampla, ar merita sarbatorit: inseamna ca esti, in sfarsit, tu insuti. Cred in forta pasilor marunti si a constructiilor in timp, mai ales in materie de relatii. Nu cred insa ca, odata construit, dureaza pe vecie daca nu dai “o mana de var”, cum ar fi spus un prieten al meu. Cred in relatii sincere si construite pe valori comune. Cred in iubiri cladite dupe ce s-au sters lacrimile, pentru ca s-au transformat in experiente. Si nu, nu cred ca e mereu vina altcuiva pentru ce ni se intampla. Cred in viata pe care ne-o construim pas cu pas si in lucrurile pe care ni le spunem pe intuneric, cautand priviri si zambind fara motiv. Cred intr-o privire care genereaza o bataie de inima in plus, intr-o atingere care te face sa inchizi ochii ca sa ti-o amintesti si in povesti terminate in liniste. Cred in tine si in acea parte din tine care ma face sa zambesc. Atat de simplu…

Factori multipli: Mediul, Contextul, Educatia, Inspiratia, Aspiratia...etc:)

Ma tot gandesc de azi dimineata daca sa imi mai bat capul sau nu, daca sa fac ceva sau sa ignor, daca sa scriu sau nu, daca sa ma complac sau sa lupt, daca sa ma revolt sau sa ma resemnez, daca sa ma enervez sau sa zambesc – nu am ajuns la vreo concluzie clara, inca sunt ametit de atatea idei. Aparent mi-au lut 3 ore ca pot scrie fraza precedenta si sa recunosc ca sunt buimacit. Dis de dimineata am descoperit cateva lucruri, aparent nesemnificative, dar care instantaneu m-au facut ma fac sa ma simt si mic, si prost, si fraier, si neinitiat, si orb, si adormit, si in multe alte feluri. Ce naiba ai descoperit?, ma intreba un prieten. Nu mare lucru – dimensiunea nesimtirii unora si fara sa schiteze vreo urma de regret sau… Nici nu stiu cum anume sa descriu. E irelevant ce am descoperit concret, sunt irelevante personajele si numele in discutia de fata, ori in discutia mea avuta cu mine, e vorba de principii. Nici nu mi-am dat seama pana acum ca as putea fi unul dintre oamenii guvernati de principii, nici macar nu mi-am dat seama ca le am atat de adanc inradacinate in minte si in creier decat in momentul ala, momentul in care am descoperit ca altii nu le au. Instant mi s-au umezit buzele in propozitia “eu nu pot fi asa”. Oare? Oare eu nu sunt nesimtit?, oare eu nu am incercat sa fentez, sa mint, sa profit de altii, sa incalc reguli ale altora, oare eu am constiinta curata? Cred ca tine doar de punctul la care te raportezi. In momentul in care am descoperit micile “nimicuri” de azi dimineata, mi-am dat seama ca orice as fi facut devenea irelevant, devenea nimic. Nu au devenit dintr-o data juste actele mele gresite, ori cele pentru care avusesem puterea sa recunosc ca sunt gresite, nici nu mi-am gasit scuze sau explicatii pentru ele dintr-o data, dar au devenit irelevante. Mi-am dat seama ca eu am puterea de caracter de a regreta niste nimicuri in comparatie cu actele altora, in comparatie cu nesimtirea altora, cu modul lor de a fi. Azi dimineata mi-am dat seama ce inseamna lipsa de caracter si m-am intrebat foarte serios de ce mai exista caracter si onestitate si care ar fi rolul lor.Sa fie cei lipsiti de caracter doar niste ratati, care sa nu-si constientizeze ratarea decat prea tarziu? Nici nu are importanta pana la urma, pentru ca tot nu mi-ar raspunde la intrebare nu? Sunt dezamagit, degustat, pus pe ganduri, de acei oameni care sunt "mari" dar nu au minte...pacat, prostia nu are limite.

24.09.2014 Big Day

De azi sunt doctorand cu acte in regula:D da cum auziti;))Voi continua in acelasi domeniu in care am luat licenta si masterul.Imi place domeniul, imi plac studiile si simt dorinta de a face studii in continuare.Vis-a-vis de acest pas am auzit mai multe reactii, persoane care sunt de acord cu aceasta decizie, persoane care neaga eficienta si sensul studiilor (cu atat mai mult la doctorat).Sincer nu ma intereseaza inteligenta altuia, ma intereseaza sa fiu eu mai bun ca tine. Nu impun la nimeni importanta studiilor, postuniversitare sau chiar licenta. Fiecare-si alege prioritatile in viata, isi alege calea, isi modifica ”destinul”.In oarecare masura sunt de acord, studiile nu sunt un garant al prestigiului social, a evolutiei profesionale sau a bunastarii financiare(chiar dimpotriva, in ierarhia celor mai bogati oameni se afla persoane fara studii superioare).Dar, nu traiesc o viata prgamatica, nu sunt interesat in exclusivitate de beneficiile financiare. In viziunea mea, viata trebuie traita corect, in echilibru cu sine insusi, cu propriile valori, cu cei din jur, cu realizarile care-ti aduc placere(prin insasi faptul ca vezi rezultatul muncii tale). Uneori chiar sunt iritat de pragmatismul unor persoane, de tendinta de a obtine doar beneficii financiare in rezultatul unei sau altei actiuni, bani, bani, bani... Devenim incetul cu incetul ”slugile” acestui ”bun” si pierdem esentialul - pierdem momentul de a trai cu adevarat viata, de a o trai frumos si interesant. As vrea ca oamenii din jur sa traiasca vaiata corect si asa cum le place, sa fie satisfacuti de ei, sa fei satisfacuti de cei din jur, de activitatea lor, sa savureze frumosul si valoarea ce ne-nconjoara, sa caute valoare in ei si sa o pretuiasca.

Just me!!!

Cred că sunt puține persoane care mă cunosc cu adevărat. Nu pot spune că sunt un om simplu sau ușor de înțeles. Sunt o fire contradictorie, complicată. Și apreciez enorm oamenii care încearcă să mă înțeleagă și nu se grăbesc să mă judece. Sunt zile în care comfortul patului meu îmi aduce cea mai mare satisfacție, dar sunt și zile în care mă pun în mișcare și la sfârșitul zilei, când trag linie, sunt uimit și eu de câte am reușit să fac. Sunt momente când devin egoist, când mă gândesc doar la mine și trebuie să recunosc că uneori, lucrul asta m-a scutit de câteva suferințe în plus la momentul respectiv, dar m-a și dezavantajat în timp. Mă înspăimântă ideea de a fi neputincios. De a privi un lucru, o situație, un moment fără a putea face nimic pentru a-l schimba. Mă înspăimântă faptul că deseori, realitatea te ajunge din urmă și îți arată cât ești de “mic”… pentru că da, uneori, nu e vorba doar de voință. Uneori, oricât de mult ai vrea să fie altfel, nu îți stă în putință să poți schimba acel ceva. Cred în DOI, cred în prieteni deși până și prietenia a devenit în momentul de față un lucru relativ, cred nu-ți ajunge o viață pentru a cunoaște un om cu adevărat, cred că printre lucrurile pe care ar trebui să le trăim de mai multe ori în viață se numără copilăria. Copilaria€… mi-ar plăcea să vorbesc mai mult despre asta, dar devin nostalgic atunci când o fac. Nu vreau să devin nostalgic acum. Iubesc marea. Nu mă satur niciodată să o privesc, să o miros, să o gust. Pentru mine e un infinit care nu mă sperie, ci mă încântă. Iubesc oamenii frumoși sufletește. Mă inspiră și mă fac să cred că dacă vor, oamenii chiar pot fi buni. Nu am întâlnit mulți, dar aceia pe care i-am întâlnit mi-au dăruit puțin din lumea lor, înfrumusețând-o și pe a mea. Am descoperit astfel, că încă mai sunt oameni care dăruiesc pur și simplu, fără să aștepte ceva în schimb. Îmi place să cred că am ajuns în punctul în care îmi pot da seama că ceva nu este în regulă din atitudinea omului de lângă mine. Mi se pare mai simplu și mai puțin extenuant. Prima variantă e o pierdere inutilă de timp și de energie. Îmi place viața. Îmi place să mă simt bine, să fac ce-mi place, să am în preajmă oameni alături de care mă pot dezvolta. Îmi place romantismul, dar nu dus la extrem. Îmi plac săruturile pe frunte și îmbrățișările lungi. Nu îmi plac oamenii aroganți. Oamenii care se cred superiori, deși intelectual sau spiritual, nu sunt. Nu îmi plac oamenii care își rezolvă problemele într-o manieră agresivă. Nu îmi place să fiu tratat ca pe un obiect. Urăsc să mi se impună lucruri sau să aflu lucruri neadevărate despre mine. Nu pot spune că nu mă afectează într-o oarecare măsură, diferită, în funcție de fiecare om în parte, ce văd sau ce aud. Nu pot spune că m-am obișnuit cu răutatea care poate exista în oameni și nici nu cred că o voi face. Nu pot spune că sunt o persoană calmă care trece cu răbdare peste toate mizeriile, dar după ce mă aprind, îmi trece. Mi-am dat însă seama că nu trebuie să demonstrez nimic, nimănui. Că important este să fiu împăcat eu cu mine, să fiu conștient de lipsuri și să încerc să le acopăr, pentru ca indiferent de situație, să pot spune cu mâna pe inimă că nu mi-e rușine de ceea ce sunt sau ce am făcut. Am învățat că părinții sunt cea mai mare comoară pe care ne-o dă Dumnezeu. Că indiferent cât greșim, cu ce greșim, în inima și în ochii părinților noștri vom fi mereu cei dintâi și singurii care contează. Am învățat că Dumnezeu îți scoate în cale oameni care să te ghideze în momentele cheie din viața ta. De multe ori, târziu îți dai seama care a fost scopul acelui om apărut în viața ta și de ce în momentul respectiv. Am învățat că iubirea te face să te simți deopotrivă, cel mai puternic și cel mai vulnerabil om de pe pământ.

Natura ne aseamana.Educatia ne deosebeste

Am rasfoit acum o zi un editorial si mi-a atras atentia un titlu...am stat si l-am analizat...si l-am interpretat...si mi-a dat de gandit...cu totii avem aceeasi structura, aceeasi compozitie insa ceva ne facem sa fim diferiti si anume educatia...ce inseamna sa fii educat? ce inseamna sa te comporti ca un om educat? de ce unii par needucati? cine face educatia si la ce ne ajuta? educatia este procesul prin care trecem inca din primele luni de viata...in prima faza parintii sunt cei cu care socializam, sau asa ar trebui cu toate ca sunt si exceptii si mai apoi suntem integrati fie la crese, gradinite, apoi la camin si in cele din urma la scoala...si treptat, treptat suntem invatati cum sa ne comportam, cum sa vorbim, cum sa mancam civilizat...cred ca ceea ce ar trebui sa ste fiecare individ ajuns la o varsta este codul bunelor maniere...este acesibil pentru toata lumea, are un limbaj simplu, elegant, nu e deloc deranjant si e chiar pentru toti...cum ar fi daca toti s-ar comporta impecabil? daca lumea nu ar mai tipa, nu ar mai injura, daca nu am mai vedea oameni care sa fumeze si sa scuipe pe strada...toate acestea tin de educatie...sau domnisoare bine imbracate care-si arunca tigara cand se afla in trafic...sunt lucruri care oriplileaza, care te fac sa te gandesti: de ce asa si nu cum ar fi normal...sunt lucruri care-ti par vulgare si pe care ai vrea sa le schimbi...oameni care agreseaza, care lovesc, care bruscheaza, oamenii in stare de ebrietate care ies in public...si la care te uiti si te intrebi? de ce sunt asa? si totul are o explicatie: pentru ca acolo undeva ar fi trebuit sa existe cineva care sa-i invete, sa le explice, care sa-i formeze ca pe niste oameni integri, rationali... si pana la urma ce este educatia? care este scopul educatiei? si cred ca un rapuns potrivit este acela ca tema centrala a educatiei este aceea de a implanta dorinta si usurinta de a invata, de a crea oameni educati si ca adevarata societate umana este aceea in care bunicii, parintii, copii si nepotii invata impreuna...cat de bine ar fi sa nu ne diferentiem intre noi in functie de cat avem ci de cat putem noi, de ceea ce putem oferi, de cum ne exteriorizam...si cred la lucrul care trebuie invatat in prima faza e sa deosebim binele de rau...

Work hard in silence, let success be your noise

Stii cu siguranta genul de persoana care se agita toata ziua, este ocupata mereu, stresat si nemultumit si la sfarsitul zilei isi da seama ca nu are prea mari rezultate. Munca multa si stresul nu sunt deloc solutia!!!! Cei mai multi dintre noi muncim din greu in viata, nu e nicio indoiala. Muncim din greu la job pentru a excela. Muncim din greu pentru a ne pastra relatiile. Muncim din greu pentru a avea cele mai bune rezultate in viata. Dupa ce muncim din greu o perioada mai lunga de timp, ajungem sa ne dam seama ca nu putem face mai mult doar muncind din greu. Nu ma intelegeti gresit – sa muncesti mult este important. Sustin acest lucru, si eu pot fi dependent de munca uneori. Pot munci non-stop pentru a realiza ceva. Munca asidua este cu siguranta caramida succesului. Totusi, cand ai 24 de ore pe zi, la fel ca toata lumea, trebuie sa incepi sa muncesti si inteligent, nu doar foarte mult, pentru a-ti valorifica la maxim timpul si efortul depus. Cand muncesti mult ai anumite rezultate, insa cand muncesti mult SI inteligent in acelasi timp vei avea cele mai bune rezultate, important e sa-ti stabilesti foarte clar obiectivele,sa ai o anumita viziune,sa alegi lucrurile cele mai importante iar cand ai nevoie de o parere, cere sfatul cuiva.

Lucruri aparent SIMPLE...

Dintr-un egoism fatidic ne gandim doar la noi. La ce ne este bine, la ce ne face fericiti, la cat de nefericiti ne fac anumite lucruri si la cat de mizerabili sunt unii oameni. De ce? Pentru ca egoismul nu doare. Invidia nici atat. Rautatea este un simbol al umanitatii, de ce sa ne facem noi probleme cand altele sunt cele care conteaza? Umanitatea nu isi va gasi salvarea decat in unitate. Simtamantul acela profund, care te face sa iti dai sufletul pentru omul de langa tine, este cel ce trebuie sa dainuie in constiinta noastra. Suntem prea rai, prea reci, prea singuri. Superficialitatea este eticheta pe care multi o poarta alergand dupa renume, bani si alte non-valori. Ceea ce trebuie sa intelegi este ca nu conteaza ceea ce spui despre tine, despre cum ai ajuns tu sa fii cel mai bun si despre cat de special esti tu ca om, asta nu ajuta pe nimeni. Conteaza ce lasi in urma ta! Conteaza ce le spui oamenilor care te asculta. Tot ceea ce conteaza este sa le transmiti un gand, o idee, o dorinta nebuna de a schimba ceva in bine. Dorinta de a sapa in sufletele celor din jur si de a le planta semintele schimbarii, ale fericirii si ale iubirii. Asta ar trebui sa fie constiinta sufletului nostru! Chiar daca de multe ori pare greu sa intinzi o mana celui care are nevoie, aceasta fapta va fi cea care iti va aduce valoarea si recunoastere ca fiinta sociala. La urma urmei vorbele sunt vorbe ...doar faptele conteaza :)

The big idea!!!

O sa incep prin a spune ca pentru fiecare like la articolul asta eu primesc un sut in cur si doua palme. Pentru fiecare share 2 rosii in cap. Si daca faceti gestul suprem si reusiti sa va invitati prietenii la un eveniment de-al meu o sa va salvez de la efortul de a ma scuipa in ochi, bagandu-mi capul intr-o galeata de namol. Zic asta azi pentru ca vad din ce in ce mai des poze pe facebook menite sa induioseze inima mea de animal fara suflet. Cu pozele in sine cu copii dezmembrati de natura sau cu oameni in scaune cu rotile si cu urme de senile de tanc pe fata nu am nimic. Am ceva cu premiza ca daca dai like lu ala ii creste piciorul la loc. In principiu s-a mutat moda de pe yahoo pe facebook. Acum nu mai dai mass ca sa-si revina ala din cancer terminal cu ajutorul yahoo. Acum dai share pe facebook sa-i extirpe copilului al treilea picior cu care s-a nascut din greseala. Ce e si mai prost e ca trei sferturi din dobitocii care fac asta chiar cred ca ala primeste un dolar pe fiecare like. De parca Zuckerberg sta sa se uite la fiecare poza induiosatoare si sa zica "Baaaa asta e grav! O sa-i dau 140504040$ pentru 140504040 de like-uri". Sunt de acord ca sunt multe cazuri disperate care au nevoie de ajutor. In cazul in care vrei sa ajuti ar fi bine sa cauti cumva un cont direct in care sa versi 3 dolari in loc sa dai like pe facebook. Ca sa incerc si eu sa profit de naivitatea voastra m-am hotarat sa va cer sa ma ajutati si pe mine pentru ca am o lene cumplita si ma tine o vena de nu mai pot. Vreau si eu o vila cu piscina, un avion privat, doua vaci cu mulgatoarele de rigoare, o turma de oi ca sa am si eu ce manca pana mor, o capcana de tantari ca inca mai este vara si ma bantuie toate ganganiile, o maimuta dresata ca sa ma amuze cand ma plictisesc si 4 corporatii mari ca sa nu mi se termine resursele financiare. Pentru a obtine asta va rog sa va dati peste cap de 3 ori, sa faceti 2 flotari, 4 abdomene, sa va inodati sireturile de la adidasi cand mergeti pe strada si sa va pieptanati parul de pe picioare in cazul existentei acestuia. Pentru fiecare persoana care face asta eu o sa primesc 5$ de la CEO-ul google si o sa reusesc sa-mi indeplinesc visul. In final fac un apel la mila celor care citesc blog-ul si sper ca toata lumea sa ma ajute sa-mi finantez viata buna pe care mi-o doresc facand absolut nimic. Va multumesc anticipat pentru colaborarea la intiativa caritabila pentru binefacerea mea si va astept sa infaptuiti cele enumerate mai sus. Va multumesc ca-mi cititi aberatiile si va salut cu respect.

Reusesc sa fiu activ pe blog???

Adevarul este ca NU reusesc. Si nu o spun pentru ca sunt modest, sau pentru ca nu stiu sa ma apreciez. Nu reusesc sa scriu un continut interesant intotdeauna. Am articole pe care le-am scris si nu imi mai plac. Am exprimat de-a lungul timpului opinii care, in urma unor experiente noi sau chiar a unor argumente primite, s-au schimbat. Am si articole scrise un pic in graba, in care am scapat poate o litera, un mic typo care perfect normal uneori.... Uneori am primit si observatii. Mi-am batut pe umar orgoliul ranit si am mers mai departe. Ce m-a facut sa merg mai departe? Faptul ca imi place ceea ce fac, imi place si imi este draga comunitatea din jurul blogului, insa, pentru a scrie pe blog ai nevoie de planificare....E aproape imposibil sa reusesti sa scrii cateva sute de articole fara a avea un plan dinainte stabilit. Da, poti scrie si in functie de inspiratia zilnica, si eu am facut-o pentru multa vreme, insa la un moment dat ai nevoie si de un plan pentru blog. Uneori poate ca nu ai inspiratie, alteori simti totul ca pe o corvada, alteori pur si simplu ti-o ia viata pe dinainte si pur si simplu nu mai gasesti energia pentru blog. Sau timpul. Si atunci unul, doua articole de rezerva sunt mine de aur. Observand ca ideile imi vin de-a valma uneori si alteori iau o pauza, mi-am luat un carnetel. Pe care il tin la indemana si imi notez din cand in cand idei de articole. Apoi, alt lucru iar foarte important, ma informez. Asta tine mai mult de specificul blogului, daca este unul personal sau cu un subiect mai lejer lucurile pot fi mai simple. Azi am lucrat putin la grafica, as vrea sa fac ceva mai serios, si in acelasi timp placut la vedere dar...nu am timp, insa, va promit ca voi veni cu subiecte mult mai interesante si mult mai profunde, simt ca pot mai mult...asta e doar inceputul:) Va pup..

Cu si despre aroganta...

Arogance has to be earned, zicea Hugh Laurie in House MD. Apropo, ca o paranteza, am observat ca e la moda sa-ti placa House. Toata lumea l-a adaugat pe facebook la filme urmarite, chiar si persoane despre care stiu sigur ca nu inteleg nimic din el. Poate ca, exprimarea corecta ar fi “mai ales persoane care nu inteleg nimic din el”. Daca toti cei care se vor fani ai filmului l-ar si intelege, asa cum ar trebui perceput, cu siguranta lucrul acesta s-ar reflecta in ceva. Dar e suficient sa iesim pe strada, ca sa ne dam seama cati au priceput vreo idee din filmul asta. Parerea mea e ca, daca excelam in ceva, in ultima vreme, acel ceva e incompetenta, sau, cel mult, mediocritatea. Dar, revenind la aroganta, atribut pe care il manifest din plin – uneori nemeritat, ce e drept, dar hei, nimeni nu e perfect, iar eu imi recunosc greselile – doream sa ma refer la un anumit tip de aroganta care ma deranjeaza destul de mult in ultima vreme, pentru ca il observ din ce in ce mai des. E vorba de acele persoane care si-au descoperit drumul, care au atins o stare de echilibru psihic si emotional, care gandesc pozitiv intoteauna si, pentru care, orice e posibil, daca iti doresti suficient de mult. Ma bucur pentru ei, daca au gasit calea spre fericirea deplina, dar, de aici pana la a avea impresia ca, adevarul lor e universal valabil si, prin urmare, trebuie propovaduit cu surle si trambite, cred ca e un pas mult prea mare. A-l face, mi se pare o dovada de aroganta suprema. Sa-ti gasesti pacea, linistea, calea ta in viata, e de apreciat si, inca o data o spun: ma bucur sincer pentru fiecare dintre acesti oameni. Insa, atunci cand vreunul din ei incearca sa-mi impuna credintele lui, vorbindu-mi de la un nivel superior, atotstiutor, avand convingerea ca, drumul meu e gresit si ca, acela pe care l-a descoperit el e singurul pe care ar trebui sa pasesc si eu, am o problema. O bruma de inteligenta, sau macar de bun simt, ar trebui sa dicteze o retinere in a transforma o experienta proprie, interpretata cat se poate de subiectiv si personal, in lectie de viata aplicabila tuturor. Numai orgoliul si aroganta, combinate si in cantitati industriale, ar putea crea impresia posesorului ca e un fel de dumnezeu care a adus cele 10 porunci pe pamant. Hai sa fim seriosi, totusi. Din punctul meu de vedere, ce ar avea ei dreptul sa faca e sa-si impartaseasca experientele si convingerile, la modul “eu cred ca…”, “pentru mine a functionat…” etc., complet diferit de “ce ar trebui tu sa faci…”, sau “gresesti atunci cand…”. Eu m-as simti cel putin rusinat sa dictez cuiva un mod de viata care, pentru mine a functionat. E adevarat ca, entuziasmul m-ar putea determina sa-mi impartasesc convingerile circumstantiale, in speranta ca si altii se vor regasi in ele si, astfel, le voi fi de ajutor. Dar, de aici pana la abordarea aroganta si lipsita de inteligenta, e o distanta uriasa, pe care nimeni nu are dreptul sa o parcurga.

Toti suntem diferiti...

Stiti ce ma deranjeaza? Fiecare om are ceva bun in el, ceva unic. Dar nu inteleg de unde nevoia de uniformizare? Unii sunt mai buni decat altii, unii sunt mai sensibili, altii sunt mai destepti, unii mai pragmatici, altii mai poeti. Nu suntem la fel. Suntem diferiti si pentru ca nu suntem in stare sa ne acceptam, atunci incercam sa ne aducem la acelasi numitor comun.

Daca citesti acest entry cand esti la birou, printre taskuri, cafele si stres; daca il citesti seara tarziu, dupa ce ai ajuns in sfarsit acasa, ai luat cea mai consistenta masa – cina – si abia astepti sa dormi, atunci acest entry este pentru tine. Marea majoritate a oamenilor muncim de ne sar capacele. Dimineata nu apucam decat sa ciugulim ceva in fuga, sa ne imbracam si sa fugim spre serviciu. La pranz, multumim Celui de sus daca avem acea ora de masa – multi nu si-o permit pentru ca trebuie sa lucreze. Seara, suntem fericiti daca putem sa ne indreptam spre casa la ora la care se termina programul – un 5, un 6 – si nu dupa ore suplimentare, cand deja e intuneric afara. Multi nu scapa inainte de un 8-9. Ce-ti mai ramane de facut cand termini? Sa incerci sa te relaxezi un pic, cu niste prieteni, o bere, un film sau un shopping nevrotic. Cand ai mintea praf, nu prea iti vine sa citesti nici o carte, sau sa faci ceva in plus pentru dezvoltarea ta. Sa mergi la sala e un gest de eroism, si doar cei mai curajosi si tenace dintre noi reusesc performanta in mod sustinut. Unii nu au nici macar acele ore de tihna seara, ci muncesc non-stop pana nu mai pot de somn. Sunt permanent conectati, taskurile nu se termina niciodata, intotdeauna ramane ceva de facut. Unii viseaza, incearca sa rezolve in vis ce n-au apucat sa rezolve in trezie. Ceea ce descriu aici e cat se poate de real. Nu e vorba de exceptii, nici de caricaturizari. E o viata pe care o duc majoritatea oamenilor de pe aceasta planeta. Si totusi, eu am o intuitie puternica cum ca ceva e in neregula. Cred ca nu asta ar trebui sa fie normalitatea. Nu ar trebui sa ne ducem viata in munca din scoala in mormant. Si totusi, cadem cu totii, pe rand, generatie cu generatie in acest pattern. Si il replicam. Adica nu numai ca ajungem sa muncim ca animalele de dimineata pana noaptea, dar ajungem sa ii presam si pe altii sa fie la fel. Muncim zilnic, de dimineata pana seara ca sa cumparam produse si servicii de care nu avem cu adevarat nevoie. Suntem stresati, nemultumiti, haituiti. Ne dorim cu jind sa vina acele cateva zile de concediu pe an, in care sa ne refacem energia pierduta in celelalte 360si de zile. Ai observat ca ne imbolnavim mai des, de stres? Ca suntem mai slabiti, ca trebuie sa pompam vitamine, medicamente, energizante ca sa ne mentinem intr-o forma cat de cat functionala? “Si ce s-ar alege de lumea asta daca nimeni n-ar munci?”. Ma intreb, oare ce mare nenorocire s-o intampla?? Te pomenesti ca n-o sa mai avem cand sa producem atatea lucruri de care nimeni n-are cu adevarat nevoie. Ar fi absolut groaznic daca am munci toti cate 4 ore pe zi, n-am sti ce sa facem cu atata timp liber. Cica un experiment sociologic a comparat entuziasmul, energia si motivatia oamenilor de a face lucruri, fiind sau nu remunerati. Experimentul a aratat ca oamenii au seminificativ mult mai mult entuziasm si energie cand fac o activitate voluntar decat atunci cand sunt platiti. I-auzi. N-ar fi misto sa nu mai simtim jugul de pe gat in fiecare zi, si sa impingem cu placere, atat cat simtim ca avem voie? Cred ca trebuie sa reconsideram nitel “statul degeaba”. A fi sanatos, a alerga in parc, a innota, a asculta un album, a sta intins pe iarba si a te uita la cer, a fuma din pipa si a citi o carte – toate astea nu sunt munca in sensul clasic capitalist, dar nu sunt nici stat degeaba. Sunt o parte din noi si din echilibrul interior atat de necesar. Gandeste-te serios la cat din zi petreci muncind, si cat petreci facand alte lucruri pe care le simti necesare pentru a merge inainte.

Intr-o zi cu soare !!!

Ma incearca zilele acestea opinii diverse. Incerc sa inteleg ceea ce se petrece in lume (aia mare, a tuturor, redusa subiectiv si firesc la o lume totusi mica) si sa ma pozitionez pe o granita, pe o culme, sa pot privi de o parte si de alta, dar sa-mi pot continua propriul drum. Punand cap la cap multe dintre lucrurile gandite sau simtite in ultima vreme ajung la concluzia trista si deloc noua ca suntem invadati de non-valori si de retete de promovare a lor. E o adevarata lupta sa treci dincolo de ele atunci cand nu te-ai calit in scoala vietii, nu te-ai nascut intr-o biblioteca sau, pur si simplu, nu te-ai procopsit cu un spirit liber. Ma refer la oamenii obisnuiti printre care ma aflu si eu (des auto-iluzionati ca le poseda pe cele de mai sus). Desigur, poti recupera prin studiu, preocupari, trezire, dar asta e o chestiune ce tine de individ si nu de marea masa. Mai mult ca oricand, aceasta mare masa care nu cere ceva anume, dar accepta tot ceea ce i se da precum bebelusul inghite lingurita dupa lingurita un amestec respingator vederii, aceasta este cea care de fapt, decide tot ce e de intamplat pe lumea asta. Cea mai frecventa abordare este detasarea de marea masa si evident, cea gresita pentru ca va veni o zi, draga omului ce traieste in lumea lui, cand va depinde de cealalta lume, aia care conteaza. La polul opus ca abordare este implicarea, incercarea de a fi un ac intr-un car cu fan, insa teama de a esua lamentabil este ultima moda in materie de slabiciuni umane, teama de a-ti irosi viata in numele unui ideal. Ceea ce gresim noi, neimplicatii, este ca la vremea cand s-a nascut proverbul cu acul (mentalitatea), nu se stia de magnetism si nici nu se inventase detectorul de metale, cu alte cuvinte avem instrumente moderne, dar ne incapatanam in a nu le folosi. Inca mai credem, dupa ce am fost prea mult timp scoliti, ca puterea vine din a da mana cu mana. In conditiile acestor vremuri, asta se cheama prostie si convine celor care se pricep la vanzari: luati orice exemplu din reclame, ziare, televiziuni, politica, site-uri, facebook, cultura, oamenii din jur etc. Esti atat de frenetic sfatuit in a fi original, tu insuti, incat sfarsesti a fi doar unul dintre ceilalti. Nu ti-ai pus niciodata intrebarea de ce? Pentru ca ceea ce tu crezi ca ti se da doar tie, se da si celorlalti, iar sentimentul de atentie unica e o iluzie. Mie imi place reflexia pe care am avut-o in acest text, dar din pacate pana nu trece " epoca asta comunista " cu care noi, astia mai tineri,ne luptam inca,nu se va schimba nimic. Am muncit enorm la acest text si l-am gandit doua saptamani, dar daca tot am terminat concediul, am zis...."hai sa revin"

Hai sa ne pupam....mai bine NU ! :)

Am o problema cu oamenii care una doua sar sa te pupe, nu inteleg de ce trebuie sa ma pup asa degeaba… Ajung azi la job,hop ma intalnesc cu 2 colege de liceu venite sa caute clienti pentru niste utilaje… si hop sar sa ma pupe,colege care nu cred ca au suspinat in fiecare zi in care am lipsit de dorul meu… dar veneau hotarate sa ma pupe… le-am taiat elanul intr-un mod nu tocmai dragut… mi-au spus ca ” asa e frumos”… eu le-am intrebat cum este sincer, sa le pup ca asa este frumos… sau sa fac ce simt… Pe acelasi model, cand ma vad pe cine stie unde cu cate un/o cunoscuta… hop sa ma pupe, frate nu se poate decat un salut si intrebarile de rutina “ce faci” , “ce ai mai facut”… nuuu clar nu se poate, tre sa ma ia la pupat… eh si daca mai e si vreo duduie data cu o tona de ruj… sunt “extrem de incantat”:)). Acelasi lucru se intampla si prin locurile pe unde ies in timpul liber… “vaiii ce faci… vino sa te pup”… dar DE CE?!? De ce nu putem sta de vorba, impartasii intamplari… de ce trebuie sa fim falsi? Eu inteleg pupatul ca pe un semn de afectiune SINCERA, pup un om fie pentru al felicita pentru ceva, fie imi este drag omul ala nu l-am mai vazut de mult si chiar mi-a fost dor de el… nu asa hai sa ne pupam ca ne-am vazut… Nu inseamna ca daca nu pup un om de cate ori il vad nu imi este drag… dar parca imi suna a ipocrizie pupatul asta asa degeaba… Nu o data s-a intamplat sa le spun unor oameni ca nu vreau sa fiu pupat, sau sa ii intreb de ce ne pupam… o voi face si de acum inainte… poate voi fi considerat nebun, salbatic, antisocial… dar nu inteleg de ce trebuie sa ma pup cu toata lumea. Asa ca… nu ma mai pupati, daca vreau vin eu sa va pup.

Fiecare zi in care incerci sa vezi adevarata fata a lucrurilor, este o zi cu adevarat reusita.

Nu sunt un barbat de succes in afaceri, dar ma straduiesc sa devin. Nu am o experienta prea vasta in campul muncii, dar ma straduiesc sa o dobandesc. Si vreau sa dobandesc o experienta de calitate. Imi place ceea ce fac, nu e doar un job, e si o pasiune. Din ceea ce am observat eu la jobul meu, secretul succesului consta in ADAPTABILITATE. Nu totul tine in a fi bun, si atat. Am lucrat la diferite proiecte de-a lungul timpului si fiecare a avut specificul sau... Fiecare proiect mi-a solicitat diferite competente, fiecare m-a facut sa fiu mai bun, unele mi-au scos la iveala competente pe care nici nu banuiam ca le am, altele m-au ingradit atat de mult incat imi venea sa-mi plang in pumni de ciuda, altele m-au facut sa-mi depasesc limitele, altele m-au ajutat sa invat cum sa profit si de punctele mele slabe, altele m-au ajutat sa-mi extind aria de cunostinte … dar cel mai important a fost ca am reusit sa ma adaptez la fiecare proiect in parte, sa am rezultate bune de fiecare data. Am inteles ca cel mai important este sa inveti din greseli, sa te adaptezi si sa nu crezi niciodata ca le stii pe toate, pentru ca intotdeauna te vei intalni cu ceva nou si vei fi pus in postura de novice. Important este sa poti accepta acest lucru, sa o poti lua de fiecare data de la zero si sa ajungi departe. Fiecare zi e o provocare, fiecare te ia de la zero si iti cere sa-l aduci pe culmi cat mai inalte. Cel putin asa e in domeniul meu. Multi nu reusesc sa se impace cu aceasta idee – nu le plac schimbarile, nu se pot adapta. Intr-adevar, e dureros sa ai o evolutie de tip “dinti de fierastrau”, cum o numim noi – de fapt ea are aceasta forma doar in aparenta; in esenta asa devii cu adevarat bun: calindu-te. De-asta imi si place jobul meu: am parte de provocari intotdeauna, invat intotdeauna ceva nou, si astfel evoluez si ca angajat, si ca OM. Iar pe deasupra, produsul muncii mele este foarte util pentru ceilalti. Iar aceasta cred ca este cea mai mare satisfactie pe care o am.Sfatul meu este sa va implicati cat mai mult in profesia voastra si sa va faceti cat mai multe relatii, oameni mari, care duc in spate firme, afaceri mari, asa reusiti sa invatati si sa va maturizati in domeniul vostru....Acest post l-am scris din nevoia de a scrie, primul post in care ...nu a trebuit sa sterg , sa adaug iar sa sterg si iar sa adaug...cred ca am evoluat putin si pe blog:D

Just realized.

Ziua de duminica a fost un fel de revelatie pentru mine. Da, stiu ca suna grav, dar nu e chiar asa. Cred ca este cel mai bun lucru care mi s-a intamplat in ultima vreme si pentru asta sunt super recunoscator. Ma simt fericit cu adevarat. M-am sculat binedispus, cu zambetul pe buze mi-am inceput ziua si parca lucruri din ce in ce mai bune au inceput sa mi se intample. Karma, baby! Am vorbit la telefon cu cel mai bun prieten pe care il am si mi-a facut ziua mai frumoasa. Pe masura ce trecea timpul am vorbit cu persoane care progresiv, ajungeau sa ma binedispuna din ce in ce mai mult si sa ma faca sa imi dau seama cat de norocos sunt pentru ca ii am. Si se stiu ei, nu trebuie sa ii scriu aici. Am ajuns la concluzia ca sunt cativa oameni pentru care merita sa faci absolut orice sacrificiu, niste oameni extraordinari care mereu o sa ma ajute cand mi-e greu si mereu o sa ma inteleaga, orice s-ar intampla. Niste oameni care o sa se gandeasca mereu la mine orice s-ar intampla. Si eu am avut norocul sa ii am alaturi de mine si sa am privilegiul de a le intoarce "serviciul", because that's what friends are for. Am realizat ca se mai intampla sa existe neintelegeri, sa mai existe certuri, dar tocmai in perioadele de criza se vede care iti sunt prietenii si care sunt oamenii care merita sa ii tii aproape de tine. Pe calea asta o sa spun cat de mult te apreciez domnu Cata pentru ca dupa tot ce s-a intamplat tu ai ramas la fel si mi-ai demonstrat ca prietenii raman chiar si in momentele grele. Pentru asta, mereu o sa ramai prietenul meu si o sa te apreciez mereu. Pentru ca mi-ai demonstrat asta, nu doar ai spus-o si in momentele grele mereu m-ai ajutat sau cel putin ai incercat.

Intrebare intrebatoare:D

Azi am sa scriu ceva total diferit fata de textele anterioare, deoarece in ultimul timp diverse persoane, cu o influenta destul de mare in orasul in care locuiesc, ma tot intreaba de ce CAISUL se usuca. Ok ...deci de ieri si pana azi am primit aproximativ 7 telefoane in care aceeasi intrebare mi-a fost rostita la ureche. Bunnnn...hai sa lamuresc problema...Cea mai periculoasa boala a caisului este pieirea prematura. Boala se manifesta in doua moduri. Unii pomi infrunzesc dar prin luna mai-iunie frunzele lor se ingalbenesc si odata cu ele se usuca si caisul. In acest caz vorbim de apoplexie, un fel de paralizie. Alti pomi se usuca treptat, intai o ramura, ulterior alta si in 2-3 ani pier complet.Pentru ca nu se cunosc cauzele exacte ale pieirii nu exista un tratament adecvat insa aceasta boala apoate fi atenuata daca se respecta anumite tratamente aplicate la timp ( de preferat la 14 zile ), sa nu fie udati in abundenta deoarece caisul nu suporta excesul de apa, iar cum anul acesta a fost unul ploios poate fi o cauza a apoplexiei, sau ranirea scoartei, etc...Daca aveti si voi acasa sau prietenii vostri caisi si au aceleasi simptome, poate va amintiti ce am spus eu pe blogul meu si vor fi informati si ei cu aceasta boala.Cam atat am avut de spus astazi, sper sa revin curand cu textele mele , insa acum lucrez la un proiect destul de important pentru viitorul meu si ma cam tine ocupat si departe de calculator. Va doresc o saptamana cat mai frumoasa!!!! > Serj<

Ganduri adunate ...

De multe ori mi s-a spus ca sunt mai matur decat varsta pe care o am (si pe care nu o arat fizic), si nu spun asta sa ma laud, ci o fac tocmai ca sa intelegeti contextul si putin din ceea ce sunt. Incerc sa invat cate ceva din fiecare experienta, chiar daca asta e un cliseu pe care il spune toata lumea. Eu chiar invat, cand fac greseli ma dau cu capu' de pereti si ma acuz, aducandu-mi toate invinuirile posibile, asta pentru ca sunt perfectionist in tot ceea ce fac, perfectionism care a cam fost pus la pastrare in ultima perioada. Desi am trait putin, am cules esentialul din tot ce am facut pana acum si imi asum fiecare decizie, buna sau rea. Nu regret nimic, deoarece multe din lucrurile pe care le-am facut m-au ajutat sa fiu mai intelept. Am avut incredere in fiecare persoana pe care am cunoscut-o si asta mi-a adus prejudicii nu doar o data. La mine exista doar "nevinovat pana la proba contrarie". Si cum asta sunt si nu am ce sa fac, nu am invatat din greseli, ci am continuat sa am incredere oarba, chiar daca unii nu meritau. Increderea se castiga, asta trebuia sa invat demult ... Am oferit totul chiar si cand nu mi s-a inapoiat nimic. Nu! Nu am oferit totul ca sa primesc ceva in schimb, dar nici nu am facut asta ca sa se profite de mine. La un moment dat ma simteam... e foarte greu sa rostesc cum ma simteam. Nu aveam deloc incredere in mine, nu credeam ca am vreo calitate sau ca pot fi de folos cuiva. Nu credeam ca merit sa gasesc pe cineva care sa ma iubeasca si nu credeam ca acel cineva o sa existe vreodata. Eram convins ca nu merit sa mi se intample nimic bun si frumos si asta din cauza oamenilor intalniti... din cauza unor oameni carora nu le-as intinde acum o mana de ajutor pe marginea prapastiei, ba chiar i-as impinge in hau! Intelegeti-ma, nu pot fi altfel. ... rautatea unora nu are limite si daca ii voi intalni vreodata n-as vrea decat sa am satisfactia de a le rade in nas, mai fericit si realizat decat vor fi ei in cele mai frumoase vise. Pana atunci mai am de lucru. Si totusi, am invatat ca multe din cele traite eu insumi le-am atras, fiindca nu m-am considerat demn de altceva. Am trait pe pielea mea efectele unui gand pozitiv, care daca este gandit de suficiente ori aduce cu sine fapte pozitive, mai multe decat va puteti imagina, din partea celorlalti. De multe ori traiesc ceea ce imi imaginez. De multe ori intalnesc oamenii la care ma gandesc in mod repetat. Am stat mult timp fara sa am o ocupatie, un serviciu dupa terminarea facultatii. Si in tot acest timp de stat degeaba nu m-am considerat capabil de nici un serviciu, motiv pentru care nici nu gaseam vreunul. Ei bine, dupa ce am vazut ca oameni mai prosti decat mine si-au gasit de lucru si se descurca, ala a fost momentul in care am vrut sa-mi demonstrez ca pot si o sa realizez ce imi propun! Cand esti intr-o cearta permanenta cu tine, nu poti sa realizezi nimic, sa faci nimic, iei decizii proaste pe care le regreti dupa, stagnezi si asta e cel mai rau lucru care ti se poate intampla! Am invatat ca iubirea nu se cere, ci se ofera, ca toate lucrurile bune pe care le pretind trebuie sa le ofer mai intai fara sa cer ceva in schimb. Daca cineva caruia ii ofer numai ganduri bune nu e capabil sa ofere acelasi lucru, nu e problema si responsabilitatea mea. Mai intai, trebuie sa ajunga la un echilibru interior si asta cere timp, experienta si se numeste maturizare. Am invatat ca se pot face lucruri rele si din intentii bune. Am invatat ca invidia, gelozia, criticismul, sunt sentimente care nu-ti permit sa evoluezi, ci sa decazi, care te rod pana nu vor mai avea ce, pana iti va ramane un gol atat de mare inauntru incat nu vei avea cu ce sa-l umpli. Am invatat ca din cel mai cuminte sarut se poate naste cea mai nebuna noapte langa persoana potrivita. Pentru mine, increderea este un factor important in tot acest proces. Daca sunt un drac impielitat, increderea in cel de langa mine este maare din moment ce imi permit sa dau frau liber imaginatiei. Am invatat ca exista intelegere in tacere, ca si tacerea e un raspuns. Blogul mi-a fost, uneori, cel mai bun prieten. Am invatat ca nu conteaza cati prieteni am caci intotdeauna voi avea momente in care ma voi simti singur. Am invatat multe si pentru moment atat imi amintesc. Sunt epuizat, am pus mult suflet in articolul asta :)

Eu!!!!

Incerc sa va scriu cate ceva despre mine,….ah..ce usor pare la prima vedere! ……m-am nascut probabil ca toata lumea….cu un scop anume, acum de exemplu, am ajuns aici ….sper din suflet sa nu dezamagesc pe nimeni si sa va fie de folos. ….am fost etichetat de mic… ca un “ copil serios”…. si am ramas cu aceasta “faima” si pana’n prezent! ….imi place sa cred ca sunt o fire sociabila, optimista, echilibrata, unii spun “plina de viata”….altii spun ”mult prea direct” … ….totdeauna m-am considerat norocos, nu as putea sa va spun de ce, asa am simtit …ca ma asteapta ceva minunat …… acasa, la job, pe strada, ca urmeaza sa mi se intample ceva bun…(va mai spun ca si atunci cand am suferit dupa o despartire, un esec profesional…etc, chiar si in clipele acelea m-am simtit norocos…pentru simplu fapt ca s-a intamplat atunci si pentru ca nu a mai durat un “deceniu” sa-mi dau seama… ).... Ce e important pentru mine?...important e sa privesc inainte cu optimism…stiu ca numai asa o sa am noroc in continuare! Pentru ca merit! Modest?! Da… modestia ma caracterizeaza, de ce n-as fi modest? Toti invatam in timp sa ne recunoastem calitatile, defectele….!.... Ce am invatat?.....am invatat sa ascult!...am invatat sa spun “imi pare rau” , am invatat sa spun “nu “…ce am mai invatat? am invatat sa spun “te iubesc”…cu toate ca rar spun asta…am invatat sa spun “te ador”… mi se pare extraordinar ca pot sa simt asta !...simt ca e minunat sa-l iei de mana pe omul de langa tine, sa-l privesti in ochi si sa te bucuri de lucrul asta…ca poti sa-l atingi!..pentru ca lucrurile marunte te fac sa te simti mare!...simt ca sunt fericit cu ceea ce am…dar tot timpul vreau mai mult! Poate credeti ca sunt nemultumit, frustrat…da! simt si asta uneori… Ce nu-mi place?...nu-mi plac persoanele care fac rau voit…nu sunt multe lucruri care nu-mi plac ….m-am educat sa iau ce-i bun din orice lucru care nu-mi place ….sau din orice relatie fie ea personala sau profesionala. Asa ajungi sa fi un om fericit si numai asa poti sa evoluezi (parerea mea) !Vreau sa ii multumesc pe acesta cale mamei mele, ei ii datorez viata, cresterea si determinarea, totdeauna mi-a spus “poti mai mult, esti puternic, esti cel mai bun, esti baiatul meu cel mic si descurcaret ”….….nu as putea sa descriu in cuvinte ce inseamna mama mea pentru mine….va spun doar ca am o mama minunata si sper ca Dumnezeu sa o tina in viata cat mai mult!

Concediu la Roma...

Ok ...stateam azi si meditam putin unde as vrea sa plec intr-un concediu rapid, usor si romantic. Singurul loc unde as vrea sa plec ar fi Roma.Indiferent de cate zile poposesti in "cetatea eterna" parca nu sunt suficient de multe. Parca nu ai vrea sa te desparti de sentimentul pe care il ai cand te plimbi o zi intreaga pe strazile inguste toate parca ducand la Fontana di Trevi sau Piazza di Spagna.Sunt asa multe locuri unde poti merge. Fiecare cladire are istoria ei ...Daca ajungi la Roma nu ai cum sa ratezi Coloseumul. Probabil cea mai frumoasa cladire din capitala Italiei, Coloseumul te cucereste defnitiv. Din orice unghi il privesti, ai senzatia ca este aproape imposibil sa iasa un asemenea monument din mana omului.Iar pentru cei care au urmarit Gladiatorul de vreo 10 ori( cum am facut si eu ) sigur va fi locul cel mai interesant de vizitat.Daca vrei sa intri si sa vezi cum arata din interior, trebuie sa stai la o coada de minimum 20 de minute si maximum 2 ore. Pentru vizitare trebuie sa scoti din buzunar cam 15 euro. In fata Coloseumului sunt barbati imbracati in uniforme romane care sunt gata oricand sa faca o poza cu turistii in schimbul a 2-3 euro. Fontana di Trevi prima data o nimeresti mai greu pentru ca este mascata de stradute inguste insa, dupa ce ai ajuns prima data acolo, o sa dai de Fontana di Trevi de fiecare data, indiferent unde vrei sa ajungi. Nu uita sa it pui o dorinta si sa arunci un banut in fantana. Sigur dorinta o sa ti se implineasca, asa a fost la mine:). Mai poti vizita Vaticanul, Piata San Pietro este unul dintre locurile care te lasa masca.In fine...sunt multe locuri in Roma unde as vrea sa ajung din nou si sa aprofundez istoria Romei cu o alta intensitate, anul acesta nu voi reusi, dar anul viitor nu cred ca mai scapa:D. V-am plicti destul...hai ...o seara frumoasa!!!:D:D

Obscurantism...

Traim in vremuri tulburi,vremuri in care pentru un os de ros si ceva carne pe el,unii sunt in stare sa se vanda si pe ei sau,mai rau,chiar si pe cei apropiati lor,ca sa nu zic ca si-ar vinde-o si pe masa.Aceste specimene,desi par la prima vedere normale,traind printre noi,au programat in ADN-ul lor vocatia slugii,a celui care spune "Da,coane","Nu,coane",a celui invatat cu biciul,ca un caine si,ca si acesta,vor musca mana care i-a hranit cu prima ocazie.Macar nu au credinta unui caine care,tratat cum se cuvine,isi va da viata pentru a o salva pe cea a stapanului. Ce il poate face pe un individ sa injure oameni necunoscuti doar pentru ca au pareri diferite?Ce resort interior ii mana pe cei cu care nu poti purta o conversatie mai mult de 2-3 fraze,dupa care,inevitabil,replica lor este "S-o f..t pe ma-ta"?Prostia poate fi o scuza.Prostia ca suma a mai multor factori:incultura,inadaptibilitatea la societate,complexele adunate de-a lungul vietii,s.a.m.d.Dar culmea este ca unii dovedesc ca au ceva inteligenta si cultura,care,e greu de cuantificat.Un om cu pregatire si ceva cultura adunate de-a lungul vietii poate fi pervertit la modul acesta?Intrebarea asta nu imi da pace in ultima vreme,ma framanta si nu gasesc un raspuns satisfacator privitor la cauzele acestei pervertiri.Oare toti oamenii sunt de vanzare?Toti avem un pret?Suntem pusi ca pe taraba,la piata si asteptam sa vina cineva sa ofere pretul corect?Mai exista oameni integri in ziua de azi? Cred ca m-am nascut in secolul nepotrivit,m-as fi adaptat mult mai bine in vremurile in care cuvantul de onoare mai insemna ceva,iar o injuratura incepea cu "Domnule,permiteti-mi,va rog...".

Recomandare film

M-am întors cu o recomandare de film: Safe Heaven. Cum toate filmele adaptate dupa romanele lui Nicolas Sparks mi-au mers direct la inima, eram sigur ca acesta nu va face exceptie! O poveste frumoasa despre viata, despre curajul de a o lua de la capat cu totul, despre iubire, tandrete si siguranta. Sunt convins ca in viata fiecarui om exista un moment asemanator, un eveniment in urma caruia iei decizia de a incepe o alta viata, de a pune punct unei iubiri care iti face rau si de a-ti ingadui sa iubesti din nou. Sa nu-l ratati! Merita vazut, mai ales sa fie in compania cui trebuie. Astept pareri despre film:D Vizionare placuta!!!

Doar tu...

Exista lucruri care se vad mai bine in intuneric. Exista cuvinte care se aud mai bine in tacere. Exista iubiri care stralucesc mai puternic in ploaie. Existi tu si e suficient. Orice lucru ar fi in plus. Exista lucruri si lucruri in viata. Unele mai importante decat altele. Si daca ai fi un lucru mi-ar placea sa fii ” lucrul” meu. Sa-mi apartii. Dar nu ca pe ceva pe care sa-l posed, ci ca ceva pe care sa-l ador, sa-l iubesc, sa-l port in inima. Dimineata, primul lucru pe care il fac este sa ma trezesc gandindu-ma la tine. Fara motiv, pur si simplu din senin. Ma trezesc visand cu ochii deschisi la tine, la noi, la iubirea noastra. Si parca nu imi vine sa cred ca eu sunt protagonistul acestei frumoase povesti de iubire. Si nu-mi vine sa cred ca am gasit in sfarsit acea persoana minunata, la care am ravnit intreaga viata, pe care am asteptat-o atat de mult, incat acum mi se pare ireal. Si nu-mi vine sa cred, ca dupa atatea lacrimi si dezamagiri a rasarit in sfarsit soarele si a readus magia in viata mea. Si am inchis ochii cu teama, cu retinere, cu un nod in suflet. Mi-era teama ca atunci cand ii voi deschide locul de langa mine o sa fie gol, rece si pustiu, asa cum a fost si pana acum. Dar atingerea ta, rasuflarea calda si sarutul tau m-au vindecat de teama de intuneric si singuratate. Caci exista lucruri care se vad mai bine in intuneric. Caci exista iubiri care lumineaza cat un soare arzator in mijlocul verii.

Makes me feel like I can't live without you

I miss you!!!

Imi este atat de dor de ea. Sufletul meu tanjeste sa ii auda macar glasul, mintea mea sa stie ca ea este bine. Fiecare zi ce trece, simt ca ucide o parte din mine atunci cand nu vorbesc cu ea. Noptile, ma anunta si ele, ca au mai trecut alte 24 de ore de cand nu am mai luat legatura cu ea. Ma doare sufletul atat de tare. Sincer, nu stiam ca o sa imi fie atat de greu sa rezist, fara sa o vad, fara sa o strang in brate sau macar sa ii aud vocea, sa stiu ca zambeste ori ca este trista si plange...scriu cu lacrimi in ochi toate aceste lucruri. Este ora 21:00 am, dar, atunci cand ma gandesc la ea, ora nu mai are nici o importanta. De fapt, timpul care trece imi suna in urechi...tic-tac... , simt ca ma afund intr-o prapastie, din ce in ce mai mult. Ea este singura care ma poate scoate de acolo. Doamne, ce mi-as dori sa vorbesc cu ea acum...desi, banuiesc ca doarme la ora asta....dar oare doarme bine? Viseaza frumos? Este linistita? Nu v-am spus cine este ea...oricum, pentru voi nu ar avea nici o importanta. Este posibil sa nu ma intelegeti. Acesta este motivul pentru care nu am dat niciun nume. Cei care ma cunosc extrem de bine, stiu ...si stiu bine:).Ea nu este o necunoscuta, ea nu este doar o amica, ea nu este doar o cunostiinta,....Ea este mai mult de atat...

Revin....

Cum stateam eu asa tolanit in pat, in camera asta a mea draga, mi s-a facut pofta sa scriu. Si dor. Un dor nebun pe care trebuia sa`l potolesc cumva. Am luat laptopul in brate si iata`ma, scriu! Ce? Habar nu am. In capul meu este haos total, as vrea sa povestesc atat de multe lucruri si nu stiu cu ce sa incep, asa ca mai bine renunt ca oricum nu iese nimic concret. Am avut rabdare sa recitesc 2-3 postari vechi, luate la intamplare. Si e cam ciudata treaba, parca nu ma mai recunosc. Scriam frumos, ma! Si din suflet. Nu stiu ce s`a intamplat si de ce am cam renuntat oarecum la blog, poate si din cauza jobului, am incetat sa mai povestesc aici diverse intamplari, frumoase sau mai putin, probleme, framantari. Nu mai simteam nevoia. Totusi, blogul asta a ramas, de suflet. Candva mi`a trecut prin cap sa`l sterg. Ma bucur ca nu am facut`o. Ca uite, acum am unde sa mai postez ceva neinteresant. Sper sa trec pe aici din ce in ce mai des de`acum inainte, sa mai las cate un gand. Nu de alta, dar e placut sa recitesc articole vechi si sa`mi mai aduc aminte. Sa aveti un weekend placut....Serj!!!

Tratat de prietenie...

Din punctul meu de vedere, o prietenie se bazeaza pe un singur lucru: incredere. Esti prieten cu cineva doar cand sentimentul de incredere este reciproc. Stiu, cuvantul “prieten” se foloseste si in cazul unor gigei cu care stai la o bere ocazional, eventual care te pot ajuta din cand in cand cu chestii marunte. Dar prieten este ala caruia i te poti destainui, cel in care ai incredere sa-i spui cam orice. Acum ca am lamurit ce inseamna prieten pentru mine, hai sa va zic si ce nu se incadreaza in logica mea. De exemplu, eu consider ca oamenii care “sunt prieteni cu toata lumea” nu exista. Aia ori nu au nici un prieten ci doar cunostinte, ori sunt timizi sau fricosi sa spuna ce gandesc celor cu care vorbesc si prefera sa lase de la ei. Dar asta nu-i face prieteni cu nimeni. O alta chestie pe care nu o pot intelege este cea legata de prietenia lui Y si cu X si cu Z, in conditiile in care X si Z sunt dusmani. Asta chiar nu o pot intelege si n-am inteles-o niciodata. Deci tu esti prieten cu mine, eu am incredere sa-ti zic niste lucruri, si apoi tu esti prieten si cu dusmanul meu. Eu ce sa cred? Oare pot avea incredere ca lucrurile pe care ti le-am spus tie raman doar la tine sau ajung la cel pe care nu-l suport? Pe langa aceasta, ma mai frapeaza o chestie. In conditiile in care suntem prieteni, te sustin pana in panzele albe daca ai dreptate. Daca nu ai, iti explic de ce nu ai si, daca tu continui cu greseala, te las in voia ta. Dar daca ai dreptate si se ia careva de tine damboulea, sunt in stare sa parcurg sute de kilometri pentru a te apara. Pentru ca d-aia sunt prieten cu tine. Ei bine, in momentul in care tu uiti momentele in care ti s-a luat apararea si justifici acum prietenia cu cei care ma injura drept “e opinia mea si nu ma intereseaza ce crezi tu pentru ca nu ti-am cerut parerea”, atunci ma enervez pentru ca eu consider ca am si eu dreptul la o opinie tocmai pentru ca ma afecteaza acest lucru. Pentru ca eu nu consider ca e normal si logic sa te hahai cu cei care ma injura si apoi, cand ne intalnim noi, sa vii sa ma pupi ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat si sa ma intrebi ce mai fac. E logic? Nu am cerut si nici nu voi cere niciunui prieten sa aleaga intre mine si alt prieten d-al lui pe care eu nu-l suport din varii motive. Tot timpul renunt eu la prietenie si prin asta consider ca am rezolvat problema. Totusi, ce-i si mai nasol, cand respectivul va remarca faptul ca a ales gresit tabara, e posibil sa fie prea tarziu si atunci sa fiu doar o cunostinta cu care se va saluta fugitiv cand se va intalni. S-a terminat cu ajutorul, s-a terminat cu confidentele, s-a terminat cam cu tot. Nu ne batem, nu ne smulgem parul din cap, dar nici nu ne mai pupam. Pentru ca asa mi se pare normal.

N-am timp!!! voi aveti?

Acest material nu imi apartine, insa e prea profund si prea adevarat...iar cum eu am devenit mai lenes la scris in ultimul timp...e mai usor copy and paste. E adevarat ca mi-am cerut dreptul de a posta deoarece cei de la google ma taxeaza daca nu precizez....Asadar cititi cu atentie....:D Trăim pe fugă , mâncăm pe fugă , iubim pe fugă , dormim pe fugă . Între dimineața și seara e sprintul. Ne trezim că trec anotimpurile peste noi. Apropo, e primavara de mult...Anii fug și ei. Ne ardem viața în birouri rigide, în zgomotul tastelor și al aparatelor de aer condiționat , închiși în calculatoare , despre care ne amăgim că ar fi ferestre către lume. Visăm pe google , râdem pe facebook. Ne trăim iubirile în sms-uri și ne amăgim că am fi fericiți. Ne culcăm cu știri și talk-showuri, ne trezim la fel, cu iluzia cunoașterii. Îi sunăm pe ce dragi în grabă, poate din automatism, ca apoi să-I repezim, aruncându-le în față arogantul : N-am timp! Discuții , resemnare , telefoane, nervi , evadare. Evadare? Alergăm în sprint către vacanță. O săptămână , două… Pauză de respirație. Insă, niciodată detașare. Chiar așa, când ți-ai inchis ultima dată telefonul? și apoi…o luăm de la capăt, mai înverșunat. Crispați , hulpavi, avizi de viteză. Până la următoarea pauză.. De parcă dacă ne-am opri , am pierde TRENUL. Cărăm după noi glodul prejudecățiilor. Gândim…cu viteza gândului. Pierdem esența , deoarece niciodată N-AVEM TIMP. Citim titluri, dar uităm poveștiile. Ca să faci parte din lumea asta, trebuie sa ții pasul cu ea. Ăsta e prețul pe care-l plătim cu toții. Uneori, simt nevoia să-mi cer timpul înapoi. Dar….N-AM TIMP să fac asta. Trebuie să fug, acum. Undeva, cineva ar putea să mă lase în urmă.

Fapte, dorinte, idei...

"Fac parte dintr-o generatie de sacrificiu
Si refuz sa
Cred ca pot schimba lumea
Realizez ca asta ar putea sa fie cam socant pentru unii insa
"Fericirea vine din interior"
Este o mare minciuna si de fapt
"Banii ma fac fericit"
In 30 de ani ii voi spune copilului meu ca
Nu este cel mai important lucru din viata mea.
Angajatorul meu va stii ca
Prioritatiile mele sunt clare pentru ca
Munca
Este mai importanta decat
Familia
Iti spun un lucru
Odata
Familiile stateau impreuna
Insa asta nu va mai fi valabil in epoca mea
Astazi avem o societate a solutiilor superficiale
Expertii imi spun ca
Peste 30 de ani o sa aniversez a 10-a aniversare a divortului meu
Nu pot sa admit ca
Voi trai intr-o tara pe care o voi crea asa cum mi-o doresc
In viitor
Distrugerea mediului va deveni ceva normal
Nu se mai poate spune ca
Mie si semenilor mei ne pasa de acest pamant
Va deveni evident ca
Generatia mea este apatica si letargica
Este o prostie sa crezi ca
mai exista speranta."


Si toate astea vor deveni realitate daca nu vom alege sa inversam mersul lucrurilor (acum citeste din nou dar de jos in sus)

Sursa acestui post nu imi apartine dar mi-a placut: blogspot.com

Nu imi pasa de unde vine o idee, cat timp are sens si stanjeneste pe cineva ( H. MD. )

Nu stiu cine il prefera sau nu pe Michael Buble insa melodia it's a beautiful day imi da o buna dispozitie. Ok stiu ca majoritatea o sa spuneti ca nu il ascultati pe Michael ca pare ingamfat, insa mie imi place ca e asa...ce e rau in asta, mie imi pare sigur pe el si atat cat stiu ca are voce e ok din punctul meu de vedere. Ok...gata ...nu vreau sa va plicti prea mult...o sa sharez melodia in acest post ca sa va bine dispuneti si voi....have fun!!!

Gata, mi-am exprimat fustrarile, feel free to do the same...

        M-am saturat de oamenii care au impresia ca stiu tot ce se poate sti despre absolut orice subiect. In esenta, nu ar fi o categorie de persoane atat de enervanta daca, si numai daca, respectivele persoane nu ar crede ca si orice spun ele este bine, ca numai parerea lor este buna si ar avea macar bunul simt de a asculta si alte pareri si de a accepta criticile care le sunt aduse. Orice om crede despre el insusi ca este mai bun decat altii, dar orice om trebuie sa aiba in minte ideea ca se prea poate sa existe altcineva mai bun si ca uneori este mult mai bine sa-ti tii gura decat sa te faci de ras cu pareri create "din auzite". Din punctul meu de vedere, fara sa fiu ipocrit, chiar cred ca sunt cu ceva mai presus decat unele persoane, dar stiu foarte bine ca sunt altele mai presus decat mine, asa ca daca nu stiu in ce categorie se incadreaza persoana cu care stau de vorba, am un strop de inteligenta incat sa imi tin gura pana imi dau seama. Pentru ca in momentul in care cel cu care port o conversatie este mai inteligent sau mai informat sau mai orice altceva decat mine, prefer sa fiu prost cinci minute si sa ii ascult parerea sau chiar sa intreb daca am nelamuriri, decat sa fiu prost o viata intreaga doar ca sa par istet si informat in fata cuiva.
Aaaaa!!!! :D Inca ceva ....am o problema cu autoritatea, asta e clar. Sau mai bine zis, cu oamenii care isi inchipuie ca daca au o pozitie ierarhica ceva mai ridicata, este absolute normal sa fie respectati indiferent de comportamentul sau atitudinea lor. Ei bine , respectul se castiga nu vine de la sine si are, in mod cert, efect de bumerang, ca sa il primesti, trebuie mai intai sa il oferi.

House MD...

De cateva luni sunt fan Nr. 1 al serialului House MD nu stiu cum de...dar caracterul personajului imi place la nebunie, iar pentru ca e un „izvor” de replici acide, dar inteligente, m-am gandit sa introduc un articol cu cele mai interesante replici din popularul serial „House M.D.” Majoritatea ii apartin chiar personajului principal, Gregory House. Sper sa va placa la fel de mult cum imi plac si mie. Enjoy! -Uh, Doamne…Inteligența mea sclipitoare începe să devină o povară. – Gregory House Sunt două lucruri pentru care oamenii devin proști: banii și sexul. – Gregory House A ști e întotdeauna mai bine decât a nu ști. – Gregory House Trăiești cu demnitate, nu poți să mori cu ea. – Gregory House Majoritatea căsătoriilor de succes sunt bazate pe minciuni. – Gregory House Nu poți crede că e vina ta decât dacă ești atotputernic. Ăsta e narcisism. – Gregory House Dacă poți simula sinceritatea, poți simula aproape orice. – Gregory House Când joci după reguli, doar cei din jurul tău sunt fericiți. – Gregory House Nu sunt trist, sunt complicat. Fetelor le place asta. – Gregory House Acum singura putere care mi-a mai rămas e puterea de a te enerva. Gregory House Putem să uităm de viciile mele și să revenim la virtuțile mele? – Gregory House Ești bun. Nu compromite asta doar pentru că ești nefericit. – Gregory House Ai trei opțiuni în viață: să fii bun, să devii bun sau să renunți. – Gregory House Religia nu e opiumul maselor; e un placebo al maselor. – Gregory House Conștiință? Te referi la chestia aia care își face apariția ori de câte ori nu exista nici un motiv logic să acționezi după cum vor ceilalți? – Gregory House Regulile sunt simple indicații pentru oamenii care nu se pot hotarî. – Gregory House Succesul cuiva dureaza până la primul rateu, Eșecul e nemuritor. – Gregory House Suntem cu toții patetici. Asta face ca lucrurile să fie interesante. – Gregory House Am început să mă gandesc la ce mi-ai spus, că am tendința sa devin obsesiv. Acum sunt obsesiv în legătură cu obsesia mea. – Gregory House Singurul lucru pe care îl știi e că am reușit să fac un câine să urineze în toaleta ta. Ceea ce nu știi e unde am urinat eu. – Gregory House Decepția e furia pămpălăilor. – Gregory House Hey, nu ămi pasă de unde vine o idee, cât timp are sens și stânjenește pe cineva. – Gregory House Viața se întâmplă și asta te sperie groaznic. – Lisa Cuddy E păcat că nu ești amabil cu cei din jur. Așa, ai primi și tu cadouri adevărate. – Lisa Cuddy, către House O problemă amânată e o problemă negată. – James Wilson Sursa acestui post nu este personal ci apartine www.unica.ro

I am responsible for what i say, but i am not responsible for what you understand.

Am tot auzit fraza aia sacaitoare ,,De ce scrii pe blog? Nu ai viata sociala? Iti pierzi timpul degeaba. Si asa nu te citeste nimeni". pfoaiiiiii ...daca mai aud asa ceva ..imi vine sa....:)) nimic :P:P Si acum o sa raspund la tot. Scriu pe blog pentru ca asta ma face sa nu devin un schizofrenic, pentru ca paranoia trece de fiecare data si isi flutura esarfa neagra pe langa urechile mele prea des, pentru ca e singura metoda care ma ajuta sa am doar un strop de dementa in mine, si inca poate fi bine mascat. Unii stiu cum sunt. Stiu ca uneori nu sunt normal...aparentele inseala;)). Dar ceilalti nu stiu. Nu. Nu stiu nimic despre mine. Faptul ca scriu aici nu inseamna ca nu am viata sociala. Nu inseamna nici ca nu am viata. Inseamna ca am o viata pe care nu imi e rusine sa o fac publica. Sunt dati cand..., da, singurul lucru care apare aici e imaginatia, dar de cele mai multe ori aici gasesti sentimente, frustrari, dorinte, lacrimi, zambete, imbratisari. Orice. Viata mea e publica, gandeste-te bine daca vrei sa faci parte din ea. Pentru ca atunci, tu vei fi prezent in viata mea. Si toata lumea va sti. Nu cred ca imi pierd timpul degeaba. Putinii oameni care au rabdare sa ma urmareasca cred ca pot sa ma citeasca. Sunt sigur. Macar parte din sentimentele mele si din parerile mele pot fi percepute cum trebuie. Nu ma opresc din a cenzura ce simt, nu ma opresc din a nega cand cineva imi spune ,,Waw. Postarea asta i se potriveste asa de mult lui..." si arunc vina pe imaginatia mea, pe personajele din capul meu. Poate ca mi-ar placea sa am mai multi cititori. Dar simplul fapt ca nu ma chinui sa ii fac sa ma citeasca ma face sa renunt... Si... daca ai sti... Sunt foarte constient de postarile mele. De cele plictisitoare, de cele fara sens, de cele crizate si de cele care merita citite. Eu nu am rabdare sa imi recitesc postarile. Pentru ce sa am pretentia la altii? Asa ma gandeam si eu.

Vremuri bune vs vremuri grele!!!

Ok...desi nu ma omor dupa vorbele alea de duh intalnite pe facebook, una mi-a captat atentia. Asadar doi batrani intrebati cum de casatoria lor a rezistat atatia ani, au raspuns ca pe vremea lor cand ceva se strica, reparau, nu aruncau. Ce simple vorbe, dar care ascund in ele o esenta rara. A repara a devenit ceva asa greu de facut in zilele noastre. Si totusi e vorba de suflete, e vorba ca atunci cand tii cu adevarat la cineva, nu te grabesti sa-l arunci la gunoi. Nu suntem perfecti, asa ca nu inteleg, de ce nu ne mai dam o sansa? Si chiar mai multe, daca este cazul. Dar, sunt din ce in ce mai putini astfel de oameni...Am ajuns la ideea ca cel care nu vrea sa mai "repare" ceva inseamna ca nu a tinut la tine niciodata...a fost doar ceva de moment...nu ma refer la acele probleme in care ambii parteneri isi arunca cuvinte grele, reprosuri si se cearta non stop, ci la cei care au probleme minore...in fine ...ce era atunci...nu mai este acum din pacate:)

Idei de seara ;))

Uneori stau si ma gandesc de ce-mi trebuie mie blog. La inceput a fost un mod de a ma detensiona, apoi o cale de raspandire a ideilor, dar si un mijloc de autocunoastere. E drept, nu m-am gandit ca oamenii vor citi ce scriu eu aici. Era un fel de ascunzatoare. De asta la inceput a fost ca o joaca. Mai tarziu, am simtit nevoia de a comunica mai mult cu unele persoane, de a ne impartasi unii altora din nelinisti, bucurii...Imi dau seama ca in virtual imaginile noastre sunt deformate. Mi s-a spus ca intre mine, cel care scriu si cel care sunt in realitate, ar exista mari diferente. Desi, cine ma cunoaste asa bine incat sa sustina asta? Cine a avut rabdarea sa asculte pana la capat? Acum e momentul. Aveti ocazia sa-mi spuneti ceea ce ganditi despre mine. Imi place sa mi se spuna in fata. Iar daca nu o faceti aici, atunci nu-mi mai trimiteti mail-uri in care bateti apropo-uri. Nu-mi mai scrieti ca eu sunt asa si tralala....ok? Nu fiti lasi! Asumati-va! Astept.:)

Doar de moment:)

Tot eu sunt! Nu am mai trecut de mult pe aici nu-i asa? Da...de ieri doar insa ....Am o scuza... Stiu ca am o scuza dar sincer nu o gasesc in acest moment. Nu prea am ce sa va mai zic.Despre ce as putea scrie daca nu simt nevoia sa scriu? Simt nevoia sa dorm sa dorm si din nou sa dorm.Din pacate nu ma ajuta cu nimic dormitul pentru ca nu fizicul e obosit ci psihicul. Pe langa problemele de la munca si pe langa toate informatiile pe care imi sunt intiparite in cap, am ajuns sa am si vise care imi tulbura somnul. Nu mai am putere sa fac nimic. Sunt atat de multe lucruri de rezolvat iar eu aleg doar sa stau si sa vad ce se va intampla. Viata mea nu a mai fost niciodata atat de plina cu informatii despre altii. Nu am mai vorbit despre mine de destul timp.Nici macar pe blog nu mai am putere sa scriu. .... Nu stiu. Chiar nu stiu ce ar trebui sa fac asa ca las viata sa decida pentru mine. Eu am obosit insa inca am zambetul pe buze.

Cuvintele sunt un mijloc imperfect de comunicare.

Azi am asistat fara sa vreau la o discutie intre doua persoane care isi aruncau cuvinte grele in fata...este atat de usor ca noi in general ,sa ne aruncam cu vorbe...cuvintele astea parca vin ca niste bolovani peste noi incat cu greu le vei uita candva. Oare nu ar fi mai bine sa ne stapanim...sa incercam sa cautam o sursa de calm in interiorul nostru, sa punem in balanta lucrurile,sa vedem unde am gresit si apoi sa vorbim sau sa ne exteriorizam. Suntem atat de repeziti pana si cu, cuvintele!. Se spune ca uneori un cuvint doare mai mult decat o palma...ce bine ar fi sa invatam sa ne alegem cuvintele chiar si cand suntem furiosi...eu am invatat de-a lungul vietii ca un cuvant potrivit spus din tot sufletul...vindeca si iarta absolut tot.Uneori sunt cuvinte care ranesc atat de tare incat nu pot fi vindecate cu un simplu...imi pare rau...durerea lor este enorma,ea persista intotdeauna prin ranile provocate fie ca vrei sau nu. Da...cuvintele dor atat de tare si o data ce au lovit, urmele lor raman in suflet indiferent de ceea ce se intampla.

Doar ca idee:)

Un bun prieten imi spunea recent ca oamenii sunt facuti pentru ca sa ii cunosti, sa-i indragesti, sa te atasezi mai mult sau mai putin de ei si mai apoi sa ii iubesti sau sa ii uiti. Pe unii mi-am dorit sa ii cunosc si nu am reusit chiar daca undeva, in interiorul meu, dorinta inca ardea. Altii au intrat in viata mea fara ca eu sa le cer si mi-au facut inima sa bata mult mai tare, nu o data, nu de doua ori ci zilnic, dandu-mi sentimentul acela de siguranta si incredere in ei si in mine. Timpul mi-a rapit unele chipuri dar a avut grija sa nu-mi lase spatii libere in inima unde, i-am adapostit o perioada pe oamenii ce-mi dadeau zilnic motive sa zambesc. Mi s-a intamplat sa simt ca stationez parca pe interzis in locuri in care probabil nu eram dorit, unde interesul invingea orice sentiment sincer iar raceala dintre indivizi iti ingheta orice speranta. Cu sau fara voia mea am fost azvarlit in vietile multora iar timpul petrecut a variat mereu, intensitatea si calitatea clipelor scurse dandu-mi uneori satisfactia si bucuria sansei sa ii fi cunoscut pe acei oameni in timp ce alteori naivitatea si deschiderea prea mare la cei din jurul meu, m-a ranit mai mult decat m-as fi asteptat eu. Plec fara sa-mi para rau din vietile unora care probabil n-au mai avut nevoie de inca cineva, cuibarindu-ma in inimile ce-mi ofera totusi acel minim de caldura si fericire cu care eu sa-mi pot hrani sufletul. Timpul va continua sa zboare pe langa noi, lasandu-se masurat prin noi evenimente, trairi si momente din acelea in care orice ai face vei invata ca orice inceput are mai devreme sau mai tarziu si un sfarsit care in functie de el, de ea, e mai greu sau mai usor de acceptat. Rad de fiecare data cand aud sau imi spun singur “n-as fi crezut sa mi se intample vreodata asa ceva” . Pentru ca saptamana trecuta nu stiam ce va urma, pentru ca ziua de ieri nu e ca cea de azi si pentru ca ce va urma va fi cu totul altfel fata de cum a fost pana acum. Daca mi-ai fi spus atunci cum va fi acum, probabil as fi ras si ti-as fi spus ca este imposibil. Unii vor sa-si afle viitorul amagindu-se cu diferite trucuri de carti si magie insa eu cred ca viitorul ni-l facem singuri profitand sau nu de sansele si ocaziile ce zboara zilnic pe langa noi.

Melodia mea 2004 :D zice bineeee:)

1 oct.2012

Nu regret ca am iubit, dar mai bine n-o faceam. Iubirea iti aduce bucurie, dar si multa suferinta atunci cand e oferita cui nu-i trebuie.

Stii sa te tii de o promisiune? nu cred....

In timpul vietii promiti si primesti promisiuni. Sunt momente in care promitem ceva fara a fim siguri daca putem duce la bun sfarsit promisiunea, dar totusi o facem pt a-i multumi pe ceilalti si a-i reduce la tacere. Dificil este momentul cand termenul promisiunii se aproprie, dar noi nu putem indeplini promisiunea. Neducand-o la bun sfarsit, intervine dezamagirea...dezamagire pe care o simtim adesea si noi, cand ni se fac promisiuni in vant. Stii cum se zice: daca nu le promiti nimic, n-ai cum sa-i dezamagesti, asa ca mare atentie cui si ce ii promiteti, pentru ca o promisiunea ramane promisiune, indiferent daca e spusa in graba sau pentru a face pe cineva fericit din vorbe.

Imi pare rau c-o spun, dar as fi vrut ....

Candva totul va fi bine, iata speranta, acum totul este bine, iata iluzia.

     
      Suisuri si coborasuri. Cam asa ar putea fi descrisa orice relatie. Indiferent daca predomina suisul, coborasul sau pentru o perioada de timp stagnarea. Si este valabil atat in momente, cat si in sentimente. Se spune ca dragostea adevarata, chimia, magia, dureaza 3-4 ani, nu mai mult. Apoi intervine rutina, obisnuinta, respectul s.a.m.d. Nu ca nu ar fi putut exista respectul si inainte, desigur. Parerea mea e una diferita. O relatie poate sa te surprinda, tare. Si sa reinvie cand mai putin te astepti. Poti sa te indragostesti in fiecare zi mai mult de partenerul tau. De fapt, stop! Poti sa te indragostesti si sa nu-ti dai seama cat de indragostit/a esti pana intr-o zi cand te trezesti zambind pe strada, desi e dimineata, iar singurul motiv este el/ea. Nu o petrecere, nu o bratara, doar el/ea. Personal, nu-mi plac relatiile la care e constant nevoie de munca. Pentru ca dupa un timp obosesti. O relatie nu trebuie sa fie o lupta continua, elementele speciale vin din simplitate si vin de la sine. Desigur, trebuie sa-ti maresti capacitatea de intelegere si ascultare, dar si asta devine o placere atunci cand tot ce iti doresti la finalul zilei este sa fiti impreuna si sa discutati despre cat de mizerabila a fost ziua de azi Orice nimic, poate deveni un colos. Atat in sensul bun, cat si in cel brun. La fel cum un nimic poate strica armonia, la fel un gest marunt sau 5 minute intr-o parcare o pot imbunatati temeinic. Astfel, amintirea catorva minute pot sa iti aduca un zambet atunci cand fiecare intamplare si peripetie a zilei iti fura cate o incruntare.

Ploaie calda..ploaie albastra :X

O zi normala dar....:|..!!!!

Marturisesc de la inceput ca imi doresc din suflet ca acest blog sa fie ocolit de prosti, agramati si mitocani. Cu riscul de-a avea un trafic neinsemnat, imi imaginez ca aici, in casa mea virtuala, vor intra doar oamenii capabili sa poarte un dialog decent, sa scrie corect in limba romana si sa critice cu bun simt si argumente. Stiu ca visez, dar imi asum acest drept! Pe site-urile pe care am navigat de-a lungul timpului am intalnit tot felul de specimene. Si pentru ca sunt satul de nesimtirea care ne inconjoara in viata reala, pe strazi, in trafic, in magazine, in parcuri; aici, in spatiul virtual, ma folosesc de facilitatile tehnicii ca sa fac curat si sa nu-mi las tulburata linistea. In rest, sunt o persoana deschisa dialogului, imi place sa cunosc oameni inteligenti, fini, de la care sa am ce invata si cu care sa pot face schimb de idei, de experienta. Am cunoscut lumi despre care credeam ca sunt miraculoase, dar care, intr-un final, s-au dovedit a fi ....ma abtin. Am intalnit oameni care pareau zei si zeite, dar care, in realitate, nu erau decat niste fiinte complexate, frustrate si fara caracter. La polul opus, am avut prilejul sa intalnesc persoane pe care n-as fi dat doi bani, dar care mi-au demonstrat cat de mult pot insela aparentele. Si-am invatat sa nu mai judec oamenii inainte de-a intra in contact cu ei. Si-am invatat ca nu e suficient sa ai bani, ca sa fii bogat. Si nu-i suficient sa ai scoala, ca sa-ti faci meseria si sa ai succes. Cateodata diplomele nu te-ajuta la nimic sau, mai grav, te pot incurca, mai ales in tarisoara noastra in care adevaratele valori mor in mizerie, iar impostorii ne zambesc zeflemitor in nas. Am invatat multe, dar mai am multe de invatat de la oamenii care nu-si ridica poalele in cap, care-si duc viata cu demnitate si care au cei sapte ani de acasa (chiar daca acea casa n-are piscina, marmura si scara interioara).

Voi...din ce categorie faceti parte??

Fac parte din cei care au jucat "De-a v-ati ascunselea", "Leapsa", "Ratele si Vanatorii", "Tara, Tara! Vrem ostasi", "Pac Pac", "Hotii si Vardistii", unu din cei care au strigat "Un', doi, trei la perete stai" sau "Cat e ceasu' Imparate?" unu din cei care au folosit telefoanele cu fise, dar printre primii care au vazut desene animate color sau care au renuntat la casete audio si le-au inlocuit cu cd-uri. Fac parte din cei care au vazut "Beverly Hills 90210", "Melrose Place", "Twin Peaks", "Dallas", "Santa Barbara", "Caracatita" sau "Salvati de Clopotel", ... si cine zice ca nu s-a uitat ori minte ori nu avea inca televizor. Fac parte din cei care nu ne dadeam bip-uri, ne fluieram sau strigam sa iesim afarai, unu' din cei care nu aveam Playstation 1, 2, 3 sau X-Box, ci aveam Nintendo sau Terminator pe televizor sau jocuri Tetris de care ne plictiseam la o luna dupa ce le cumparam si le uitam pe dulap, pline de praf. Abia asteptam la chefuri sa jucam "Fantanita", sau "Flori, fete, filme sau baieti", sau "Adevar sau Provocare", sau orice ne dadea un pretext sa "pupam pe gura" pe cine "iubeam". Fac parte din cei care au ascultat si Metallica si Scorpions, si Ace of Base si Duran Duran, si DJ Bobo, si Michael Jackson, si Backstreet Boys si Spice Girls,si New Kids On The Block si Take That, si inca nu auzisem de manele, singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu stia pasii, dar toti dansau! Este uimitor ca inca mai suntem in viata, pentru ca noi am mers cu bicicleta fara casca, genunchiere si cotiere, nu am avut scaune speciale in masini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cadeau din greseala pe jos, nu am avut pastile cu capac special sa nu fie desfacute de copii, nu ne-am spalat pe maini dupa ce ne-am jucat cu toti cainii si toate pisicile din cartier, nu am tinut cont de cate lipide si glucide mancam, parintii nostri nu au "child proof the house". Fac parte din cei care au auzit cum s-a tras la Revolutie, care au fost martorii a trei schimbari de bancnote si monede, care au ras la bancuri cu Bula, cei care mai tin minte emisiunea "Feriti-va de magarus", "Ba da,Ba nu" sau "Tip-Top-Minitop". Daca citesti , zambesti , si ai cazut macar un pic pe ganduri , inseamna ca esti de-al nostru! Ufff... :(:(:(

Best Steve Jobs speech...:X

"Timpul tau este limitat, asa ca nu il irosi traind viata unei alte persoane. Nu fi prins in dogma – care traieste cu rezultatele gandirii altor oameni. Nu lasa zgomotul altor opinii sa iti inece propria voce interioara. Si, cel mai important, invata sa ai curajul sa iti asculti inima si sa iti urmezi intuitia. Intr-un fel ei deja stiu ceea ce vrei cu adevarat sa devii. Orice altceva este secundar.” ( Steve Jobs )

Norocul e un smecher care trece mereu pe rosu..

Oamenii au diverse pasiuni.. Unii pentru cafea,altii pentru pictura,sau pentru plimbari,mancare sau cine mai stie ce... Dar cred ca cea mai faina si interesanta pasiune,e aceea de a fi tu.. De a putea sa fi asa cum iti place si-ti doresti.. Se intampla des sa schimbi cate ceva...O haina,o carte,pantofii,dar...niciodata sa te schimbi tu.Sau nu radical.. Suntem facuti pentru schimbari...Schimbam o obisnuinta cu alta,schimbam un moft cu altul...Si mereu cand gasim iar cate ceva fain,avem impresia ca e bine..si frumos.. Schimbarile pot fi ca oamenii... Ii iei de mana si alergi,fara sa te uiti inapoi...Fara sa clipesti...Doar sa alergi cu fericirea de mana... Nu exista oameni ghinionisti...Doar oameni care nu au stiut ce usa sa deschida..Sau daca au stiut,nu au avut cheile potrivite.Dar usile se pot deschide si cu rabdare si incercari... Norocul ni-l facem noi..Ne bazam pe probabilitati...Pe ceea ce a mai fost..Pe cunostinte.Dar nu pe hazard.El nu cred ca exista.Sau refuz eu sa-l accept.. Trebuie sa alegem sa fim noi.Fara compromisuri.Fara minciuni. Sa ne acceptam asa cum suntem.Cand reusim sa facem asta,cunoastem fericirea.Fericirea de noi..

Hai sa ne vorbim pe la spate!

M-am trezit eu, optimistul vietii, persoana care inca mai are incredere si speranta in oameni, care inca mai crede in "what goes around, comes around" si ca daca faci ceva bun si ok, totul se va intoarce intr-un fel sau altul inapoi - nu pot sa spun ca nu se intampla, poate o sa scriu alta postare cand voi avea o zi mai buna, dar azi ... azi nu. m-am trezit, dupa cum spuneam, cu gandul de a-mi baga picioarele in tot si toate. Am inceput sa ma intreb care este rostul de a vrea sa faci un lucru extraordinar, atat pentru tine, cat si pentru restul? si daca faci aceasta pentru tine, pentru cei care vor veni dupa, pentru cei care sunt deja, sau pentru ce?... Iti aloci toate resursele pentru un scop (bun si nobil), pui suflet, munca, efort, timp, ore nedormite, prieteni, stres, pentru o singura recompensa: sa iti fie totul calcat in picioare. sa vezi cum ceea ce ai facut devine nesimnificativ si fara folos. Si totul duce la un urmatorul gand: ce fel de om poate sa fie acela care sa poarte zeci de mii de masti, care sa faca manarii dezgustatoare, care sa se injoseasca pana la nivelul unui sobolan de cartier care ar face orice pentru a fura si mananca nestingherit si ultimele ramasite din lada de gunoi? poate imi spuneti voi. Eu ... eu azi m-am decis sa nu ma mai gandesc la nimic. este o seara pe care o sa mi-o petrec rupindumi-se in 14. azi nimic nu merita. si chiar cele mai incurajatoare vorbe, spuse din suflet de catre prietenii care sunt langa mine, nu mai au efectul dorit. poate maine va fi mai bine. raman optimist, ca de obicei. Si iata ca am ajuns si la titlul postarii: de cate ori poti fi injunghiat pe la spate? din pacate, singurul raspuns la aceasta intrebare este unul teribil de trist: de cate ori se va gasi cine.

Oare....de ce mintim?

Cred ca fiecare dintre noi a scos macar o data o minciuna mica.Intrebarea e de ce mintim?Pentru a parea mai interesanti,inteligeni in ochii celor de langa noi,pentru a nu fi judecati de o fapta pe care am comis-o,pentru a nu rani sentimentele persoanei de langa noi? Eu zic ca mintim fara motiv,ca parca iti vine sa minti.Dar stiti cum se zice “Minciuna are picioare scurte”,iar adevarul iese la iveala de cele mai multe ori. Minciuna denota defapt lipsa increderii si a comunicarii intre oameni. Si conform zicalei “Ce tie nu-ti place,altuia nu-i face”, nu mintiti daca nu vreti sa fiti mintiti! Cat despre cei care mint doar de dragul de-a mintii sau pentru ca le-a intrat in reflex,eu unul nu vreau sa ii am in preajma mea

Blog sau wordpress...???? acelasi lucru:)

De ce? De ce nu? Bloggeri au ceva de spus, de aceea au blog, bloggeri simt nevoia de exprimare sau de… bani unii. Azi am observat ce am facut defapt. Mi-am incurajat un prieten sa isi faca blog pe wordpress, incurajand-l pe el si placandu-i a mai tras dupa el doi oameni. Problema cand initiezi pe cineva in blogging e ca persoanele pe care le initiezi au tendinta sa faca ceea ce faci si tu, au nevoie de timp pentru acomodare si timp pentru dezvoltarea propriei personalitati in blog. Cel putin pentru mine aspectul blogului meu conteaza foarte mult! Blogul descrie administratorul precum caietul descrie elevul. Cand esti blogger trebuie sa fii original, idiot, revoltat, indragostit, pasionat. Eu nu oblig pe nimeni sa faca ceva ce nu le place, dar daca le place, ii oblig! E pentru binele lor! Sa lasam lenea la o parte si sa ne dezvoltam, sa creeam si sa ne bucuram de lucrurile mici, sa ne descriem bucuria de moment si sa impartasim cu totii ceea ce gandim. Blogul m-a ajutat sa trec prin perioade in care imi venea sa musc din oameni. Tot ce aveam a ramas blogul, prietenul care ma asculta tacut si devotat. De ce sa nu daruim prieteni si altora?

Uncategorized

Ne ascundem sentimentele dupa un trup alcatuit din carne,oase si vase de sange.Aceleasi vase de sange in care pompeaza cu atata putere adrenalina primei iubiri sau frica zilei de maine.Ranim cu vorbe dure sufletele calde de alaturi si uneori spunem prea usor ”nu-mi pasa”,dar in fond stim ca nu e asa.
Tuturor ne-a pasat catusi de putin daca am fost uitati ,raniti sau pur si simplu ignorati.
Cuvintele sunt cele mai puternice arme ale omenirii asta am realizat eu de curand. Nici macar armele nu dauneaza atat de tare,caci daca un glont iti penetreaza pielea ,cuvintele iti distrug inima.
Intrebari,raspunsuri..cu timpul invatam sa ne maturizam si sa apreciem iubirea din jurul nostru.Comfortul cu care inima noastra s-a invatat inca din copilarie,aceeasi copilarie pe care am trait-o toti si pe care acum ne-a amintim cu nostalgie.
Umbrele ei se pierd pe chipuri ridate de griji,culori stinse in obraji palizi si priviri reci.
Daca ai putea sa fii copil inca o data,ti-ai mai dori asta?Sau vrei sa devii “matur”,sa inveti cu adevarat ce inseamna viata?Sa treci prin toate greutatile ei nebanuite si sa te scufunzi in apele involburate ale sortii…
Zi de zi,suflete noastre devin din ce in ce mai pustii..Ne golim rezervele inimii,clipele de fericire le vinzi pe momente efemere de glorie,popularitate.
De ce omul e construit in asa fel incat sa uite de adevaratele valori ale umanitatii?Uita de poezia care-i cladeste viata,impletirea de cuvinte duioase si uneori ,spuse fara un scop anume,ci doar pentru a ne alina chipul cu un zambet…este greu....

Discretie, modestie si oameni blanzi....new 2013

       Imi plac oamenii blanzi, atat de blanzi incat nu-ti zic niciodata nici macar un "du-te mai incolo". Imi plac oamenii care imi pun si mie intrebari, nu se multumesc doar sa raspunda intrebarilor mele. Ii iubesc pe cei ce nu se baga cu de-a sila in viata mea, care imi dau timp si imi inteleg nevoia de spatiu. Cei care vor sa incerce lucrurile care-mi plac mie si ma conving si pe mine sa renunt la incapatanare si sa intru un pic in lumea lor. Si-mi mai plac oamenii care nu se supara cu una-cu doua pe mine doar pentru ca nu ma port ca un om perfect si nu ma ridic la inaltimea asteptarilor lor. Adevarul e ca prea avem cu totii asteptari cocotate si cei ce nu renunta la perfectionismul asta relational risca sa se dea peste cap si sa se transforme in bursuci cu limba ascutita de critic. Imi plac oamenii care se lumineaza atunci cand ma vad si nu se plictisesc cu mine nici macar atunci cand recunosc si eu ca m-au prins intr-un moment in care sunt extrem de plictisitor. Si-mi plac si oamenii care nu se prefac mereu ca sunt veseli si fericiti si victoriosi, care impacheteaza cadourile in ce gasesc si ei prin casa si cu care pot vorbi in limba nonsensiana. Insa... de ceva vreme trec printr-o perioada foarte ciudata: am devenit extrem de discret. Asta dauneaza scrisului pe blog si pe tot felul de retetele sociale. Orice as scrie am senzatia ca este foarte personal ( daca nu pentru mine, atunci pentru celelalte persoane implicate), ca este ceva special si intim si nu pot sa-l arat si lumii fara sa am senzatia ca pierd ceva. Nici macar o poza cu un smart nu mai pot posta fara sa ma simt aiurea. Si daca asta si cealalta si altele sunt atat de private, nu-mi mai ramane nimic de spus. In afara de discretia monstruoasa de care dau dovada, am luat-o razna si cu modestia. Daca povestesc despre ceva ce mi-a iesit bine, am impresia ca ma laud ca om arogant si egoist si ma simt foarte prost. Iar cand citesc posturile altora, in care insira numai reusita dupa reusita si succes dupa succes, imi vine sa nu ma mai laud niciodata ca sa nu ajung niciodata asa. In rest, sunt un om normal. :)) Sper sa fie doar o faza totusi, sunt de parere ca oamenii prea discreti pot sa explodeze la un moment dat din cauza atator lucruri secrete.