Tratat de prietenie...

Din punctul meu de vedere, o prietenie se bazeaza pe un singur lucru: incredere. Esti prieten cu cineva doar cand sentimentul de incredere este reciproc. Stiu, cuvantul “prieten” se foloseste si in cazul unor gigei cu care stai la o bere ocazional, eventual care te pot ajuta din cand in cand cu chestii marunte. Dar prieten este ala caruia i te poti destainui, cel in care ai incredere sa-i spui cam orice. Acum ca am lamurit ce inseamna prieten pentru mine, hai sa va zic si ce nu se incadreaza in logica mea. De exemplu, eu consider ca oamenii care “sunt prieteni cu toata lumea” nu exista. Aia ori nu au nici un prieten ci doar cunostinte, ori sunt timizi sau fricosi sa spuna ce gandesc celor cu care vorbesc si prefera sa lase de la ei. Dar asta nu-i face prieteni cu nimeni. O alta chestie pe care nu o pot intelege este cea legata de prietenia lui Y si cu X si cu Z, in conditiile in care X si Z sunt dusmani. Asta chiar nu o pot intelege si n-am inteles-o niciodata. Deci tu esti prieten cu mine, eu am incredere sa-ti zic niste lucruri, si apoi tu esti prieten si cu dusmanul meu. Eu ce sa cred? Oare pot avea incredere ca lucrurile pe care ti le-am spus tie raman doar la tine sau ajung la cel pe care nu-l suport? Pe langa aceasta, ma mai frapeaza o chestie. In conditiile in care suntem prieteni, te sustin pana in panzele albe daca ai dreptate. Daca nu ai, iti explic de ce nu ai si, daca tu continui cu greseala, te las in voia ta. Dar daca ai dreptate si se ia careva de tine damboulea, sunt in stare sa parcurg sute de kilometri pentru a te apara. Pentru ca d-aia sunt prieten cu tine. Ei bine, in momentul in care tu uiti momentele in care ti s-a luat apararea si justifici acum prietenia cu cei care ma injura drept “e opinia mea si nu ma intereseaza ce crezi tu pentru ca nu ti-am cerut parerea”, atunci ma enervez pentru ca eu consider ca am si eu dreptul la o opinie tocmai pentru ca ma afecteaza acest lucru. Pentru ca eu nu consider ca e normal si logic sa te hahai cu cei care ma injura si apoi, cand ne intalnim noi, sa vii sa ma pupi ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat si sa ma intrebi ce mai fac. E logic? Nu am cerut si nici nu voi cere niciunui prieten sa aleaga intre mine si alt prieten d-al lui pe care eu nu-l suport din varii motive. Tot timpul renunt eu la prietenie si prin asta consider ca am rezolvat problema. Totusi, ce-i si mai nasol, cand respectivul va remarca faptul ca a ales gresit tabara, e posibil sa fie prea tarziu si atunci sa fiu doar o cunostinta cu care se va saluta fugitiv cand se va intalni. S-a terminat cu ajutorul, s-a terminat cu confidentele, s-a terminat cam cu tot. Nu ne batem, nu ne smulgem parul din cap, dar nici nu ne mai pupam. Pentru ca asa mi se pare normal.

N-am timp!!! voi aveti?

Acest material nu imi apartine, insa e prea profund si prea adevarat...iar cum eu am devenit mai lenes la scris in ultimul timp...e mai usor copy and paste. E adevarat ca mi-am cerut dreptul de a posta deoarece cei de la google ma taxeaza daca nu precizez....Asadar cititi cu atentie....:D Trăim pe fugă , mâncăm pe fugă , iubim pe fugă , dormim pe fugă . Între dimineața și seara e sprintul. Ne trezim că trec anotimpurile peste noi. Apropo, e primavara de mult...Anii fug și ei. Ne ardem viața în birouri rigide, în zgomotul tastelor și al aparatelor de aer condiționat , închiși în calculatoare , despre care ne amăgim că ar fi ferestre către lume. Visăm pe google , râdem pe facebook. Ne trăim iubirile în sms-uri și ne amăgim că am fi fericiți. Ne culcăm cu știri și talk-showuri, ne trezim la fel, cu iluzia cunoașterii. Îi sunăm pe ce dragi în grabă, poate din automatism, ca apoi să-I repezim, aruncându-le în față arogantul : N-am timp! Discuții , resemnare , telefoane, nervi , evadare. Evadare? Alergăm în sprint către vacanță. O săptămână , două… Pauză de respirație. Insă, niciodată detașare. Chiar așa, când ți-ai inchis ultima dată telefonul? și apoi…o luăm de la capăt, mai înverșunat. Crispați , hulpavi, avizi de viteză. Până la următoarea pauză.. De parcă dacă ne-am opri , am pierde TRENUL. Cărăm după noi glodul prejudecățiilor. Gândim…cu viteza gândului. Pierdem esența , deoarece niciodată N-AVEM TIMP. Citim titluri, dar uităm poveștiile. Ca să faci parte din lumea asta, trebuie sa ții pasul cu ea. Ăsta e prețul pe care-l plătim cu toții. Uneori, simt nevoia să-mi cer timpul înapoi. Dar….N-AM TIMP să fac asta. Trebuie să fug, acum. Undeva, cineva ar putea să mă lase în urmă.

Fapte, dorinte, idei...

"Fac parte dintr-o generatie de sacrificiu
Si refuz sa
Cred ca pot schimba lumea
Realizez ca asta ar putea sa fie cam socant pentru unii insa
"Fericirea vine din interior"
Este o mare minciuna si de fapt
"Banii ma fac fericit"
In 30 de ani ii voi spune copilului meu ca
Nu este cel mai important lucru din viata mea.
Angajatorul meu va stii ca
Prioritatiile mele sunt clare pentru ca
Munca
Este mai importanta decat
Familia
Iti spun un lucru
Odata
Familiile stateau impreuna
Insa asta nu va mai fi valabil in epoca mea
Astazi avem o societate a solutiilor superficiale
Expertii imi spun ca
Peste 30 de ani o sa aniversez a 10-a aniversare a divortului meu
Nu pot sa admit ca
Voi trai intr-o tara pe care o voi crea asa cum mi-o doresc
In viitor
Distrugerea mediului va deveni ceva normal
Nu se mai poate spune ca
Mie si semenilor mei ne pasa de acest pamant
Va deveni evident ca
Generatia mea este apatica si letargica
Este o prostie sa crezi ca
mai exista speranta."


Si toate astea vor deveni realitate daca nu vom alege sa inversam mersul lucrurilor (acum citeste din nou dar de jos in sus)

Sursa acestui post nu imi apartine dar mi-a placut: blogspot.com

Nu imi pasa de unde vine o idee, cat timp are sens si stanjeneste pe cineva ( H. MD. )

Nu stiu cine il prefera sau nu pe Michael Buble insa melodia it's a beautiful day imi da o buna dispozitie. Ok stiu ca majoritatea o sa spuneti ca nu il ascultati pe Michael ca pare ingamfat, insa mie imi place ca e asa...ce e rau in asta, mie imi pare sigur pe el si atat cat stiu ca are voce e ok din punctul meu de vedere. Ok...gata ...nu vreau sa va plicti prea mult...o sa sharez melodia in acest post ca sa va bine dispuneti si voi....have fun!!!

Gata, mi-am exprimat fustrarile, feel free to do the same...

        M-am saturat de oamenii care au impresia ca stiu tot ce se poate sti despre absolut orice subiect. In esenta, nu ar fi o categorie de persoane atat de enervanta daca, si numai daca, respectivele persoane nu ar crede ca si orice spun ele este bine, ca numai parerea lor este buna si ar avea macar bunul simt de a asculta si alte pareri si de a accepta criticile care le sunt aduse. Orice om crede despre el insusi ca este mai bun decat altii, dar orice om trebuie sa aiba in minte ideea ca se prea poate sa existe altcineva mai bun si ca uneori este mult mai bine sa-ti tii gura decat sa te faci de ras cu pareri create "din auzite". Din punctul meu de vedere, fara sa fiu ipocrit, chiar cred ca sunt cu ceva mai presus decat unele persoane, dar stiu foarte bine ca sunt altele mai presus decat mine, asa ca daca nu stiu in ce categorie se incadreaza persoana cu care stau de vorba, am un strop de inteligenta incat sa imi tin gura pana imi dau seama. Pentru ca in momentul in care cel cu care port o conversatie este mai inteligent sau mai informat sau mai orice altceva decat mine, prefer sa fiu prost cinci minute si sa ii ascult parerea sau chiar sa intreb daca am nelamuriri, decat sa fiu prost o viata intreaga doar ca sa par istet si informat in fata cuiva.
Aaaaa!!!! :D Inca ceva ....am o problema cu autoritatea, asta e clar. Sau mai bine zis, cu oamenii care isi inchipuie ca daca au o pozitie ierarhica ceva mai ridicata, este absolute normal sa fie respectati indiferent de comportamentul sau atitudinea lor. Ei bine , respectul se castiga nu vine de la sine si are, in mod cert, efect de bumerang, ca sa il primesti, trebuie mai intai sa il oferi.