The big Steve Jobs

"Timpul tau e limitat, nu il irosi traind viata altcuiva. Nu trai blocat in doctrine, care inseamna sa traiesti cu rezultatele gandirii altor oameni. Nu lasa zgomotul altor opinii sa iti inabuse propria voce launtrica. Si cel mai important, trebuie sa ai curajul sa iti urmezi inima si intuitia. Ele stiu deja ce vrei sa devii cu adevarat. Orice altceva este in plan secundar."

Nesimtit vs Prost

A fi nesimtit este una. A fi prost este alta. Dar atunci cand prostii sunt si nesimtiti pe deasupra, atunci avem in fata personaje cu cele mai rafinate calitati. Idioti, cretini, oligofreni sau orice alt atribut asemanator le-as adauga nu cred ca as exagera deloc. Ma simt de-a dreptul revoltat. Ma simt neputincios in fata prostiei lor. Ipocrizia lor ma depaseste. Cum poti sa faci pe desteptul atunci cand pana si tu cu ochii tai observi ca esti prost de dai in gropi? Uimitor, nu? Sau doar cotidian? Nici eu nu stiu. Inca nu m-am obijnuit cu nesimtirea de zi cu zi. As urma sfatul lui Dante care zice ceva de genul: "priveste si treci", dar mi-e greu sa trec indiferent pe langa nesimtirea care domneste printre noi. Unde o fi bunul simt? Ipocrizia domina fiecare nivel al paturii sociale. Bunul simt lipseste cu desavarsire. De respect nici nu mai aduc vorba. Deci ce pretentii pot sa mai am de la anumiti indivizii? De fapt, ce pretentii pot avea de la majoritatea indivizilor? Degeaba incerci sa le explici unora ce este bunul simt. Degeaba incerci sa le explici ce este respectul. Degeaba le explici ca odata ce sunt idioti ar trebui sa inceteze sa fie si nesimtiti. Degeaba... Cum poti sa tratezi cu indiferenta tot ce se petrece in jurul tau? Cum poti sa ii ignori si in acelasi timp sa traiesi intre ei? Mie unul imi este imposibil sa imi stapanesc furia fata de acesti indivizi. Atunci cand nesimtirea merge mana in mana cu prostia revolta celor ca mine este inutila din pacate.

Breathing memories!!!

Oamenii falşi promit uşor. Şi la fel de uşor te dezamăgesc. La fel de uşor îşi pierd integritatea. La fel de uşor le păleşte caracterul. Şi tot la fel de uşor devin nişte nimicuri.
În lumea în care trăim, falsitatea e majoritară.  Adevărul se stinge cu fiecare secundă, cu fiecare minciună ce stoarce şi ultima fărâmă de omenie ce abia mai respiră în duhoarea de baliverne sufocante.
Dar tu, persoană falsă, stai şi negi. Mă aprobi, dar nu recunoşti. De ce ai face una ca asta? Falsitatea nu va face o premieră acum cedând locul adevărului. Nici pomeneală!  Zâmbeşti…la fel precum zâmbeşti în fiecare zi, aşa…fără motiv, ca să aminteşti lumii cât de bine te poţi preface. Trebuie să recunosc însă, te pricepi bine la acest joc.
Nu mă consider sfânt, din contră. Dar nu pretind că sunt ceea ce nu sunt, aşa că nu am regrete, scriu ce gândesc.  Şi mă întreb cum reuşeşte omul să îi facă pe cei din jur să muşte momeala unui actor jalnic ce  joacă rolul trădătorului atât prietenos, atât de credincios, atât de inocent. Dar falsa modestie e trădată de o gură prea mare. Ei bine, am învăţat de-a lungul timpului că omul care urlă mai tare, nu e neapărat cel care are dreptate.  Degeaba făureşti o imagine care nu te reprezintă, degeaba  încerci să pari ceea  ce nu eşti, degeaba latri unde nu trebuie, degeaba pictezi cu culori pe care nu ştii să le amesteci.  Şi stau şi mă întreb…pentru ce?  De ce?
Fiecare om e special  şi frumos în felul său. Nu există standarde bătute în cuie. Frumuseţea constă în varietate.  Nu înţeleg de ce se pune mereu accentul pe aparenţe şi premise   false. Cu ce eşti mai câştigat dacă încerci să fi altcineva? Cu ce eşti mai câştigat dacă furi o altă identitate? Sau minţi, sau zâmbeşti prieteneşte, când în gândul tău dispreţuieşti persoana căruia îi zâmbeşti? Suntem obligaţi să fim falsi? Nu,  dar respectul trebuie să existe. Şi respectul nu înseamnă  a minţi, sau a fi prietenos dacă nu simţi nevoia. Respectul  înseamnă adevăr şi  o bună creştere.  Aşa că hai să lăsăm teatrul de-o parte. Căci tu, om fals, ţi-ai făcut norma, eu am aplaudat ironic iar cortina a căzut lăsând un gust amar, atât mie, cât şi societăţii.

Maine, astazi va fi ieri!!!

Va veni o zi in care nu vom mai putea sa ne spunem nimic. Va veni o zi in care la celalalt capat al telefonului, unul dintre noi nu va mai putea sa raspunda, nu va mai vrea sa fie acolo. Tot ce traim, traim acum…si apoi ne pregatim sa ne incheiem socotelile, pentru ca da…vine o zi, cand se va sfarsi, cand astazi tremuram de emotie din toate incheieturile , iar maine ne vom mira din ce motiv. Maine, astazi va fi ieri!….Ne facem iluzii, visam, dar maine sunt toate doar povesti. Nu stim sa traim la timp, nu mai stim sa luptam pentru visele noastre, nu mai stim sa privim…Ne dorim, apoi ne plictisim. Tot ce cladim cu truda si ambitie daramam maine cu un singur suflu. Din nimic nu mai ramane nimic!
Din tot ce am trait, ramane praful…sa il imprastie vantul pe unde o putea. Noi devenim pulbere. Ne credem insemnati, dar sfarsim toti la fel, nu luam cu noi decat ce traim azi. Nu murim decat cu regretul ca n-am facut destul…cand puteam face, si totusi n-am facut.

Ce frumosi sunt oamenii pe care nu-i cunoastem

Aşa cum o monedă are două fete, aşa şi oamenii au tot două sau mai multe fete. Câte o fată pentru fiecare persoană în parte sau pentru un anumit grup de persoane şi altă fată pentru o altă categorie de persoane. Eu consider că fiecare trebuie să se poarte natural şi să fie unic în felul său.
Contează foarte mult prima impresie pe care ţi-o face o persoană. Dacă acea persoană la prima impresie este ok iar după aceea începe să te înjunghie pe la spate nu este prea plăcut. De ce într-un anumit colectiv avem un anumit tip de comportament, iar într-un altul cu totul alt comportament?
Am stat şi am studiat destul de mult acest timp de comportament la persoanele care mă înconjoară, nu neapărat cunoştinţe ci pur şi simplu la grupuri de oameni şi am ajuns la concluzia pe care v-am relatat-o mai sus. Se pare că trăim într-o lume în care deviza este aceea ” să moară capră vecinului”.
Cred că este normal să ne purtăm în anumite moduri şi în anumite circumstanţe diferit, dar să încercăm să fim cât mai aproape de stilul nostru personal şi de felul nostru de a fi. Dacă o persoană este într-un anumit fel asta nu înseamnă că şi noi trebuie să fim la fel.
Iar persoanele care sunt pe interes mi se par cele mai perfide. Nu contează cum îi merge celuilalt, important este să îmi meargă bine şi sunt multe persoane de genul acesta, din păcate.
În concluzie trebuie să ne ferim de acele persoane care sunt prieteni cu noi doar pentru că vor ceva anume, doar pentru că au ceva de câştigat şi pentru că noi nu ne dăm seama de ceea ce vor să facă.
 De ce nu pot unii sa-si vada de treburile lor si sa nu se amestece unde nu trebuie? Si mai ales sa se schimbe brusc atat de mult...
De ce e nevoie sa se ajunga la chestii urate?
De ce nu pot unii sa doarma de grija a ce fac eu?
Aici se aplica cu succes '' daca capra mea a murit, de ce sa nu moara si a vecinului? ''
Cand ai ceva de spus, spune-o clar si de la inceput, nu te schimba brusc, precum se schimba vremea, acum e soare, peste 5 minute furtuna.

Unii abia asteapta momentul in care sa te injoseasca, sa te faca sa te simti prost! Cat mai prost!

Capacitatea de a sti sa taci.

Astazi voi scrie cum este bine sa mai si taci in unele situatii din viata. Se vorbeste mult si prost, fara subiect si predicat. Sa nu credeti ca acum indemn la o tacere totala, dar exista momente in viata cand 1000 de cuvinte nu au nici o valoare in fata unei taceri bine gandite. A nu se confunda totusi cu a tacea inseamna ca esti prost si nu stii sa legi doua cuvinte intr-o conversatie sau cand cineva este ironic cu tine si tu taci asta inseamna ca esti prost. Important e sa gandesti mesajul si sa mergi inainte, tu fiind cel care pe viitor va decide daca vei deschide sau nu gura, vei raspunde cu aceasi moneda sau nu...totul depinde de tine si de conjunctura si binenteles daca esti intr-un dialog cu o persoana sau mai multe persoane. Taci cad esti nervos si iritabil! Mai bine intercaleaza o actiune si daca tii mortis, revino asupra discutiei mai tarziu, cand te-ai detensionat. La stari de nervi se pot spune multe vorbe urate, pe care dupa aceea le regretam amarnic. Unii inteleg sa ierte acele vorbe spuse la cald, dar sunt si foarte multi care nu te iarta pentru cateva vorbe jignitoare spuse la nervi. Taci cand intri in biserica, pentru ca Dumnezeu sa-ti poata vorbi! Taci cand te mananca sub limba sa barfesti! Da, e savuroasa barfa, dar nu e cea mai frumaosa atitudine pe care o poti avea, plus ca ar fi bine sa te gandesti ce efect va avea asupra ta. Chiar daca vorbesti despre altii, altii te aud si vor fi mai “atenti” cu ce anume vorbesc in prezenta ta pe viitor. E bine sa lasi barfa la o parte pentru ca sunt sigur ca daca nu barfesti nici nu vei fi barfit, sau cel putin asa cred ca se va intampla. Taci cand esti ispitit sa critici! Nu este nimeni perfect si daca simti nevoia, da un sfat! E mult mai bine sa sfatuiesti pe cineva si sa-i arati unde si de ce a gresit. Aratandu-i poti si sa-i explici cum sa si repare eventualele greseli facute. Cateodata si criticile aduse pot fi constructive, dar sa nu fie agresive pentru respectiva persoana. Multi percep agresivitatea verbala mai dura decat cea fizica, preferand sa ia 2 palme, decat sa fie batut la cap toata ziua. Taci cat sa ai timp sa gandesti inainte de a vorbi! Nu poti sa vorbesti fara sa gandesti, pentru ca vorbele nu ar avea nici un sens. Si atunci orice vorba fara sens tinde sa fie luata ca pe o prostie sau o incapacitate din partea ta de a purta o conversatie normala si civilizata. Pe multi tacerea ii enerveaza. Mai mereu auzi intr-o cearta conjugala: “de ce taci ma, zi si tu ceva acolo ma faci sa vorbesc ca proasta/prostul”.

Lucrurile marete se fac de obicei cu riscuri foarte mari

Toţi avem momente bune şi rele în viaţă. Fiecare persoană reacţionează în mod diferit. Unii reuşesc să treacă foarte uşor peste orice problemă cu zâmbetul pe buze, nu îşi pierd încrederea în ei, în ceilalţi, în ziua de mâine, rămân mereu optimişti. Şi de partea cealaltă sunt cei care la cel mai mic eşec, cedează, abandonează şi nu reuşesc să se adune şi să meargă mai departe. Nu mai găsesc lumina de la capătul tunelului. Este foarte important ca atunci când ai o problemă să nu devii pesimist, să încerci să vezi partea bună a situaţiei, să nu abandonezi şi să cauţi putere să te ridici şi să mergi mai departe. Chiar dacă uneori toate te copleşesc, chiar dacă ai senzaţia că toate doar ţie ţi se întâmplă, te înşeli. Toţi trecem prin diferite încercări în viaţă, mai grele sau mai uşoare, dar fiecare cu un rost. Nu toţi ştim cum să trecem peste o problemă. Şi atunci este important să învăţăm. De ce? Atât ca să ne putem ajuta pe noi înşine, cât şi pentru a-i ajuta pe cei din jurul nostru. Şi totuşi de unde să îţi iei putere să mergi mai departe? Încearcă să fii optimist şi să zâmbeşti. Trebuie să ai încredere în tine. Învaţă să iei lucrurile pe rând. Dacă ai rezistat până acum, cu siguranţă vei face faţă unei noi zile. Trebuie să ai încredere în ceea ce poţi să întreprinzi, în ceea ce eşti. Încearcă să ai în jurul tău oameni optimişti, prieteni pe care ştii că te poţi baza. Trebuie să speri. Trebuie să lupţi. Trebuie să mergi mai departe. Am învăţat că uneori e bine să renunţi pentru a obţine exact ceea ce ţi-ai dorit. Uneori calea pe care o alegem pentru a obţine ceva nu e întotdeauna cea mai potrivită. Abia când renunţi la ea/el poţi vedea alternativa. Am (re)învăţat, însă, că, indiferent cum evoluează lucrurile, e bine să-ţi doresti. Că obţii sau nu, dorinţa este cea care te face să evoluezi. Am învăţat că în momentul în care nu mai ai dorinţe nu mai ai nimic. Am învăţat că trebuie să îmi încarc bateriile înainte să se descarce definitiv. Atunci când nu mai au strop de energie în ele e posibil ca resuscitarea lor să îţi ia atât de mult timp, încât să pierzi enorm. Să pierzi ce nu te-ai fi gândit niciodată că e posibil să pierzi. Am învăţat chiar să şi pierd, căci la un moment dat a venit şi momentul acela. Dar am învăţat că aş fi putut să nu pierd niciodată dacă la un moment dat m-aş fi oprit o clipă şi mi-aş fi acordat o şansă. Am învăţat să îmi acord şi mie o şansă, nu doar celorlalţi. Am învăţat că şi eu, din când în cand, merit asta. Am învăţat că oţelul e potrivit pentru altele, nu pentru oameni. Şi că până şi el, la un moment dat, se poate îndoi dacă tot loveşti. Am învăţat să nu mai lovesc, că până la urmă tot doare. Am învăţat că lucrurile trebuie făcute la timpul lor sau mai bine nu le mai faci deloc. Că ce poţi lăsa pe mâine e bine să faci azi, că mâine nu ştii ce mai e. Că planurile se fac şi se desfac şi dacă socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, cea mai bună socoteală e cea din târg. ÎNTOTDEAUNA. Altfel, rămâi cu socoteala. Am învăţat că niciodată, sub nici o formă, în nici un context şi pentru nici un motiv nu e bine să te grăbeşti. Indiferent ce sau cine te-ar grabi şi indiferent de ce, e bine sa îţi iei întotdeauna răgazul necesar pentru a nu uita ceva important pentru tine într-un loc în care e posibil să nu mai ajungi vreodată. Indiferent dacă te gândeşti că vei reveni, indiferent dacă în momentul ăla nu îţi pui problema că e ultimul, indiferent că vorbim de prieteni, colegi, parteneri, iubiţi, indiferent de locul unde te-ai afla, dacă ceva e important pentru tine e bine să te asiguri că îl ai. Frustrarea de a nu avea un lucru atunci când ai nevoie de el şi de a aştepta o perioadă mult prea lungă să îl primeşti înapoi (poate chiar să nu îl mai primeşti niciodată), neputinţa de a-l recupera atunci când vrei, frustrarea de a nu depinde de tine şi de a aştepta “îndurarea” cuiva de a-ţi “deschide uşa” sunt atât de mari, pe cât poate fi şi regretul, care e, oricum, inutil. Şi asta doar pentru o clipă de neatenţie. Doar pentru că nu te-ai uitat la tine, pe lângă tine, în geantă, în buzunare etc. Doar pentru că ai înzestrat persoana care deţine cheile cu încredere şi poate chiar mai mult. Doar pentru că, probabil, ţi-ai spus, lasă că îl iau mâine sau poimâine. Când realizezi că mâine nu e chiar mâine e deja târziu. Iar dacă înzestrezi oamenii cu ce crezi tu ca au sau vrei tu să aibă e bine să o faci conştient fiind că înzestrarea asta poate fi doar proiecţia ta şi nimic altceva. Dar mai bine nu te grăbeşti. Trebuie să speri. Trebuie să lupţi. Trebuie să mergi mai departe

Increderea in sine e increderea in rezultatul lucrului tau

Oamenii, în general, au un talent incredibil de a pierde timpul, mai ales atunci când au de făcut ceva ce nu au chef să facă. Totuşi, se spune că avem doar o viaţă… deci fiecare secundă din viaţa nostră trebuie valorificată, nu? Cel puţin eu aşa gândesc. Fiecare lucru cu care-mi “consum” timp trebuie să merite. Timpul clar nu-i un prieten prea bun – ba trece prea repede, ba trece prea încet… şi la urmă oricum ne omoară. Chiar eu am prostul obicei de a pierde vremea cu lucruri care nu-s de fapt importante, şi anume ma enervez. Mă enervez foarte uşor când nu reuşesc să-mi ating unul din cele câteva zeci de targeturi ce mi le propun… Dar oare e atât de important UN SINGUR target din moment ce mi-am atins alte câteva zeci? Mă enervez când anumiţi oameni nu-şi fac treaba cum trebuie, dar mă calmez amintindu-mi că dacă vreau ca ceva să fie făcut bine, trebuie să-l fac cu mâna mea. Ştiu oameni care nu se enervează dar pierd vremea fiind aerieni. Ei uită că au ceva de făcut sau pur şi simplu rămân cu gândul în altă parte. Când faci ceva, pentru binele tău, fă-o cum trebuie, concentrează-te. Eu unul sunt un om împlinit când fac ceva aşa cum trebuie, nu în sictir. Poate-s eu perfecţionist în anumite momente, dar faptul că ceva arată la finalul muncii mele bine, mă face fericit, mă face să fiu sigur pe abilităţile mele.

Timpul!!!

Va dati seama ca ieri primeam primele martisoare, iar azi ne stabileam prioritatile de An Nou. Ca de la concediul de iarna clipesti o data, de doua ori si deja ne rezervam cazarea pentru vacanta de pe malul marii? Se zice ca, pe masura ce imbatranim, timpul trece mai repede. Nu stiu daca senzatia asta se va acutiza in timp, dar eu incep sa devin constient de trecerea fulgeratoare nu a clipelor, ci a unitatilor de timp din ce in ce mai mari. Simt ca accelereaza pe langa mine nu doar secundele sau zilele, ci lunile si anii. Si aceasta unica resursa neregenerabila pe care o avem, acest dar pretios care ne-a fost pus in brate devine din ce in ce mai pretios. O sa incep sa fiu mai zgarcit cu timpul meu, cand vine vorba sa il acord diversilor oameni sau activitati. O sa cantaresc mai bine cine il merita si pe ce merita. O sa incerc sa investesc cat mai mult din el, timpul, pentru lucrurile care conteaza cu adevarat.

Voi aveti incredere in oameni???

Increderea in oameni. O tema interesanta, descoperita intamplator. V-ati imaginat ca increderea sta la baza tuturor relatiilor pe care le avem cu oameni, mai mult sau mai putin apropiati ? De fapt, increderea ne face sa ne apropiem mai mult, si tot ea sa ne departam pentru totdeauna. Daca stau si ma gandesc bine, in jurul increderii se invart o gramada de fapte si trasaturi, cum ar fi: tradarea, inselaciunea, cinstea, minciuna, devotamentul, sacrificiul, fidelitatea si lista poate continua la nesfarsit. Am avut ocazia sa stau la povesti cu oameni, pentru care increderea e ca vremea de afara - schimbatoare. Adica, acum e soare, voie buna, explozie de incredere, apoi brusc se innoreaza si ploua cu grindina si vorbe. Apoi iar iese soarele. :)) Nu zambiti, ca asa e ! Daca esti om cu minte, te retragi linistit sub umbrela adusa de acasa si asisti amuzat la dezlantuirea fenomenelor meteo-colerice. :)) Dar tot ramai cu gandul ca s-a intamplat ceva straniu si peste puterea ta de intelegere. Oare ce sentimente poti avea fata de acesti oameni ? De apropiere, de departare, de confuzie, de dispret, de dragoste (maso...) ... Stiindu-ma sensibil la fenomene spontane, m-am tot intrebat ce poate face ca increderea sa dureze ? Adica sa dormi linistit si sa te gandesti la alte lucruri importante, decat sa-ti privesti tot timpul spatele. Increderea se construieste cu argumente. Dar ce sunt argumentele ? Dupa mine, argumentele increderi sunt faptele oamenilor din jurul nostru. Argumentele nu se cumpara de la magazin, ci se aduna in timp. Cred ca mintea noastra, ratiunea, ar trebui sa se seteze pe adunat argumente.:) Nu de alta, dar e pacat sa zbori din floare in floare, fara sa cladesti nimic durabil. Sau poate ca e doar punctul meu de vedere, in care vad o legatura stransa intre incredere si durabilitate.

Nimicuri plimbatoare

Șterg. Tastez. Șterg. Pauză. Pauză. Să fii trecut jumătate de oră deja? Se scurge viața din laptopul meu, iar eu privesc. Probabil că de asta și tastez acum cu „atât de mult entuziasm” – știu că ecranul va fi negru curând, iar eu îmi voi fi găsit scuza perfectă pentru care să nu mai fac asta. Încă nu s-a stins. Încă o pauză. Mi-am alcătuit existența dintr-un lung șir de pauze. Sunt bune totuși. Dar sunt pentru leneși. Sau pentru cei indeciși. Ca o balanță veritabilă ce sunt îmi cântăresc amintirile și planurile. Trecutul și viitorul. Stânga, dreapta, stânga, dreapta. Care valorează mai mult? Care mă trage în jos? Sunt una și aceeași? Trebuie să fie. Întotdeauna partea care cântărește mai mult înclină balanța, deci mă trage în jos. Înseamnă că tocmai ceea ce contează pentru mine îmi afectează echilibrul. Se prea poate. Dacă repet lucrul acesta suficient de mult voi înțelege. Voi înțelege și accepta, asta e mai important. Căci a înțelege e una, iar a accepta e cu totul o altă poveste.

Câţi pași trebuie să faci în viață pentru a-ţi atinge fericirea și câte uși trebuie să deschizi?

Internship-urile în străinătate reprezintă modalitatea ideală pentru noi, tinerii din ziua de azi, fără sau cu puțină experiență să faci primii pași spre o carieră de succes. AIESEC pune la bătaie, prin programul Global Internships, o serie de poziții în companii importante la nivel mondial, perfecte pentru cei care au absolvit de curând o universitate și au experiență de lucru de minim 2-3 ani. Și să nu crezi că internship-urile AIESEC te pot duce doar în țări accesibile oricui. Prin Global Internships ai acces la experiențe de vis, atât pe plan profesional, cât și personal, în țări precum China, Coreea de Sud, Myanmar, Senegal, etc. China, țara shaolinilor şi a dragonilor, este unul dintre cele mai frumoase și pline de istorie state ale lumii. Încărcată de tradiții, este o atracție pentru multe persoane, puține dintre ele ajungând, însă, să o viziteze. Cunoaștem cu toții expresia: ”un zâmbet cât China”. Vouă, celor care vreți să plecați, am să vă spun un singur lucru: poate mulți nu sunteți așa norocoși , dar nimeni nu e singur pe acest Pământ, până la urmă. Și ajutorul, de cele mai multe ori, vine de unde nu te aștepti și, în plus, unde ai putea să gasești un ajutor mai mare dacă nu în propria-ți persoană?! Nu ezita sa deschizi usa care ti se arata. De o sa regret vreodata in viata,o sa o fac pentru ca nu am indraznit sa pasesc pe taramuri necunoscute si am ales mereu sa deschid aceeasi usa.

LieToMe!!!

Tot aud explicaţii de genul: “te mint pentru că adevărul taie în carne vie”. Nu zău! Păi şi atunci când descoperi că ai fost minţit nu doare? Oho, doare chiar mai tare. Mie îmi este foarte greu să înţeleg cum am ajuns să nu mai putem asuma faptele şi, împlicit, şi consecinţele. Ne este mult prea frică de gura lumii, de ce vor crede alţii despre noi? Refuz să cred că avem un caracter atât de slab. Nu-mi spuneţi că vă gândiţi la dezamăgire - să nu care cumva să răniţi persoana de lângă voi. De-a lungul anilor am aflat că dezamăgirea se amplifică odată cu descoperirea minciunii şi că un om va aprecia faptul că i-ai zis-o verde-n faţă decât dacă ai cedat abia după ce ai înşirat sute de minciuni. Şi totuşi continuăm să minţim pe bandă rulantă. Tu de ce o faci?

Inadmisibil

Sunt usor superficial uneori, nu sunt atent la unele lucruri, peste altele trec prea usor cu vederea si nu sunt mandru de chestia asta. Dar are si o parte buna: ma ajuta sa trec peste chestii nasoale mai usor. Sunt incapatanat,uneori delasator,sincer (da si asta poate fi un defect),dar ma enervez greu… Dar sa va zic ceva…nu conteaza defectele,ci ochii care le privesc…asa ca nici unul dintre voi sau eu, nu aveti defecte,ci aveti doar oameni in jurul vostru care va fac sa credeti asta..fiecare individ este perfect in felul lui , iar faptul ca este diferit de alt individ nu poate fi considerat un defect…asa ca fiti fericiti cu ceea ce aveti fiindca nu se numesc defecte; ele sunt doar variatiile unor calitati… :d Spuneam mai sus ca si sinceritatea poate fi un defect.Cum?Cand esti sincer cu cei din jurul tau, poti avea unele “neplaceri”.Astfel un lucru care in sine este o calitate se poate intoarce impotriva ta, facandu-te sa crezi ca este defect, stiu ca nu este….. dar in societatea asta evoluata (not) nu esti asa de bine vazut, apreciat (personal nu-mi pasa de ce crede multimea,sa se arunce in garla multimea asta) sa spun asa, daca esti sincer pe linie continua si nu bagi si strambe….nu toti oamenii prefera adevarul !Deci din motivul asta am clasificat sinceritatea ca defect, nu ca este vreun adevar irefutabil!!! Cateodata am prea multa rabdare alteori nu prea. Unii imi reproseaza ca sunt rece si distant altii ,ca sunt ”painea lu’ D-zeu”.Am tendinta de a spune “da” chiar si atunci cand gandesc “nu” ca sa-i fac placere interlocutorului. Asta se intampla numai fiindca nu vreau sa ma cert, detest scandalul.Despic firul nu in patru ci in patru mii daca se poate.Iintotdeauna ma gindesc nu la ce a spus cineva, ci la ce-a vrut sa spuna, chiar daca de multe ori un sens e doar un sens, si persoana respectiva n-a vrut sa spuna decit exact ce a pronuntat. Ma astept intotdeauna la ce e mai rau in jurul meu si de la oamenii din viata mea, numai in felul asta ma bucur de lucrurile bune care mi se intampla.Mereu imi imaginez ca ma asteapta ceva nasol dupa colt,n-am reusit niciodata sa vad “partea plina a paharului”,nu stiu cum se descopera….nu stiu de-astea :D Ma opresc aici…caci pot continua foarte mult…nu pot decat sa inchid cu un citat de Cioran: “Am toate defectele celorlalti si totusi ceea ce fac acestia mi se pare inadmisibil“-Voi ce defecte aveti?

Unde si de ce?

Foarte des îmi pun această întrebare: Unde se grăbesc oamenii?... Doar nu locuim prin Siria, Somalia, unde îți fură mâncarea din farfurie sau ești nevoit să fugi pe stradă ca să nu fii împușcat. Vorbesc de stradă și mai ales de parcuri-le noastre unde pe lângă drumul pe care trebuie să mergi peste tot vezi cărărușe, absolut peste tot... La naiba oare chiar o să te scape de la ceva cele 2-3 min. pe care le-ai tăiat din mers? sau chiar ești atât de nesimțit să mergi pe acolo pe unde e interzis...La ce au fost făcute atâtea drumuri „asfaltate„ oare nu ca să meargă pe ele oamenii? La ce să mergi chiar ca un nesimțit în toată puterea și să calci în picioare natura ca să faci o amărâtă de cărare pe care alte bovine ca și tine vor continuia să meargă, și să distrugă totul în picioare. De ce să fii atât de nesimțit la ale tale?...Oare chiar atât de puțină cultură să avem noi ca societate de oameni existenți. De ce să-ți trăiești rostul zilelor în prostie, distrugând, ponegrind și făcând multe alte lucruri indecente pentru o societate... Am impresia că suntem făcuți într-un laborator, unde la o parte din oameni fie uită să le pună creier fie lei se pune creier „second-hand” care se uzează rapid, iar, pentru că mecanismul corporal continuă să funcționeze, funcționează fără placa de bază „creierul”.

i prefere „maybe”!

Fiecare zi a săptămânii alternează, pe rând, şocant, între “Da” şi “Nu”. Dacă, spre exemplu, luni începe bine, cu un “Da” merituos, marţi te trezeşti că totul e “Nu”, miercuri e “da” iar… Şi tot aşa, până când ajungi să te întrebi dacă tu ai o problemă atunci când ai de-a face cu instabili. Ajungi, la un moment dat, să îţi faci calcule legate de weekend, dacă vor fi cu “Da” sau “Nu”. Uneori însă, atunci când totul e bine, fără certuri sau complicaţii inutile, când totul pare perfect, apare acel “Nu” venit de niciunde, de aiurea, doar de dragul … Astăzi, după o zi cu “Da” am primit, aşa cum era de aşteptat, un “Nu”. Evident, dacă nu voi opri toată această înşiruire, mâine va fi din nou un halucinant “Da”, ca şi cum nimic nu s-a întâmplat ieri. O inconstanţă venită – culmea – din nimic logic. Măcar atât: un pic de stabilitate într-o lume plină de oameni care, din plictis, îşi transformă viaţa într-un Mountain Rouse care coboară doar de dragul unui salt în gol, care să dea puţină adrenalină altei zile în care nu se întâmplă nimic. Azi am primit un „Nu’. Numai că, de data asta, am zis şi eu „Nu”. Dintr-un motiv: m-am săturat ca mâine să fie iar „Da”. M-am săturat să calculez weekendurile cu „Nu” sau „Da”. Le prefer pe cele cu „Poate”!

Feed-back!!!

Se spune ca : “A lupta cu tine însuţi este cel mai greu război – a te învinge este cea mai frumoasă victorie.”, este intr-adevar un lucru greu sa poti sa lupti cu tine insuti, insa este si o enorma satisfactie sa stii ca vei reusi .Aminteste-ti mereu ca prieteni adevarati nu-ti sunt cei ce sunt langa tine cand esti fericit, ci cei care iti sunt aproape cand ti-e cel mai greu. Cat despre probleme....Infrunta-le cu capul sus. Nu, nu va fi usor. Nu este nicio persoana in lume care poate depasi fara greseala toate complicatiile cu care viata ne pune fata in fata. Nu suntem facuti sa rezolvam instant toate probleme aparute. Nu asa am fost creati. De fapt, am fost creati sa ne suparam, sa ne intristam, sa fim raniti, sa ne impiedicam si sa cadem. Pentru ca tocmai asta este intregul scop al vietii – sa ne infruntam problemele, sa invatam din ele, sa ne adaptam si sa le rezolvam in timp. Asta e, in cele din urma, modul in care devenim persoanele care suntem. Facand ceva si obtinand un rezultat gresit este mai productiv decat sa nu faci nimic. Orice reusita are o urma de esec in spatele ei si orice esec te conduce spre succes. Vei ajunge sa regreti mai mult lucrurile pe care nu le-ai facut decat pe cele pe care le-ai facut. Grijile nu vor face ca ziua de maine sa fie mai putin grea, dar sigur vor face ca ziua de astazi sa fie mai putin vesela. Pentru a afla daca merita sa te ingrijorezi pentru o situatie intreba-te urmatorul lucru: “Va mai conta situatia asta peste un an? Peste trei? Peste cinci?” Daca raspunsul este nu, e clar ca iti faci griji inutil.

Sometimes too much

Dupa un anumit timp, omul invata sa perceapa diferenta subtila intre a sustine o mana si a inlantui un suflet, si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva si a avea pe cineva alaturi si nu e sinonim cu starea de siguranta, si asa, omul incepe sa invete… Ca saruturile nu sunt contracte si cadourile nu sunt promisiuni, si asa omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus si ochii larg deschisi, si invata sa-si construiasca toate drumurile bazate in astazi si acum, pentru ca terenul lui “maine” este prea nesigur pentru a face planuri si viitorul are mai mereu o multime de variante care se opresc insa la jumatate drumului. Si dupa un timp, omul invata ca daca e prea multa, pana si caldura cea datatoare de viata a soarelui, arde si calcineaza. Asa ca incepe sa-si planteze propria gradina si-si impodobeste propriul suflet, in loc sa mai astepte ca altcineva sa-i aduca flori, si invata ca intr-adevar poate suporta, ca intr-adevar are forta, ca intr-adevar e valoros, si omul invata si invata … si cu fiecare zi invata. Cu timpul inveti ca a sta alaturi de cineva pentru ca iti ofera un viitor bun, inseamna ca mai devreme sau mai tarziu vei vrea sa te intorci la trecut. Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale, fara a pretinde sa te schimbe, iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti. Iti dai seama cu timpul ca daca esti alaturi de aceasta persoana doar pentru a-ti intovarasi singuratatea, in mod inexorabil vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi. Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati, si ca cel care nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai tarziu se va vedea inconjurat doar de false prietenii. Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie, pot continua tot restul vietii sa faca rau celui ranit. Cu timpul inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine, dar ca a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari pot. Cu timpul intelegi ca daca ai ranit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodata prietenia nu va mai fi la aceeasi intensitate. Cu timpul iti dai seama ca desi poti fi fericit cu prietenii tai, intr-o buna zi vei plange dupa cei pe care i-ai lasat sa plece. Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta, nu se va mai repeta niciodata. Cu timpul iti dai seama ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana, mai devreme sau mai tarziu va suferi aceleasi umilinte si dispret, dar multiplicate, ridicate la patrat. Cu timpul inveti ca grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca, asta va determina ca in final, ele nu vor mai fi asa cum sperai. Cu timpul iti dai seama ca in realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment. Cu timpul vei vedea ca desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur, iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine si acum s-au dus si nu mai sunt.

Cea mai grea lovitura este sa te simti in plus,acolo unde alta data erai totul

Buna dimineata tuturor. Am sa incep acest articol precizand faptul ca pentru mine este un subiect foarte sensibil! De cand ma stiu, am iubit adevarul si persoanele absolut sincere! De cand ma stiu, mi-am dorit extraordinar de mult sa intalnesc doar persoane sincere sau sa fac cunostinta cu purul adevar! Dar oare cine nu-si doreste asta? Poate ca altii isi doresc, dar totusi nu mai au atat de multe pretentii! Despre mine as putea spune ca nu vreau sa accept realitatea si sa ma invat minte! Am recunoscut si voi recunoaste ca unul din marile mele defecte este naivitatea si faptul ca sunt prea credul. Nu inteleg de ce in continuare imi place sa cred ca exista atat de multe persoane sincere si bune, care intotdeauna vorbesc extraordinar de frumos, dar care practic nu fac altceva decat sa te minta “fumos” in fata! Si totusi, ar trebui sa ma gandesc mai intai daca sunt sincer cu mine insumi, inainte sa am pretentia ca ceilalti sa o faca! Hhhmmm…greu, foarte greu! Nu imi trebuie prea mult timp insa sa ma gandesc la asta! As putea spune ca desi permanent am impresia ca tot ceea ce fac este bine si ca tot ceea ce spun este corect, in ultima secunda aproape totul se scufunda in mintea mea. Cu ce raman? Cu gustul acela amar si cu acea mare dezamagire, zicandu-mi pentru a nu stiu cata oare: “ce sa fac? Nu aveam cum sa-i zic adevarul, ce ar fi crezut apoi despre mine?” Daca am remuscari? Bineinteles! Daca am constiinta? Cu atat mai mult! Si atunci cand constiinta nu-ti da pace, e foarte grav! Nu consider ca exista persoana pe lumea asta care sa nu fi mintit macar o singura data in viata, cum nu cred ca exista om pe lumea asta care sa poata rosti intotdeauna numai si numai adevarul! Ce ne facem insa atunci cand adevarul doare mai tare decat minciuna??? Spunem totusi adevarul, sau preferam minciuna? Depinde foarte mult de situatie, din punctul meu de vedere…si depinde foarte mult de persoanele care sunt implicate. In ceea ce ma priveste, as prefera sa aud cel mai dureros adevar din toata lumea asta si sa sufar atunci, decat sa aud o minciuna si mai tarziu sa descopar ca de fapt adevarul era cu totul si cu totul altul! Sinceritatea nu mai este de mult o virtute,De fapt nici nu cred ca ar fi fost vreodata! Chiar daca asa se vrea a fi, ea nu ajunge decat o slabiciune! Pentru ca omul a devenit azi mai rau, mai orgolios, mai invidios, despre sinceritate nici nu mai poate fi vorba! Sinceritatea omului moare odata cu lipsa de iubire, lipsa de afectiune si dragoste! Si cum majoritatea nu mai are timp sa-si iubeasca aproapele, de unde pana unde ar izvori sinceritatea? Cine mai tine cont de ea cand toata lumea parca abia asteapta sa se laude mai mult, sa te minta mai mult si sa te convinga ca triunghiul e patrat si invers? Nu cred ca mai putem spera vreodata la adevarul absolut! El s-a ascuns de mult in lasitate, prostie, ura, etc. In zilele noastre, daca incerci sa spui adevarul, ti se pare tie insuti/insati ca esti un mare fraier/a! Sau ti se pare ca esti privit ca fiind un mare ”papa-lapte” de catre persoana din fata ta! Si tu? Tu de ce inca mai crezi atat de multe lucruri murdare? De ce inca te lasi convins si “te culci pe-o ureche”? Nu iti este suficient? Nu ai trecut prin atatea? Cand ai sa spui odata STOP??? Va multumesc si sper sa incercati sa fiti cat mai sinceri cu voi insiva, dar de ce nu si cu ceilalti!

idee noua:)

Așa cum îmi plac doar oamenii care au creier și care pot gândi câtuși de puțin, așa îmi plac și animalele, în principiu ador toate animalele care au suficient creier cât să înțeleagă afecțiunea și loialitatea, adică nu poți să iubești un gândac, o găina sau mai știu eu ce corcodușă ții în colivie. Vorbim aici de o pisică, un cățel care să vină atunci când îl strigi, să se bucure că îi acorzi atenție. Hai sa va zic un secret de ce ar trebui sa avem un anumalutz de casa:) În fiecare dimineață știe la ce oră trebuie să pleci la serviciu, se trezește înainte și așteaptă să faci și tu ochi, dacă ar putea pot să jur că ar pregăti și o cafea dinainte; În cazul în care ești pe cale să întârzii are grijă să te trezească; Pentru că știe că mișcarea face bine pentru sănătate, are grijă să te scoată în fiecare zi din casă la o plimbare în parc; În fiecare zi te așteaptă nerăbdător să te întorci acasă, și când ajungi se bucură enorm și te face să zâmbești, te așteaptă la ușă de când aude motorul mașinii în parcare; Dacă întârzii de la serviciu nu se supără niciodată, devine doar mai nerăbdător să te vadă și se bucură și mai mult că totuși ai venit și nu l-ai abandonat; Dacă ești bolnav sau pur și simplu îți este rău, nu pleacă de lângă ține nici dacă arde casa; Când ești obosit, chiar dacă el nu este, doarme cu tine și se trezește odată cu tine; Nu face scandal dacă nu e curățenie lună, și nici nu se apucă să facă el curat să mute lucrurile aiurea de la locul lor; Nu se supără dacă ieși cu băieții și pe el nu poți să-l iei, te așteaptă cuminte acasă că doar pe tine te are; E singurul care poate să te iubească enorm cu doar o singură condiție, să nu uiți că există. Merita sa avem un animalutz in casa nu?

Sometimes...

Sunt zile în care comfortul patului meu îmi aduce cea mai mare satisfacție, dar sunt și zile în care mă pun în mișcare și la sfârșitul zilei, când trag linie, sunt uimit și eu de câte am reușit să fac. Sunt momente când devin egoist, când mă gândesc doar la mine și trebuie să recunosc că uneori, lucrul asta m-a scutit de câteva suferințe în plus la momentul respectiv, dar m-a și dezavantajat în timp. Mă înspăimântă ideea de a fi neputincios. De a privi un lucru, o situație, un moment fără a putea face nimic pentru a-l schimba. Mă înspăimântă faptul că deseori, realitatea te ajunge din urmă și îți arată cât ești de “mic”… pentru că da, uneori, nu e vorba doar de voință. Uneori, oricât de mult ai vrea să fie altfel, nu îți stă în putință să poți schimba acel ceva, cred în prieteni deși până și prietenia a devenit în momentul de față un lucru relativ, cred nu-ți ajunge o viață pentru a cunoaște un om cu adevărat, cred că printre lucrurile pe care ar trebui să le trăim de mai multe ori în viață se numără copilăria. Copilaria€… mi-ar plăcea să vorbesc mai mult despre asta, dar devin nostalgic atunci când o fac. Nu vreau să devin nostalgic acum. Iubesc oamenii frumoși sufletește. Mă inspiră și mă fac să cred că dacă vor, oamenii chiar pot fi buni. Nu am întâlnit mulți, dar aceia pe care i-am întâlnit mi-au dăruit puțin din lumea lor, înfrumusețând-o și pe a mea. Am descoperit astfel, că încă mai sunt oameni care dăruiesc pur și simplu, fără să aștepte ceva în schimb.Îmi place viața. Îmi place să mă simt bine, să fac ce-mi place, să am în preajmă oameni alături de care mă pot dezvolta.Nu îmi plac oamenii aroganți. Oamenii care se cred superiori, deși intelectual sau spiritual, nu sunt. Nu îmi plac oamenii care își rezolvă problemele într-o manieră agresivă. Nu îmi place să fiu tratat ca pe un obiect. Urăsc să mi se impună lucruri sau să aflu lucruri neadevărate despre mine. Nu pot spune că nu mă afectează într-o oarecare măsură, diferită, în funcție de fiecare om în parte, ce văd sau ce aud. Nu pot spune că m-am obișnuit cu răutatea care poate exista în oameni și nici nu cred că o voi face. Nu pot spune că sunt o persoană calmă care trece cu răbdare peste toate mizeriile, dar după ce mă aprind, îmi trece. Mi-am dat însă seama că nu trebuie să demonstrez nimic, nimănui. Că important este să fiu împăcat eu cu mine, să fiu conștient de lipsuri și să încerc să le acopăr, pentru ca indiferent de situație, să pot spune cu mâna pe inimă că nu mi-e rușine de ceea ce sunt sau ce am făcut. Am învățat că părinții sunt cea mai mare comoară pe care ne-o dă Dumnezeu. Că indiferent cât greșim, cu ce greșim, în inima și în ochii părinților noștri vom fi mereu cei dintâi și singurii care contează. Am învățat că Dumnezeu îți scoate în cale oameni care să te ghideze în momentele cheie din viața ta. De multe ori, târziu îți dai seama care a fost scopul acelui om apărut în viața ta și de ce în momentul respectiv. Am învățat că iubirea te face să te simți deopotrivă, cel mai puternic și cel mai vulnerabil om de pe pământ.

" Vorbe "

Toti oamenii se aseamana prin cuvinte… numai faptele ii deosebesc.. Orice persoana a avut parte in viata de cunoscuti si persoane apropiate care au vrut sa'si dovedeasca prietenia sau orice altceva doar prin vorbe, doar spunand"Va fi bine,eu sunt langa tine" dar defapt lucrurile stand altfel. Multi sunt langa tine doar aratand altora ca fac asta ,doar intrebandu'te "Cum esti?" dar oare pasandu'le cu adevarat?Sau pur si simplu din curiozitate ? Sunt oameni atat de falsi care ne fac sa suferim doar prin simplu fapt ca ne mint, pentru ca noi insine ne mintim singuri si ne inselam stiind ca sunt langa noi,ca ne sunt prieteni.. dar in realitate..toti se dovedesc a fi altcumva. Ne dezamagesc si ne fac sa nu mai avem incredere in nimeni. E trist si cateodata ai vrea sa poti schimba lumea,sa fie pe placul tau. Cateodata poate ti'ai dori sa nu iti pese de nimeni si nimic,sa fi indiferent ,sa nu mai pui suflet pe nimic dar..cui ii este atat de usor? Cine te iubeste cu adevarat , chiar daca nu iti spune , ti-o va demonstra mereu atunci cand ai nevoie . Revenind la titlul postarii,, vorbe''..asa este ! Nu e suficient sa fi langa cineva doar spunand'ui ca faci asta,doar de "fatada" . Mereu in orice situatie e nevoie si de fapte nu doar de cuvinte ! Pe oameni ii deosebeste ce gandesc si ce fac, nu doar ce vorbesc. Faptele fiecaruia dintre noi ne caracterizeaza intr'un fel anume ..ne formeaza caracterul si ne reprezinta intr'o societate. Intr'o relatie de prietenie,de iubire sau oricare ar putea fi acesta, mereu e nevoie sa dovedim iubirea si prietenia noastra prin fapte ;trebuie sa luptam pentru ce visam si niciodata sa nu renuntam . Cu putin efort si initiativa oricine poate ajunge acolo unde si'a propus, luptand si aratand ce poate prin faptele lui :) .

"Nu cred in nimic, dar iau in considerare totul."

Ma gandeam zilele astea ca sunt genul de om care a invatat toleranta. (La naiba, sunt genul de om care a invatat cam tot ce are bun in el. Default-ul meu n-a fost exceptional, a fost mai degraba mediocru, si a trebuit sa muncesc pentru tot ce sunt, cum probabil va trebui sa muncesc in continuare pentru tot ce nu sunt inca.) Ziceam ca am invatat toleranta, n-am avut-o. Fara sa fiu un om coleric, ma enervau multi oameni. Insa am inteles la un moment dat ca nu ma deranjeaza la ceilalti decat partile pe care, deep inside, si eu le am. Daca reuseste sa ma enerveze un om care ezita prea mult in luarea unei decizii, asta se intampla fiindca si eu am inca, uneori, aceeasi problema si nu-mi place asta la mine. As vrea sa nu mai existe, fiindca am muncit mult sa nu mai fie si, cu toate astea, e. Daca ma intalnesc cu, sa zicem, un om dintr-o companie mare, care lucreaza atat de mult incat n-are suficient timp pentru el, ca sa traiasca, de multe ori voi reusi sa ma uit la asta detasat. E viata lui! Insa uneori nu-mi va iesi si il voi judeca. Nu fiindca el n-ar fi inteles nimic din viata asta (desi poate ca asa e), ci fiindca imi dau seama ca si eu as fi putut ajunge unde e el foarte usor si mi-e groaza ca nu cumva chiar sa mi se intample asta intr-o zi, cand din cine stie ce motive, ma voi lasa influentat prea mult de mediu si voi uita, poate doar pentru 2 minute, cine sunt. Sunt multe exemple de genul asta pe care le-as putea da, insa ideea este ca de cate ori ne deranjeaza un om, exista mari sanse ca de fapt sa ne deranjeze ceva la noi. Si cred ca am iesi mult mai castigati din asta daca in loc sa ne plangem, in loc sa il atacam, in loc sa il vorbim de rau, ne-am concentra pe a ne construi pe noi. Sa fim mai buni, sa ne atinga mai putine lucruri negative si mai multe dintre lucrurile de care chiar merita sa fim atinsi.

Everybody lies!!!

Îmi dau seama cu tristețe că majoritatea dintre noi nu ne schimbăm nici la capitolul defecte. Spunem că viața ne schimbă de-a lungul a ceea ce trăim şi că învățăm din greşeli. Sunt trist să constat că minciuna nu moare nicidecum dintr-un om. Când înveți să minți ajungi să o faci pe veci şi cu greu poți să te abți de la un asfel de păcat. Uneori devine parte din propriul caracter, încât ți-e greu să detaşezi purul adevăr de o „nevinovată” minciună. Ajungem să ne trăim propria minciună ca pe un adevăr. Constat cu tristețe că suntem mulți atinşi de această boală. Am un „defect”. Acela de a intui foarte bine minciuna, aşa cum rar ajung să-mi dea cu eroare sau cu virgulă când vine vorba de intuiție. Iar uneori, vă dau cuvântul meu, că mi-aş dori să nu am dreptate atunci când citesc printre rânduri un om. E asemănător cu efectul când nu vrei să accepți adevărul şi inventezi ceva mai blând pentru reveria proprie. Da, uneori mi-e teamă să am dreptate în privința lucrurilor negative sau neplăcute vis-a-vis de o persoană tocmai pentru că poate fii dezamăgitor la ceea ce oricum te aştepți. Şi nu, nu vreau să influențez lucrurile prin prisma atitudinii negative, chiar nu este cazul, pentru că de multe ori cred în şanse şi ocazii potrivite şi sunt o persoană suportivă pentru mulți din jurul meu. Doar că uneori lucrurile nu sunt roz. Prea puțin roz, iar când sunt roz şi atunci mai au pete negre pe ele. Şi nu voi putea înțelege niciodată egoismul prin minciună, în care vrei să ții pe cineva lângă tine printr-o minciună, din care deviezi şi alte minciuni. Oricât aş încerca să înțeleg orânduirea lucrurilor în această viață, unele dintre ele sunt peste puterea mea. Apreciez cu sufletul deschis o persoană sinceră. Tind să cred că sunt pe cale de dispariție persoanele sincere şi ar trebui înființată o rezervație specială pentru cei sinceri. Atât de mult ne place să ne complicăm viața, încât fugim pur şi simplu de lucrurile sincere, cele venite din suflet.

Just a day

Nu mai cred în deciziile tranşante, definitive și de mare angajament. De mâine mă apuc de aia şi o să mă las de aialaltă. Maine va fi prima zi în care.... Sunt alegeri, hotărâri pline de intotdeauna sau niciodată şi principii nervoase pe care, dacă le baţi în piept, rişti să te găureşti de atâta seriozitate şi fermitate. Avem atât de multe amprente în noi, lăsate de lucrurile care ni s-au întâmplat, încât ideea a o lua de la zero apare total iluzorie. Putem alege un drum sau un altul. dar bagajul deja l-am luat cu noi indiferent de scopurile călătoriei. Suntem un mănunchi atât de bine închegat de obiceiuri şi tabieturi încât o schimbare bruscă ar mătura obtuz nuanţe, ritmuri, umbre și imperfecțiuni care ne fac să fim ceea ce suntem. Este păcat să lăsăm o zi să ne schimbe.