Șterg. Tastez. Șterg. Pauză. Pauză. Să fii trecut jumătate de oră deja? Se scurge viața din laptopul meu, iar eu privesc. Probabil că de asta și tastez acum cu „atât de mult entuziasm” – știu că ecranul va fi negru curând, iar eu îmi voi fi găsit scuza perfectă pentru care să nu mai fac asta. Încă nu s-a stins. Încă o pauză. Mi-am alcătuit existența dintr-un lung șir de pauze. Sunt bune totuși. Dar sunt pentru leneși. Sau pentru cei indeciși.
Ca o balanță veritabilă ce sunt îmi cântăresc amintirile și planurile. Trecutul și viitorul. Stânga, dreapta, stânga, dreapta. Care valorează mai mult? Care mă trage în jos? Sunt una și aceeași? Trebuie să fie. Întotdeauna partea care cântărește mai mult înclină balanța, deci mă trage în jos. Înseamnă că tocmai ceea ce contează pentru mine îmi afectează echilibrul. Se prea poate. Dacă repet lucrul acesta suficient de mult voi înțelege. Voi înțelege și accepta, asta e mai important. Căci a înțelege e una, iar a accepta e cu totul o altă poveste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu