"Nu cred in nimic, dar iau in considerare totul."

Ma gandeam zilele astea ca sunt genul de om care a invatat toleranta. (La naiba, sunt genul de om care a invatat cam tot ce are bun in el. Default-ul meu n-a fost exceptional, a fost mai degraba mediocru, si a trebuit sa muncesc pentru tot ce sunt, cum probabil va trebui sa muncesc in continuare pentru tot ce nu sunt inca.) Ziceam ca am invatat toleranta, n-am avut-o. Fara sa fiu un om coleric, ma enervau multi oameni. Insa am inteles la un moment dat ca nu ma deranjeaza la ceilalti decat partile pe care, deep inside, si eu le am. Daca reuseste sa ma enerveze un om care ezita prea mult in luarea unei decizii, asta se intampla fiindca si eu am inca, uneori, aceeasi problema si nu-mi place asta la mine. As vrea sa nu mai existe, fiindca am muncit mult sa nu mai fie si, cu toate astea, e. Daca ma intalnesc cu, sa zicem, un om dintr-o companie mare, care lucreaza atat de mult incat n-are suficient timp pentru el, ca sa traiasca, de multe ori voi reusi sa ma uit la asta detasat. E viata lui! Insa uneori nu-mi va iesi si il voi judeca. Nu fiindca el n-ar fi inteles nimic din viata asta (desi poate ca asa e), ci fiindca imi dau seama ca si eu as fi putut ajunge unde e el foarte usor si mi-e groaza ca nu cumva chiar sa mi se intample asta intr-o zi, cand din cine stie ce motive, ma voi lasa influentat prea mult de mediu si voi uita, poate doar pentru 2 minute, cine sunt. Sunt multe exemple de genul asta pe care le-as putea da, insa ideea este ca de cate ori ne deranjeaza un om, exista mari sanse ca de fapt sa ne deranjeze ceva la noi. Si cred ca am iesi mult mai castigati din asta daca in loc sa ne plangem, in loc sa il atacam, in loc sa il vorbim de rau, ne-am concentra pe a ne construi pe noi. Sa fim mai buni, sa ne atinga mai putine lucruri negative si mai multe dintre lucrurile de care chiar merita sa fim atinsi.

Everybody lies!!!

Îmi dau seama cu tristețe că majoritatea dintre noi nu ne schimbăm nici la capitolul defecte. Spunem că viața ne schimbă de-a lungul a ceea ce trăim şi că învățăm din greşeli. Sunt trist să constat că minciuna nu moare nicidecum dintr-un om. Când înveți să minți ajungi să o faci pe veci şi cu greu poți să te abți de la un asfel de păcat. Uneori devine parte din propriul caracter, încât ți-e greu să detaşezi purul adevăr de o „nevinovată” minciună. Ajungem să ne trăim propria minciună ca pe un adevăr. Constat cu tristețe că suntem mulți atinşi de această boală. Am un „defect”. Acela de a intui foarte bine minciuna, aşa cum rar ajung să-mi dea cu eroare sau cu virgulă când vine vorba de intuiție. Iar uneori, vă dau cuvântul meu, că mi-aş dori să nu am dreptate atunci când citesc printre rânduri un om. E asemănător cu efectul când nu vrei să accepți adevărul şi inventezi ceva mai blând pentru reveria proprie. Da, uneori mi-e teamă să am dreptate în privința lucrurilor negative sau neplăcute vis-a-vis de o persoană tocmai pentru că poate fii dezamăgitor la ceea ce oricum te aştepți. Şi nu, nu vreau să influențez lucrurile prin prisma atitudinii negative, chiar nu este cazul, pentru că de multe ori cred în şanse şi ocazii potrivite şi sunt o persoană suportivă pentru mulți din jurul meu. Doar că uneori lucrurile nu sunt roz. Prea puțin roz, iar când sunt roz şi atunci mai au pete negre pe ele. Şi nu voi putea înțelege niciodată egoismul prin minciună, în care vrei să ții pe cineva lângă tine printr-o minciună, din care deviezi şi alte minciuni. Oricât aş încerca să înțeleg orânduirea lucrurilor în această viață, unele dintre ele sunt peste puterea mea. Apreciez cu sufletul deschis o persoană sinceră. Tind să cred că sunt pe cale de dispariție persoanele sincere şi ar trebui înființată o rezervație specială pentru cei sinceri. Atât de mult ne place să ne complicăm viața, încât fugim pur şi simplu de lucrurile sincere, cele venite din suflet.

Just a day

Nu mai cred în deciziile tranşante, definitive și de mare angajament. De mâine mă apuc de aia şi o să mă las de aialaltă. Maine va fi prima zi în care.... Sunt alegeri, hotărâri pline de intotdeauna sau niciodată şi principii nervoase pe care, dacă le baţi în piept, rişti să te găureşti de atâta seriozitate şi fermitate. Avem atât de multe amprente în noi, lăsate de lucrurile care ni s-au întâmplat, încât ideea a o lua de la zero apare total iluzorie. Putem alege un drum sau un altul. dar bagajul deja l-am luat cu noi indiferent de scopurile călătoriei. Suntem un mănunchi atât de bine închegat de obiceiuri şi tabieturi încât o schimbare bruscă ar mătura obtuz nuanţe, ritmuri, umbre și imperfecțiuni care ne fac să fim ceea ce suntem. Este păcat să lăsăm o zi să ne schimbe.