Cea mai grea lovitura este sa te simti in plus,acolo unde alta data erai totul

Buna dimineata tuturor. Am sa incep acest articol precizand faptul ca pentru mine este un subiect foarte sensibil! De cand ma stiu, am iubit adevarul si persoanele absolut sincere! De cand ma stiu, mi-am dorit extraordinar de mult sa intalnesc doar persoane sincere sau sa fac cunostinta cu purul adevar! Dar oare cine nu-si doreste asta? Poate ca altii isi doresc, dar totusi nu mai au atat de multe pretentii! Despre mine as putea spune ca nu vreau sa accept realitatea si sa ma invat minte! Am recunoscut si voi recunoaste ca unul din marile mele defecte este naivitatea si faptul ca sunt prea credul. Nu inteleg de ce in continuare imi place sa cred ca exista atat de multe persoane sincere si bune, care intotdeauna vorbesc extraordinar de frumos, dar care practic nu fac altceva decat sa te minta “fumos” in fata! Si totusi, ar trebui sa ma gandesc mai intai daca sunt sincer cu mine insumi, inainte sa am pretentia ca ceilalti sa o faca! Hhhmmm…greu, foarte greu! Nu imi trebuie prea mult timp insa sa ma gandesc la asta! As putea spune ca desi permanent am impresia ca tot ceea ce fac este bine si ca tot ceea ce spun este corect, in ultima secunda aproape totul se scufunda in mintea mea. Cu ce raman? Cu gustul acela amar si cu acea mare dezamagire, zicandu-mi pentru a nu stiu cata oare: “ce sa fac? Nu aveam cum sa-i zic adevarul, ce ar fi crezut apoi despre mine?” Daca am remuscari? Bineinteles! Daca am constiinta? Cu atat mai mult! Si atunci cand constiinta nu-ti da pace, e foarte grav! Nu consider ca exista persoana pe lumea asta care sa nu fi mintit macar o singura data in viata, cum nu cred ca exista om pe lumea asta care sa poata rosti intotdeauna numai si numai adevarul! Ce ne facem insa atunci cand adevarul doare mai tare decat minciuna??? Spunem totusi adevarul, sau preferam minciuna? Depinde foarte mult de situatie, din punctul meu de vedere…si depinde foarte mult de persoanele care sunt implicate. In ceea ce ma priveste, as prefera sa aud cel mai dureros adevar din toata lumea asta si sa sufar atunci, decat sa aud o minciuna si mai tarziu sa descopar ca de fapt adevarul era cu totul si cu totul altul! Sinceritatea nu mai este de mult o virtute,De fapt nici nu cred ca ar fi fost vreodata! Chiar daca asa se vrea a fi, ea nu ajunge decat o slabiciune! Pentru ca omul a devenit azi mai rau, mai orgolios, mai invidios, despre sinceritate nici nu mai poate fi vorba! Sinceritatea omului moare odata cu lipsa de iubire, lipsa de afectiune si dragoste! Si cum majoritatea nu mai are timp sa-si iubeasca aproapele, de unde pana unde ar izvori sinceritatea? Cine mai tine cont de ea cand toata lumea parca abia asteapta sa se laude mai mult, sa te minta mai mult si sa te convinga ca triunghiul e patrat si invers? Nu cred ca mai putem spera vreodata la adevarul absolut! El s-a ascuns de mult in lasitate, prostie, ura, etc. In zilele noastre, daca incerci sa spui adevarul, ti se pare tie insuti/insati ca esti un mare fraier/a! Sau ti se pare ca esti privit ca fiind un mare ”papa-lapte” de catre persoana din fata ta! Si tu? Tu de ce inca mai crezi atat de multe lucruri murdare? De ce inca te lasi convins si “te culci pe-o ureche”? Nu iti este suficient? Nu ai trecut prin atatea? Cand ai sa spui odata STOP??? Va multumesc si sper sa incercati sa fiti cat mai sinceri cu voi insiva, dar de ce nu si cu ceilalti!