miercuri, 3 septembrie 2014

Increderea in sine e increderea in rezultatul lucrului tau

Oamenii, în general, au un talent incredibil de a pierde timpul, mai ales atunci când au de făcut ceva ce nu au chef să facă. Totuşi, se spune că avem doar o viaţă… deci fiecare secundă din viaţa nostră trebuie valorificată, nu? Cel puţin eu aşa gândesc. Fiecare lucru cu care-mi “consum” timp trebuie să merite. Timpul clar nu-i un prieten prea bun – ba trece prea repede, ba trece prea încet… şi la urmă oricum ne omoară. Chiar eu am prostul obicei de a pierde vremea cu lucruri care nu-s de fapt importante, şi anume ma enervez. Mă enervez foarte uşor când nu reuşesc să-mi ating unul din cele câteva zeci de targeturi ce mi le propun… Dar oare e atât de important UN SINGUR target din moment ce mi-am atins alte câteva zeci? Mă enervez când anumiţi oameni nu-şi fac treaba cum trebuie, dar mă calmez amintindu-mi că dacă vreau ca ceva să fie făcut bine, trebuie să-l fac cu mâna mea. Ştiu oameni care nu se enervează dar pierd vremea fiind aerieni. Ei uită că au ceva de făcut sau pur şi simplu rămân cu gândul în altă parte. Când faci ceva, pentru binele tău, fă-o cum trebuie, concentrează-te. Eu unul sunt un om împlinit când fac ceva aşa cum trebuie, nu în sictir. Poate-s eu perfecţionist în anumite momente, dar faptul că ceva arată la finalul muncii mele bine, mă face fericit, mă face să fiu sigur pe abilităţile mele.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu