luni, 17 februarie 2014

Sometimes...

Sunt zile în care comfortul patului meu îmi aduce cea mai mare satisfacție, dar sunt și zile în care mă pun în mișcare și la sfârșitul zilei, când trag linie, sunt uimit și eu de câte am reușit să fac. Sunt momente când devin egoist, când mă gândesc doar la mine și trebuie să recunosc că uneori, lucrul asta m-a scutit de câteva suferințe în plus la momentul respectiv, dar m-a și dezavantajat în timp. Mă înspăimântă ideea de a fi neputincios. De a privi un lucru, o situație, un moment fără a putea face nimic pentru a-l schimba. Mă înspăimântă faptul că deseori, realitatea te ajunge din urmă și îți arată cât ești de “mic”… pentru că da, uneori, nu e vorba doar de voință. Uneori, oricât de mult ai vrea să fie altfel, nu îți stă în putință să poți schimba acel ceva, cred în prieteni deși până și prietenia a devenit în momentul de față un lucru relativ, cred nu-ți ajunge o viață pentru a cunoaște un om cu adevărat, cred că printre lucrurile pe care ar trebui să le trăim de mai multe ori în viață se numără copilăria. Copilaria€… mi-ar plăcea să vorbesc mai mult despre asta, dar devin nostalgic atunci când o fac. Nu vreau să devin nostalgic acum. Iubesc oamenii frumoși sufletește. Mă inspiră și mă fac să cred că dacă vor, oamenii chiar pot fi buni. Nu am întâlnit mulți, dar aceia pe care i-am întâlnit mi-au dăruit puțin din lumea lor, înfrumusețând-o și pe a mea. Am descoperit astfel, că încă mai sunt oameni care dăruiesc pur și simplu, fără să aștepte ceva în schimb.Îmi place viața. Îmi place să mă simt bine, să fac ce-mi place, să am în preajmă oameni alături de care mă pot dezvolta.Nu îmi plac oamenii aroganți. Oamenii care se cred superiori, deși intelectual sau spiritual, nu sunt. Nu îmi plac oamenii care își rezolvă problemele într-o manieră agresivă. Nu îmi place să fiu tratat ca pe un obiect. Urăsc să mi se impună lucruri sau să aflu lucruri neadevărate despre mine. Nu pot spune că nu mă afectează într-o oarecare măsură, diferită, în funcție de fiecare om în parte, ce văd sau ce aud. Nu pot spune că m-am obișnuit cu răutatea care poate exista în oameni și nici nu cred că o voi face. Nu pot spune că sunt o persoană calmă care trece cu răbdare peste toate mizeriile, dar după ce mă aprind, îmi trece. Mi-am dat însă seama că nu trebuie să demonstrez nimic, nimănui. Că important este să fiu împăcat eu cu mine, să fiu conștient de lipsuri și să încerc să le acopăr, pentru ca indiferent de situație, să pot spune cu mâna pe inimă că nu mi-e rușine de ceea ce sunt sau ce am făcut. Am învățat că părinții sunt cea mai mare comoară pe care ne-o dă Dumnezeu. Că indiferent cât greșim, cu ce greșim, în inima și în ochii părinților noștri vom fi mereu cei dintâi și singurii care contează. Am învățat că Dumnezeu îți scoate în cale oameni care să te ghideze în momentele cheie din viața ta. De multe ori, târziu îți dai seama care a fost scopul acelui om apărut în viața ta și de ce în momentul respectiv. Am învățat că iubirea te face să te simți deopotrivă, cel mai puternic și cel mai vulnerabil om de pe pământ.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu