Tratat de prietenie...

Din punctul meu de vedere, o prietenie se bazeaza pe un singur lucru: incredere. Esti prieten cu cineva doar cand sentimentul de incredere este reciproc. Stiu, cuvantul “prieten” se foloseste si in cazul unor gigei cu care stai la o bere ocazional, eventual care te pot ajuta din cand in cand cu chestii marunte. Dar prieten este ala caruia i te poti destainui, cel in care ai incredere sa-i spui cam orice. Acum ca am lamurit ce inseamna prieten pentru mine, hai sa va zic si ce nu se incadreaza in logica mea. De exemplu, eu consider ca oamenii care “sunt prieteni cu toata lumea” nu exista. Aia ori nu au nici un prieten ci doar cunostinte, ori sunt timizi sau fricosi sa spuna ce gandesc celor cu care vorbesc si prefera sa lase de la ei. Dar asta nu-i face prieteni cu nimeni. O alta chestie pe care nu o pot intelege este cea legata de prietenia lui Y si cu X si cu Z, in conditiile in care X si Z sunt dusmani. Asta chiar nu o pot intelege si n-am inteles-o niciodata. Deci tu esti prieten cu mine, eu am incredere sa-ti zic niste lucruri, si apoi tu esti prieten si cu dusmanul meu. Eu ce sa cred? Oare pot avea incredere ca lucrurile pe care ti le-am spus tie raman doar la tine sau ajung la cel pe care nu-l suport? Pe langa aceasta, ma mai frapeaza o chestie. In conditiile in care suntem prieteni, te sustin pana in panzele albe daca ai dreptate. Daca nu ai, iti explic de ce nu ai si, daca tu continui cu greseala, te las in voia ta. Dar daca ai dreptate si se ia careva de tine damboulea, sunt in stare sa parcurg sute de kilometri pentru a te apara. Pentru ca d-aia sunt prieten cu tine. Ei bine, in momentul in care tu uiti momentele in care ti s-a luat apararea si justifici acum prietenia cu cei care ma injura drept “e opinia mea si nu ma intereseaza ce crezi tu pentru ca nu ti-am cerut parerea”, atunci ma enervez pentru ca eu consider ca am si eu dreptul la o opinie tocmai pentru ca ma afecteaza acest lucru. Pentru ca eu nu consider ca e normal si logic sa te hahai cu cei care ma injura si apoi, cand ne intalnim noi, sa vii sa ma pupi ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat si sa ma intrebi ce mai fac. E logic? Nu am cerut si nici nu voi cere niciunui prieten sa aleaga intre mine si alt prieten d-al lui pe care eu nu-l suport din varii motive. Tot timpul renunt eu la prietenie si prin asta consider ca am rezolvat problema. Totusi, ce-i si mai nasol, cand respectivul va remarca faptul ca a ales gresit tabara, e posibil sa fie prea tarziu si atunci sa fiu doar o cunostinta cu care se va saluta fugitiv cand se va intalni. S-a terminat cu ajutorul, s-a terminat cu confidentele, s-a terminat cam cu tot. Nu ne batem, nu ne smulgem parul din cap, dar nici nu ne mai pupam. Pentru ca asa mi se pare normal.