Factori multipli: Mediul, Contextul, Educatia, Inspiratia, Aspiratia...etc:)

Ma tot gandesc de azi dimineata daca sa imi mai bat capul sau nu, daca sa fac ceva sau sa ignor, daca sa scriu sau nu, daca sa ma complac sau sa lupt, daca sa ma revolt sau sa ma resemnez, daca sa ma enervez sau sa zambesc – nu am ajuns la vreo concluzie clara, inca sunt ametit de atatea idei. Aparent mi-au lut 3 ore ca pot scrie fraza precedenta si sa recunosc ca sunt buimacit. Dis de dimineata am descoperit cateva lucruri, aparent nesemnificative, dar care instantaneu m-au facut ma fac sa ma simt si mic, si prost, si fraier, si neinitiat, si orb, si adormit, si in multe alte feluri. Ce naiba ai descoperit?, ma intreba un prieten. Nu mare lucru – dimensiunea nesimtirii unora si fara sa schiteze vreo urma de regret sau… Nici nu stiu cum anume sa descriu. E irelevant ce am descoperit concret, sunt irelevante personajele si numele in discutia de fata, ori in discutia mea avuta cu mine, e vorba de principii. Nici nu mi-am dat seama pana acum ca as putea fi unul dintre oamenii guvernati de principii, nici macar nu mi-am dat seama ca le am atat de adanc inradacinate in minte si in creier decat in momentul ala, momentul in care am descoperit ca altii nu le au. Instant mi s-au umezit buzele in propozitia “eu nu pot fi asa”. Oare? Oare eu nu sunt nesimtit?, oare eu nu am incercat sa fentez, sa mint, sa profit de altii, sa incalc reguli ale altora, oare eu am constiinta curata? Cred ca tine doar de punctul la care te raportezi. In momentul in care am descoperit micile “nimicuri” de azi dimineata, mi-am dat seama ca orice as fi facut devenea irelevant, devenea nimic. Nu au devenit dintr-o data juste actele mele gresite, ori cele pentru care avusesem puterea sa recunosc ca sunt gresite, nici nu mi-am gasit scuze sau explicatii pentru ele dintr-o data, dar au devenit irelevante. Mi-am dat seama ca eu am puterea de caracter de a regreta niste nimicuri in comparatie cu actele altora, in comparatie cu nesimtirea altora, cu modul lor de a fi. Azi dimineata mi-am dat seama ce inseamna lipsa de caracter si m-am intrebat foarte serios de ce mai exista caracter si onestitate si care ar fi rolul lor.Sa fie cei lipsiti de caracter doar niste ratati, care sa nu-si constientizeze ratarea decat prea tarziu? Nici nu are importanta pana la urma, pentru ca tot nu mi-ar raspunde la intrebare nu? Sunt dezamagit, degustat, pus pe ganduri, de acei oameni care sunt "mari" dar nu au minte...pacat, prostia nu are limite.