Arogance has to be earned, zicea Hugh Laurie in House MD. Apropo, ca o paranteza, am observat ca e la moda sa-ti placa House. Toata lumea l-a adaugat pe facebook la filme urmarite, chiar si persoane despre care stiu sigur ca nu inteleg nimic din el. Poate ca, exprimarea corecta ar fi “mai ales persoane care nu inteleg nimic din el”. Daca toti cei care se vor fani ai filmului l-ar si intelege, asa cum ar trebui perceput, cu siguranta lucrul acesta s-ar reflecta in ceva. Dar e suficient sa iesim pe strada, ca sa ne dam seama cati au priceput vreo idee din filmul asta. Parerea mea e ca, daca excelam in ceva, in ultima vreme, acel ceva e incompetenta, sau, cel mult, mediocritatea.
Dar, revenind la aroganta, atribut pe care il manifest din plin – uneori nemeritat, ce e drept, dar hei, nimeni nu e perfect, iar eu imi recunosc greselile – doream sa ma refer la un anumit tip de aroganta care ma deranjeaza destul de mult in ultima vreme, pentru ca il observ din ce in ce mai des. E vorba de acele persoane care si-au descoperit drumul, care au atins o stare de echilibru psihic si emotional, care gandesc pozitiv intoteauna si, pentru care, orice e posibil, daca iti doresti suficient de mult. Ma bucur pentru ei, daca au gasit calea spre fericirea deplina, dar, de aici pana la a avea impresia ca, adevarul lor e universal valabil si, prin urmare, trebuie propovaduit cu surle si trambite, cred ca e un pas mult prea mare. A-l face, mi se pare o dovada de aroganta suprema.
Sa-ti gasesti pacea, linistea, calea ta in viata, e de apreciat si, inca o data o spun: ma bucur sincer pentru fiecare dintre acesti oameni. Insa, atunci cand vreunul din ei incearca sa-mi impuna credintele lui, vorbindu-mi de la un nivel superior, atotstiutor, avand convingerea ca, drumul meu e gresit si ca, acela pe care l-a descoperit el e singurul pe care ar trebui sa pasesc si eu, am o problema. O bruma de inteligenta, sau macar de bun simt, ar trebui sa dicteze o retinere in a transforma o experienta proprie, interpretata cat se poate de subiectiv si personal, in lectie de viata aplicabila tuturor. Numai orgoliul si aroganta, combinate si in cantitati industriale, ar putea crea impresia posesorului ca e un fel de dumnezeu care a adus cele 10 porunci pe pamant. Hai sa fim seriosi, totusi. Din punctul meu de vedere, ce ar avea ei dreptul sa faca e sa-si impartaseasca experientele si convingerile, la modul “eu cred ca…”, “pentru mine a functionat…” etc., complet diferit de “ce ar trebui tu sa faci…”, sau “gresesti atunci cand…”. Eu m-as simti cel putin rusinat sa dictez cuiva un mod de viata care, pentru mine a functionat. E adevarat ca, entuziasmul m-ar putea determina sa-mi impartasesc convingerile circumstantiale, in speranta ca si altii se vor regasi in ele si, astfel, le voi fi de ajutor. Dar, de aici pana la abordarea aroganta si lipsita de inteligenta, e o distanta uriasa, pe care nimeni nu are dreptul sa o parcurga.
sâmbătă, 10 august 2013
Cu si despre aroganta...
Arogance has to be earned, zicea Hugh Laurie in House MD. Apropo, ca o paranteza, am observat ca e la moda sa-ti placa House. Toata lumea l-a adaugat pe facebook la filme urmarite, chiar si persoane despre care stiu sigur ca nu inteleg nimic din el. Poate ca, exprimarea corecta ar fi “mai ales persoane care nu inteleg nimic din el”. Daca toti cei care se vor fani ai filmului l-ar si intelege, asa cum ar trebui perceput, cu siguranta lucrul acesta s-ar reflecta in ceva. Dar e suficient sa iesim pe strada, ca sa ne dam seama cati au priceput vreo idee din filmul asta. Parerea mea e ca, daca excelam in ceva, in ultima vreme, acel ceva e incompetenta, sau, cel mult, mediocritatea.
Dar, revenind la aroganta, atribut pe care il manifest din plin – uneori nemeritat, ce e drept, dar hei, nimeni nu e perfect, iar eu imi recunosc greselile – doream sa ma refer la un anumit tip de aroganta care ma deranjeaza destul de mult in ultima vreme, pentru ca il observ din ce in ce mai des. E vorba de acele persoane care si-au descoperit drumul, care au atins o stare de echilibru psihic si emotional, care gandesc pozitiv intoteauna si, pentru care, orice e posibil, daca iti doresti suficient de mult. Ma bucur pentru ei, daca au gasit calea spre fericirea deplina, dar, de aici pana la a avea impresia ca, adevarul lor e universal valabil si, prin urmare, trebuie propovaduit cu surle si trambite, cred ca e un pas mult prea mare. A-l face, mi se pare o dovada de aroganta suprema.
Sa-ti gasesti pacea, linistea, calea ta in viata, e de apreciat si, inca o data o spun: ma bucur sincer pentru fiecare dintre acesti oameni. Insa, atunci cand vreunul din ei incearca sa-mi impuna credintele lui, vorbindu-mi de la un nivel superior, atotstiutor, avand convingerea ca, drumul meu e gresit si ca, acela pe care l-a descoperit el e singurul pe care ar trebui sa pasesc si eu, am o problema. O bruma de inteligenta, sau macar de bun simt, ar trebui sa dicteze o retinere in a transforma o experienta proprie, interpretata cat se poate de subiectiv si personal, in lectie de viata aplicabila tuturor. Numai orgoliul si aroganta, combinate si in cantitati industriale, ar putea crea impresia posesorului ca e un fel de dumnezeu care a adus cele 10 porunci pe pamant. Hai sa fim seriosi, totusi. Din punctul meu de vedere, ce ar avea ei dreptul sa faca e sa-si impartaseasca experientele si convingerile, la modul “eu cred ca…”, “pentru mine a functionat…” etc., complet diferit de “ce ar trebui tu sa faci…”, sau “gresesti atunci cand…”. Eu m-as simti cel putin rusinat sa dictez cuiva un mod de viata care, pentru mine a functionat. E adevarat ca, entuziasmul m-ar putea determina sa-mi impartasesc convingerile circumstantiale, in speranta ca si altii se vor regasi in ele si, astfel, le voi fi de ajutor. Dar, de aici pana la abordarea aroganta si lipsita de inteligenta, e o distanta uriasa, pe care nimeni nu are dreptul sa o parcurga.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu