duminică, 4 ianuarie 2015
Poti sa te dai la 100 de persoane pe care le placi,dar fii sigur/a ca il/o pierzi pe cel/cea la care tii
Pornesc de la premisa ca orice barbat/femeie insala cel putin o data in cel putin un moment din viata sa.
Asta ca imagine generala pentru ca procentul celor ce insala o singura data, apoi se opresc, este practic nul.
Alt detaliu ar fi ca se cheama adulter/bataie de joc/etc. chiar daca insala o data, chiar daca insala de mai multe ori.
N-am inteles si nu voi intelege niciodata femeile care afirma ca “a avut o scapare, a fost o greseala”. De aici, concluzionez si ca inselatul nu este o greseala, nici o scapare.
A insela nu presupune neaparat lipsa dragostei, ci, mai grav, lipsa respectului fata de sine si fata de partener dar in fine ...trecem peste:).
In scopul documentarii, am gasit cateva idei pe care le impartasesc cu voi, si anume: intrebarea. Ai inselat vreodata? Exista doua posibile raspunsuri.
1. Da, am inselat. - Femeia pica pe spate, ochii ii sclipesc crezand ca a dat peste sinceritate. De fapt nu este decat o strategie de “capul plecat, sabia nu-l taie”. Da, am calcat stramb, nu trebuia, m-am convins ca nu merita, a fost o greseala. Asta aud cei implicati indirect. Normal ca cealalta va auzi doar “iubita mea, nu a fost o greseala, te iubesc/te-am iubit din toata inima, nu ai fost doar o aventura”. Si la urma urmei, mai conteaza daca a fost “doar o aventura” sau mai mult? Conteaza ca a fost sau ca este. Mai rar femei dezgustate de aceasta replica.
2. Nu, nu am inselat niciodata. - Sa fim seriosi, cine te crede?
Asadar si prin urmare, mai bine nu intrebati asemenea prostii pentru ca niciun raspuns nu e bun.
Cam atat am avut in cap in aceasta seara, dar voi reveni cu un subiect mai amplu data viitoare.
O seara frumoasa sa aveti:)
vineri, 2 ianuarie 2015
New post 2015
Am auzi cu totii, desigur,proverbul romanesc: "Lauda de sine nu miroase bine" si adevarul e ca pute de-a dreptul a putrefactie, a oua clocite si apa statuta. Scuze de limbaj dar inca nu am cuvinte cu care sa descriu mirosul perfid, grosolan si insuportabil pe care il degaja continuu mandria, lauda sau orgoliul. Ele imbiba in intreaga lume mirosul rusinii, in lumea mea sau a ta , a celui ce se lauda sau a celui ce doar simte mirosul.
Lauda ma incerca des, si ma cuprinde cu cuvinte frumoase si cu o stare de euforie, mandria ma face sa zbor cu ochii inchisi ca un balon cu aer cald, iar orgoliul ma face sa ma simt cineva , un cineva cu demnitate, demnitate dusa la extrem... Dar nu dupa mult timp simti cum aerul se schimba si parca incerci sa dai vina pe altul, dar te vezi singur in camera si iti dai seama ca, e de la tine, miroase a rusine dar incerci s-o ascunzi prin orgoliu...iar balonul cu mandrie se sparge cand iti e lumea mai draga si parca simti o cadere latenta ce te face sa te simti din ce in ce mai legat de pamant...
Recunosc, mandria vrea zi de zi sa ma prinda si sa am duca prin zbor peste dealuri, dar am inteles ca ea abia asteapta sa ma duca deasupra unei cascade si sa-mi dea drumul sa cad in abisul de unde nu ma mai pot intoarce niciodata... Deaceea incerc sa refuz mandria, lauda si orgoliu.
Azi vreau sa-mi aerisesc camera de mirosul meu de mandru cu nasu pe sus, vreau sa spun: Nu ,visarii mele egoiste si ego-ului meu supraponderal si vreau sa imi cunosc limitele demnitatii mele de om ca nu cumva , vreodata, sa-mi manifest orgoliu neimblanzit.
Am sa continui tot exersand umilinta, poate ca dupa un timp mirosul laudei se va disipa printre miresmele mele de: bunatate, dragoste si credinta care poate sa-mi improspateze viata prin mirosul Sau.
Va urez un miros placut si o mireasma de viata care sa va ofere demnitatea, nu orgoliul, de care Dumnezeu, prietenii si familia sa fie mandrii, astfel veti fi laudati printre oameni dar si printre stele.
miercuri, 31 decembrie 2014
The big Steve Jobs
"Timpul tau e limitat, nu il irosi traind viata altcuiva. Nu trai blocat in doctrine, care inseamna sa traiesti cu rezultatele gandirii altor oameni. Nu lasa zgomotul altor opinii sa iti inabuse propria voce launtrica. Si cel mai important, trebuie sa ai curajul sa iti urmezi inima si intuitia. Ele stiu deja ce vrei sa devii cu adevarat. Orice altceva este in plan secundar."
marți, 23 decembrie 2014
Nesimtit vs Prost
A fi nesimtit este una. A fi prost este alta. Dar atunci cand prostii sunt si nesimtiti pe deasupra, atunci avem in fata personaje cu cele mai rafinate calitati. Idioti, cretini, oligofreni sau orice alt atribut asemanator le-as adauga nu cred ca as exagera deloc. Ma simt de-a dreptul revoltat. Ma simt neputincios in fata prostiei lor. Ipocrizia lor ma depaseste. Cum poti sa faci pe desteptul atunci cand pana si tu cu ochii tai observi ca esti prost de dai in gropi? Uimitor, nu? Sau doar cotidian? Nici eu nu stiu. Inca nu m-am obijnuit cu nesimtirea de zi cu zi. As urma sfatul lui Dante care zice ceva de genul: "priveste si treci", dar mi-e greu sa trec indiferent pe langa nesimtirea care domneste printre noi. Unde o fi bunul simt? Ipocrizia domina fiecare nivel al paturii sociale. Bunul simt lipseste cu desavarsire. De respect nici nu mai aduc vorba. Deci ce pretentii pot sa mai am de la anumiti indivizii? De fapt, ce pretentii pot avea de la majoritatea indivizilor? Degeaba incerci sa le explici unora ce este bunul simt. Degeaba incerci sa le explici ce este respectul. Degeaba le explici ca odata ce sunt idioti ar trebui sa inceteze sa fie si nesimtiti. Degeaba... Cum poti sa tratezi cu indiferenta tot ce se petrece in jurul tau? Cum poti sa ii ignori si in acelasi timp sa traiesi intre ei? Mie unul imi este imposibil sa imi stapanesc furia fata de acesti indivizi. Atunci cand nesimtirea merge mana in mana cu prostia revolta celor ca mine este inutila din pacate.
sâmbătă, 13 decembrie 2014
Breathing memories!!!
Oamenii falşi promit uşor. Şi la fel de uşor te dezamăgesc. La fel de uşor îşi pierd integritatea. La fel de uşor le păleşte caracterul. Şi tot la fel de uşor devin nişte nimicuri.
În lumea în care trăim, falsitatea e majoritară. Adevărul se stinge cu fiecare secundă, cu fiecare minciună ce stoarce şi ultima fărâmă de omenie ce abia mai respiră în duhoarea de baliverne sufocante.
Dar tu, persoană falsă, stai şi negi. Mă aprobi, dar nu recunoşti. De ce ai face una ca asta? Falsitatea nu va face o premieră acum cedând locul adevărului. Nici pomeneală! Zâmbeşti…la fel precum zâmbeşti în fiecare zi, aşa…fără motiv, ca să aminteşti lumii cât de bine te poţi preface. Trebuie să recunosc însă, te pricepi bine la acest joc.
Nu mă consider sfânt, din contră. Dar nu pretind că sunt ceea ce nu sunt, aşa că nu am regrete, scriu ce gândesc. Şi mă întreb cum reuşeşte omul să îi facă pe cei din jur să muşte momeala unui actor jalnic ce joacă rolul trădătorului atât prietenos, atât de credincios, atât de inocent. Dar falsa modestie e trădată de o gură prea mare. Ei bine, am învăţat de-a lungul timpului că omul care urlă mai tare, nu e neapărat cel care are dreptate. Degeaba făureşti o imagine care nu te reprezintă, degeaba încerci să pari ceea ce nu eşti, degeaba latri unde nu trebuie, degeaba pictezi cu culori pe care nu ştii să le amesteci. Şi stau şi mă întreb…pentru ce? De ce?
Fiecare om e special şi frumos în felul său. Nu există standarde bătute în cuie. Frumuseţea constă în varietate. Nu înţeleg de ce se pune mereu accentul pe aparenţe şi premise false. Cu ce eşti mai câştigat dacă încerci să fi altcineva? Cu ce eşti mai câştigat dacă furi o altă identitate? Sau minţi, sau zâmbeşti prieteneşte, când în gândul tău dispreţuieşti persoana căruia îi zâmbeşti? Suntem obligaţi să fim falsi? Nu, dar respectul trebuie să existe. Şi respectul nu înseamnă a minţi, sau a fi prietenos dacă nu simţi nevoia. Respectul înseamnă adevăr şi o bună creştere. Aşa că hai să lăsăm teatrul de-o parte. Căci tu, om fals, ţi-ai făcut norma, eu am aplaudat ironic iar cortina a căzut lăsând un gust amar, atât mie, cât şi societăţii.
luni, 10 noiembrie 2014
Maine, astazi va fi ieri!!!
Va veni o zi in care nu vom mai putea sa ne spunem nimic. Va veni o
zi in care la celalalt capat al telefonului, unul dintre noi nu va mai
putea sa raspunda, nu va mai vrea sa fie acolo. Tot ce traim, traim
acum…si apoi ne pregatim sa ne incheiem socotelile, pentru ca da…vine o
zi, cand se va sfarsi, cand astazi tremuram de emotie din toate
incheieturile , iar maine ne vom mira din ce motiv. Maine, astazi va fi
ieri!….Ne facem iluzii, visam, dar maine sunt toate doar povesti. Nu
stim sa traim la timp, nu mai stim sa luptam pentru visele noastre, nu
mai stim sa privim…Ne dorim, apoi ne plictisim. Tot ce cladim cu truda
si ambitie daramam maine cu un singur suflu. Din nimic nu mai ramane
nimic!
Din tot ce am trait, ramane praful…sa il imprastie vantul pe unde o putea. Noi devenim pulbere. Ne credem insemnati, dar sfarsim toti la fel, nu luam cu noi decat ce traim azi. Nu murim decat cu regretul ca n-am facut destul…cand puteam face, si totusi n-am facut.
Din tot ce am trait, ramane praful…sa il imprastie vantul pe unde o putea. Noi devenim pulbere. Ne credem insemnati, dar sfarsim toti la fel, nu luam cu noi decat ce traim azi. Nu murim decat cu regretul ca n-am facut destul…cand puteam face, si totusi n-am facut.
joi, 2 octombrie 2014
Ce frumosi sunt oamenii pe care nu-i cunoastem
Aşa cum o monedă are două fete, aşa şi oamenii au tot două sau mai multe fete. Câte o fată pentru fiecare persoană în parte sau pentru un anumit grup de persoane şi altă fată pentru o altă categorie de persoane. Eu consider că fiecare trebuie să se poarte natural şi să fie unic în felul său.
Contează foarte mult prima impresie pe care ţi-o face o persoană. Dacă acea persoană la prima impresie este ok iar după aceea începe să te înjunghie pe la spate nu este prea plăcut. De ce într-un anumit colectiv avem un anumit tip de comportament, iar într-un altul cu totul alt comportament?
Am stat şi am studiat destul de mult acest timp de comportament la persoanele care mă înconjoară, nu neapărat cunoştinţe ci pur şi simplu la grupuri de oameni şi am ajuns la concluzia pe care v-am relatat-o mai sus. Se pare că trăim într-o lume în care deviza este aceea ” să moară capră vecinului”.
Cred că este normal să ne purtăm în anumite moduri şi în anumite circumstanţe diferit, dar să încercăm să fim cât mai aproape de stilul nostru personal şi de felul nostru de a fi. Dacă o persoană este într-un anumit fel asta nu înseamnă că şi noi trebuie să fim la fel.
Iar persoanele care sunt pe interes mi se par cele mai perfide. Nu contează cum îi merge celuilalt, important este să îmi meargă bine şi sunt multe persoane de genul acesta, din păcate.
În concluzie trebuie să ne ferim de acele persoane care sunt prieteni cu noi doar pentru că vor ceva anume, doar pentru că au ceva de câştigat şi pentru că noi nu ne dăm seama de ceea ce vor să facă.
De ce nu pot unii sa-si vada de treburile lor si sa nu se amestece unde nu trebuie? Si mai ales sa se schimbe brusc atat de mult...
De ce e nevoie sa se ajunga la chestii urate?
De ce nu pot unii sa doarma de grija a ce fac eu?
Aici se aplica cu succes '' daca capra mea a murit, de ce sa nu moara si a vecinului? ''
Cand ai ceva de spus, spune-o clar si de la inceput, nu te schimba brusc, precum se schimba vremea, acum e soare, peste 5 minute furtuna.
Unii abia asteapta momentul in care sa te injoseasca, sa te faca sa te simti prost! Cat mai prost!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)






