Start living!

Observ in jurul meu din ce in ce mai multe fete incruntate, priviri ce parca iti arunca sageti, capete plecate si o graba continua. O graba nejustificata, pentru ca ne fura momentele de tihna, de relax. Oamenii parca au uitat sa priveasca cerul, sa isi zambeasca, sa incetineasca un pic ritmul grabit si sa se opreasca pentru a-si regla bataile inimii. Am uitat pana si sa respiram cum trebuie, iar cand evadam din orasul agitat in care locuim, la munte ori undeva la tara, totul ni se pare neobinuit, pentru ca pentru noi obisnuit este sa fim tot timpul in miscare, in zgomot. Pentru noi, “oamenii moderni“ obsinuit, firesc, natural, nu inseamna sa fii in conexiune cu natura, ci sa fii in conexiune cu o retea wireles pentru a-ti verifica conturile pe retelele de socializare, mailurile si altele. Nu ne mai putem concentra pe un singur lucru, suntem multitasking si de multe ori o facem prost, pentru ca in modul asta esenta ni se dilueaza. Nu ne putem reduce mintea la tacere, am uitat cum sa o dresam, cum sa o linistim. Si e atat de simplu sa iti amintesti de frumusetea lucrurilor simple, de micile placeri ale vietii, de vremurile in care telefoanele nu erau atasate practic de noi si internetul nu insemna intregul nostru orizont. E atat de simplu sa le lasi deoparte, sa stai intins pe iarba sau in preajma unui rau, oriunde iti face tie placere si doar sa existi, sa fii acolo in moment, fara alte ganduri in mii de locuri, fara tendinta de a-ti verifica din 5 in 5 minute contul de facebook sau mailurile ratate, fara vreo urma de stres. Societatea in care traim ne provoaca foarte mult stres. E un cerc vicios. Ne ducem la munca pentru a face bani, in incercarea de a face asta ne pierdem putin cate putin din sanatate, ajungem sa fim stresati si nervosi, iar in loc sa ne relaxam intr-un mod natural, cum o faceau stabunii nostrii, apelam la diverse alte metode ce nu sunt tocmai bune pentru noi. Asa ca nu lasa stresul sa iti fure din momentele de fericire, nu ii lasa pe cei din jur sa iti schimbe starea de bine. Ai sa vezi ca poti schimba multe cu un zambet, cei din jur iti vor percepe energia pozitiva si vor reactiona intr-un mod neasteptat. Schimbarea poate incepe cu tine.

"Daca vrei sa scapi de prost, ataca-i intelectul"

M-am hotarat! De azi, nu mai am timp pentru prosti! De ce? Pentru ca, daca stam bine sa ne gandim, ne consuma energia. Consumam energie sa-l convingem pe prost ca-i prost! Imposibil! El se simte bine asa cum e, nu are nici o problema si nici nu va recunoaste vreodata ca-i prost! Poti sa-i explici lucruri in cel mai rabdator mod. Degeaba! Problema e ca sunt multi si peste tot. Nici bine nu te apuci sa faci ceva, ca si rasar de unde nici nu te astepti. Azi, mi-a trecut prin cap un gand. Era singurul si de aia l-am tinut minte... Daca auzi de fiecare data, la orice idee sau propunere: Nu se poate! Nu se poate! Nu se poate! trebuie sa stii ca acolo e vorba ori de rea intentie ori de prostie! In ambele cazuri vinovatul trebuie eliminat din joc! Altfel, nu-i nici o sansa de progres...

Poti sa te dai la 100 de persoane pe care le placi,dar fii sigur/a ca il/o pierzi pe cel/cea la care tii

Pornesc de la premisa ca orice barbat/femeie insala cel putin o data in cel putin un moment din viata sa. Asta ca imagine generala pentru ca procentul celor ce insala o singura data, apoi se opresc, este practic nul. Alt detaliu ar fi ca se cheama adulter/bataie de joc/etc. chiar daca insala o data, chiar daca insala de mai multe ori. N-am inteles si nu voi intelege niciodata femeile care afirma ca “a avut o scapare, a fost o greseala”. De aici, concluzionez si ca inselatul nu este o greseala, nici o scapare. A insela nu presupune neaparat lipsa dragostei, ci, mai grav, lipsa respectului fata de sine si fata de partener dar in fine ...trecem peste:). In scopul documentarii, am gasit cateva idei pe care le impartasesc cu voi, si anume: intrebarea. Ai inselat vreodata? Exista doua posibile raspunsuri. 1. Da, am inselat. - Femeia pica pe spate, ochii ii sclipesc crezand ca a dat peste sinceritate. De fapt nu este decat o strategie de “capul plecat, sabia nu-l taie”. Da, am calcat stramb, nu trebuia, m-am convins ca nu merita, a fost o greseala. Asta aud cei implicati indirect. Normal ca cealalta va auzi doar “iubita mea, nu a fost o greseala, te iubesc/te-am iubit din toata inima, nu ai fost doar o aventura”. Si la urma urmei, mai conteaza daca a fost “doar o aventura” sau mai mult? Conteaza ca a fost sau ca este. Mai rar femei dezgustate de aceasta replica. 2. Nu, nu am inselat niciodata. - Sa fim seriosi, cine te crede? Asadar si prin urmare, mai bine nu intrebati asemenea prostii pentru ca niciun raspuns nu e bun. Cam atat am avut in cap in aceasta seara, dar voi reveni cu un subiect mai amplu data viitoare. O seara frumoasa sa aveti:)

New post 2015

Am auzi cu totii, desigur,proverbul romanesc: "Lauda de sine nu miroase bine" si adevarul e ca pute de-a dreptul a putrefactie, a oua clocite si apa statuta. Scuze de limbaj dar inca nu am cuvinte cu care sa descriu mirosul perfid, grosolan si insuportabil pe care il degaja continuu mandria, lauda sau orgoliul. Ele imbiba in intreaga lume mirosul rusinii, in lumea mea sau a ta , a celui ce se lauda sau a celui ce doar simte mirosul. Lauda ma incerca des, si ma cuprinde cu cuvinte frumoase si cu o stare de euforie, mandria ma face sa zbor cu ochii inchisi ca un balon cu aer cald, iar orgoliul ma face sa ma simt cineva , un cineva cu demnitate, demnitate dusa la extrem... Dar nu dupa mult timp simti cum aerul se schimba si parca incerci sa dai vina pe altul, dar te vezi singur in camera si iti dai seama ca, e de la tine, miroase a rusine dar incerci s-o ascunzi prin orgoliu...iar balonul cu mandrie se sparge cand iti e lumea mai draga si parca simti o cadere latenta ce te face sa te simti din ce in ce mai legat de pamant... Recunosc, mandria vrea zi de zi sa ma prinda si sa am duca prin zbor peste dealuri, dar am inteles ca ea abia asteapta sa ma duca deasupra unei cascade si sa-mi dea drumul sa cad in abisul de unde nu ma mai pot intoarce niciodata... Deaceea incerc sa refuz mandria, lauda si orgoliu. Azi vreau sa-mi aerisesc camera de mirosul meu de mandru cu nasu pe sus, vreau sa spun: Nu ,visarii mele egoiste si ego-ului meu supraponderal si vreau sa imi cunosc limitele demnitatii mele de om ca nu cumva , vreodata, sa-mi manifest orgoliu neimblanzit. Am sa continui tot exersand umilinta, poate ca dupa un timp mirosul laudei se va disipa printre miresmele mele de: bunatate, dragoste si credinta care poate sa-mi improspateze viata prin mirosul Sau. Va urez un miros placut si o mireasma de viata care sa va ofere demnitatea, nu orgoliul, de care Dumnezeu, prietenii si familia sa fie mandrii, astfel veti fi laudati printre oameni dar si printre stele.

The big Steve Jobs

"Timpul tau e limitat, nu il irosi traind viata altcuiva. Nu trai blocat in doctrine, care inseamna sa traiesti cu rezultatele gandirii altor oameni. Nu lasa zgomotul altor opinii sa iti inabuse propria voce launtrica. Si cel mai important, trebuie sa ai curajul sa iti urmezi inima si intuitia. Ele stiu deja ce vrei sa devii cu adevarat. Orice altceva este in plan secundar."

Nesimtit vs Prost

A fi nesimtit este una. A fi prost este alta. Dar atunci cand prostii sunt si nesimtiti pe deasupra, atunci avem in fata personaje cu cele mai rafinate calitati. Idioti, cretini, oligofreni sau orice alt atribut asemanator le-as adauga nu cred ca as exagera deloc. Ma simt de-a dreptul revoltat. Ma simt neputincios in fata prostiei lor. Ipocrizia lor ma depaseste. Cum poti sa faci pe desteptul atunci cand pana si tu cu ochii tai observi ca esti prost de dai in gropi? Uimitor, nu? Sau doar cotidian? Nici eu nu stiu. Inca nu m-am obijnuit cu nesimtirea de zi cu zi. As urma sfatul lui Dante care zice ceva de genul: "priveste si treci", dar mi-e greu sa trec indiferent pe langa nesimtirea care domneste printre noi. Unde o fi bunul simt? Ipocrizia domina fiecare nivel al paturii sociale. Bunul simt lipseste cu desavarsire. De respect nici nu mai aduc vorba. Deci ce pretentii pot sa mai am de la anumiti indivizii? De fapt, ce pretentii pot avea de la majoritatea indivizilor? Degeaba incerci sa le explici unora ce este bunul simt. Degeaba incerci sa le explici ce este respectul. Degeaba le explici ca odata ce sunt idioti ar trebui sa inceteze sa fie si nesimtiti. Degeaba... Cum poti sa tratezi cu indiferenta tot ce se petrece in jurul tau? Cum poti sa ii ignori si in acelasi timp sa traiesi intre ei? Mie unul imi este imposibil sa imi stapanesc furia fata de acesti indivizi. Atunci cand nesimtirea merge mana in mana cu prostia revolta celor ca mine este inutila din pacate.

Breathing memories!!!

Oamenii falşi promit uşor. Şi la fel de uşor te dezamăgesc. La fel de uşor îşi pierd integritatea. La fel de uşor le păleşte caracterul. Şi tot la fel de uşor devin nişte nimicuri.
În lumea în care trăim, falsitatea e majoritară.  Adevărul se stinge cu fiecare secundă, cu fiecare minciună ce stoarce şi ultima fărâmă de omenie ce abia mai respiră în duhoarea de baliverne sufocante.
Dar tu, persoană falsă, stai şi negi. Mă aprobi, dar nu recunoşti. De ce ai face una ca asta? Falsitatea nu va face o premieră acum cedând locul adevărului. Nici pomeneală!  Zâmbeşti…la fel precum zâmbeşti în fiecare zi, aşa…fără motiv, ca să aminteşti lumii cât de bine te poţi preface. Trebuie să recunosc însă, te pricepi bine la acest joc.
Nu mă consider sfânt, din contră. Dar nu pretind că sunt ceea ce nu sunt, aşa că nu am regrete, scriu ce gândesc.  Şi mă întreb cum reuşeşte omul să îi facă pe cei din jur să muşte momeala unui actor jalnic ce  joacă rolul trădătorului atât prietenos, atât de credincios, atât de inocent. Dar falsa modestie e trădată de o gură prea mare. Ei bine, am învăţat de-a lungul timpului că omul care urlă mai tare, nu e neapărat cel care are dreptate.  Degeaba făureşti o imagine care nu te reprezintă, degeaba  încerci să pari ceea  ce nu eşti, degeaba latri unde nu trebuie, degeaba pictezi cu culori pe care nu ştii să le amesteci.  Şi stau şi mă întreb…pentru ce?  De ce?
Fiecare om e special  şi frumos în felul său. Nu există standarde bătute în cuie. Frumuseţea constă în varietate.  Nu înţeleg de ce se pune mereu accentul pe aparenţe şi premise   false. Cu ce eşti mai câştigat dacă încerci să fi altcineva? Cu ce eşti mai câştigat dacă furi o altă identitate? Sau minţi, sau zâmbeşti prieteneşte, când în gândul tău dispreţuieşti persoana căruia îi zâmbeşti? Suntem obligaţi să fim falsi? Nu,  dar respectul trebuie să existe. Şi respectul nu înseamnă  a minţi, sau a fi prietenos dacă nu simţi nevoia. Respectul  înseamnă adevăr şi  o bună creştere.  Aşa că hai să lăsăm teatrul de-o parte. Căci tu, om fals, ţi-ai făcut norma, eu am aplaudat ironic iar cortina a căzut lăsând un gust amar, atât mie, cât şi societăţii.