vineri, 23 octombrie 2009

Windows 7 toarce pe Pc-ul meu!!!!

Gigantul IT Microsoft a lansat oficial Windows 7, cea mai nouă variantă a sistemului de operare instalat pe 90% din computerele personale existente în întreaga lume, informează Reuters. Prin lansare de ieri 22.10.2009 - cea mai importantă pentru companie din ultimii zece ani, Microsoft urmăreşte să-şi recâştige clienţii după dezamăgirea Vista şi să obţină un poziţie mai bună pe piaţa de PC-uri.

Cea mai mare companie IT a primit cronici pozitive pentru Windows 7 şi speră prin aceasta să redobândească prima poziţie pe piaţă în privinţa avansului tehnologic, ocupată în prezent de Google şi Apple.
Windows 7 este mai rapid şi mai uşor de folosit, fiind disponibil la aproape trei ani de la lansarea Vista, a cărui complexitate a pus în dificultate utilizatorii şi a îndepărtat clienţii-companii. Sistemul de operare Windows aduce peste 50% din profitul Microsoft, iar CEO-ul Steve Ballmer este obligat să redea companiei imaginea de cea mai mare firmă de software.

Trecerea la Windows 7 se poate face fie prin instalare nouă, fie prin upgradare de la XP sau Vista. Preţul pentru varianta Home Premium este de 199 de dolari, în timp ce upgrade-ul de la o versiune mai veche de Windows costă 119 dolari. Pe piaţa românească, preţurile pentru Windows 7 pleacă de la 407 lei, versiunea Home Premium pe 32 bits, şi ajung la 760 lei pentru versiunea Ultimate.

Totodată, în premieră, clienţii vor putea cumpăra sisteme cu Windows 7 preinstalat dintr-un magazin Microsoft, primul dintre viitor lanţ urmând să fie inaugurat astăzi în Scottsdale, Arizona.

Sezonul sărbătorilor de iarnă va dezvălui dacă vânzările de PC-uri au fost impulsionate de Windows 7, dar dacă Microsoft a avut succes şi în rândul corporaţiilor - de unde compania are puterea financiară - se va şti la anul.

Mai mulţi producători de PC-uri au adoptat deja sistemul de operare, iar Hewlett-Packard Co, Dell şi alţii au lansat deja o gamă disponibilă de computere. Vânzările de PC-uri la nivel mondial au crescut cu 2,3% în trimestru trei, faţă de aceeaşi perioadă din 2008, potrivit firmei de cercetare IDC. (V.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu