Daca iti doresti doar jumatate...iti vei oferi doar jumatate...din ceea ce meriti....!!!!

Da, asta e un post la care tin desi.... daca ar fi sa-i fac un comentariu, nu as mai putea sa redau cu exactitate aceleasi trairi si ganduri. ma citez: “starea nu influenteaza sentimentul. il alimenteaza pozitiv. pt ca starea e o experienta, deci, o evolutie. starea in schimb, naste stari. poate sa nasca ganduri. poate oare sa duca la o cotitura neprevazuta? scenariile vietii inchipuite sunt mai usor de asimilat daca starea exista. esti legat la sute de pompe de incercari eseistice ale unui scriitor cu dorinta de afirmare. trebuie la un moment dat sa reiei. sa renasti, sa reinvii, sa predai, sa-i implici intr-un joc periculos pe unii care nu vor realiza. oponentii sunt cei mai fascinati primitori de lectii de viata. inteligentii se joaca si stiu sa pastreze franghia sub picioare. nu le aluneca la gat. Oamenii formeaza o matrice a sensibilitatii. ei se afla la niste intersectii neuronale pe care nu le gasesc mereu pt ca nu sunt obisnuiti sa se uite inauntrul lor. timpul este o dedicatie. Tot ce se intampla nu trece. Orice ai face… orice ai zice, nu trece. Da, poate intr-o anumita masura poti sa controlezi impactul a ceea ce s-a intamplat…si asta oricum, doar asupra ta. Dar deseori nu poti. Trebuie sa fii nebun sau sa poti sa fii nebun ca atunci cand esti cu „nu” sa spui „da”, sau invers. Deci, daca ducem toata asta mai in profunzime, traim intr-o falsitate. Ne agatam de toate firicelele de par ca sa ne asiguram, ca sa nu iesim din confortul stabilitatii. Probabil, si faptul ca daca nu ne-am agata, tot nebuni am fi. Cine dracu mai actioneaza dupa impuls? Desi stim atat de bine ca impulsul este adevarul. Controlul lui este minciuna educatiei, a normelor, a celuilalt. Dar e un control care in cultura sociala e definit ca si adaptare. Nu mai traim in padure ca sa actionam impulsiv. Noaptea e un fel de test suprem. noaptea imparte oamenii in oameni de zi si oameni non-stop. Noaptea e pentru cei puternici, pentru cei care vor mai mult, pt cei care gandesc, pt cei care simt ca nu au timp dar simt ca pot sa dea. Noaptea e pt cei care-si doresc o biblioteca de noapte, un entertainment center si o cafenea 24h, e pt cei care fumeaza pe balcon si se uita la tacere, pt cei care se bucura sa vorbeasca live cu prieteni de pe un fus orar diferit, pt cei care vor ca ziua sa se bucure de agitatie iar noaptea sa nu fie obositi de ea ci sa se bucure si de liniste. Noaptea o controlezi, ziua ti se intampla. acum e noapte.

2018

Stiu ca nu am fost prea activ pe blog anul acesta dar nu se putea sa treaca sarbatorile fara deja traditionala urare de anul nou. Sper cu toata inima ca orice v-as ura in acest articol sa va fie de prisos, sa aveti deja tot si toate si sa nu va mai trebuiasca nimic. Dar, cum stiu ca nu prea e posibil, as putea sa va urez sa aveti mijloacele financiare si nu numai, de a pune in practica tot ce va doriti si de a va permite un stil de viata sanatos, ca la carte. In primul rand, va urez ca seara de revelion sa nu va gaseasca singuri, in doruri si suspine dupa o imbratisare calda a unei persoane care sa va indrageasca si sa va iubeasca sincer. Va doresc sa aveti o sanatate de fier si un instinct puternic de a o pastra in acest stadiu cat mai mult timp posibil. Va urez sa vi se indeplineasca ceea ce v-ati propus, sau macar sa fiti cu un pas mai aproape de obiectivul sau obiectivele voastre.. sa nu fiti nevoiti sa faceti niciodata un pas inapoi, sa calcati din lipsa de posibilitati in noroiul disperarii si al decadentei, pentru ca n-as vrea sa va inraiti, sa deveniti niste frustrati din-aia nervosi care merg apasat, cu sufletul greoi, care ar da pumni in stanga si-n dreapta si care se roaga la Dumnezeu daca ar putea sa faca intr-un fel sa cada toata lumea in cap si sa se termine cu tot. V-as mai dori sa fiti ocoliti de prosti si sa va fereasca Domnul sa ajungeti prin cine-stie-ce circumstanta in mijlocul a mai multi prostovani, pentru ca atunci cand sunt grupati sunt cei mai enervanti. Mai ales ca daca tu nu esti ca ei, te arata cu degetul si zic ca tu esti ala ciudat. In cazul in care nimeriti intr-un mediu din-asta la scoala, la serviciu etc. va urez sa aveti taria sa nu va coborati la nivelul lor chiar daca va simtiti inadaptati social. Poate este o urare ceva mai neobisnuita dar frecventa cu care se intampla chiar o cere.... In rest ce sa va mai spun, sa aveti o petrecere de revelion frumoasa, sa puteti sa beti oricat fara sa va imbatati sau daca va imbatati sa nu se cunoasca si sa nu va resimtiti a doua zi. La multi ani! By DITO:)

Ipocrizie....orgolii...masti.....

     

 ➦ Auzim des aceste cuvinte: Ipocrizie...Falsitate...Minciuni. Putem spune ca...deja ne-am obisnuit sa le auzim...si ca ni se par niste cuvinte ce nu reprezinta nimic special ci ceva normal...ceva ce nu e iesit din comun.
     ➜   Bine...bine...dar oare nu sunt niste lucruri care ne fac sa devenim mai rai?
      ➜  Nu sunt niste lucruri care ne schimba in ceva mai rau...si care ne fac sa fim mai lacomi...egoisti...si rai?
        FALSITATEA...IPOCRIZIA.... e intalnita astazi oriunde....oricand...si aproape la oricine. Ea nici macar nu mai apare sub o actiune constienta...ci ca o actiune care ni se pare fie fireasca...fie un mod de aparare fata de lucruri care nu ne convin.
        Mastile noastre... au devenit "scuturi" in lupta pentru supravietuire. Stim ca nu este bine...insa nu facem prea multe in acest sens...dar poate nici nu vrem...avand in vedere ca societatea in sine este o jungla...in care cel mai adaptat supravietuieste.
       ➤Naturalul a disparut...si am lasat loc falsului, natura este aliata noastra...este cea care ne sta la dispozitie, Trebuie doar sa deschidem ochii mari si sa privim cu atentie in jurul nostru.
         Astfel.... omul isi creaza singur o lume ipocrita...falsa...mincinoasa.

Într-o lume a toleranţei, erezia îşi pierde forţa de persuasiune.

Te întreb simplu: Vrei sau Nu Vrei să trăiești mai bine? Vrei sau Nu Vrei să devii mai mult, să fii mai fericit decât ești sau nu ești deja? E o întrebare la care cred că știu răspunsul. Dar răspunsul pe care ți-l dai nu e de ajuns. De ce? Pentru că nu crezi nici tu suficient în el. Dacă ai crede, după ce termini de citit, pui deja pe hârtie ce vrei cu adevărat de la tine și de la viața ta, apoi te ridici și începi să aplici. Cum? Oricum! Orice acțiune e mai bună decât inacțiunea! Vine un moment în viața fiecăruia când se face un anume declic în mintea sa. Poate fi un declic provocat blând, un moment de înțelegere profundă fără acel șut în fund care înseamnă un pas înainte; un AHA! care te mobilizează serios pentru schimbare! La mine, a fost un mare „buf!”. „Buf”, nu „bluf”! Deși viața îmi arătase în repetate rânduri că unele lucruri nu funcționează cum mi-ar fi bine, am trecut peste semnele alea fără să fac nimic, spunându-mi: „las’ că merge și așa!”. Când crezi că merge și așa, îți spun sigur: NU merge! E o mare păcăleală! Te bucuri 5 minute, o juma’ de oră și, apoi, te afunzi în tristețe, certuri, supărare, neplăceri, „eșecuri” pentru tot restul zilei. Insomnia e un rezultat direct al acestei stări de fapt. Am citit și citesc încontinuu cărți de dezvoltare personală. Dar ce înseamnă dezvoltare personală pentru mine?! Cărți de nlp, de inteligență emoțională, de comunicare aplicată, de spiritualitate văzută în diverse feluri (chiar și în cele cu care nu sunt de acord), cărți motivaționale și cărți despre viață. Îmi folosesc? DA. Cum știu asta? Pentru că m-au determinat să mă schimb de-adevăratelea. EU pe Mine, Nu Ele pe mine. Ar putea funcționa aceleași cărți și pentru tine? DA, doar dacă le adaptezi la persoana ta și faci mai mult decât să le citești. Am participat la o mulțime de cursuri, de traininguri, de workshopuri. M-au ajutat? DOAR din clipa în care am început să aplic ceea ce auzeam, vedeam, învățam acolo. Chiar dacă unele nu au funcționat, era esențial să APLIC! Nu să iau de bun ce-mi spun unii sau alții că li s-a întâmplat lor, oricât de deștepți mi s-ar părea că sunt. Un sfat care l-am primit de la cineva suna cam asa: " Dă restart, măcar în joacă, valorilor tale, convingerilor tale, comportamentului tău obișnuit."

Cand te afli prea aproape de un munte....... nu-i vezi inaltimea.

Una dintre cele mai dificile cunoasteri, este cunoasterea autentica a unei persoane. De multe ori, se intampla ca interiorul sa fie unul, iar exteriorul sa il afisam ca fiind altul - nu ca si interiorul; cele doua parti se contrazic. Intrebarea este... pana cand?! Daca stii cine esti si iti place cine esti, atunci esti in armonie cu tine insuti si ti-ai dat voie sa fii exact ceea ce esti.Este esential a sti cine suntem. Si aici vorbim despre personalitate - mai exact - despre calitatile morale si intelectuale cu care este inzestrata o persoana. Personalitatea cuprinde a sti ce ne place, ce nu ne place, descoperirea talentelor, vocatiei. Ar trebui valorificat ceea ce stim sa facem, pentru ca tot ce stim, face parte din noi si ne definesc. Din pacate, nu toti se cunosc sau daca se cunosc, renunta la propria cale, la propriile visuri, pentru a le indeplini probabil, pe ale altora. Acceptarea a ceea ce este cu adevarat o persoana sau ceea ce simte ca este, presupune respect fata de sine, renuntarea la mastile sociale, renuntarea la falsitate. Daca o persoana prefera sa fie ceea ce nu este, pentru ca altii vor sa fie intr-un fel anume sau imprejurarile o fac sa devina ceea ce nu este, atunci inseamna ca prefera sa se minta de una singura. Desigur, exista si episoade in viata in care nu mai stim cine suntem. Plutim intr-o incertitudine existentiala, intr-o ratacire cauzata de o tristete, de un lucru coplesitor sau poate o dezamagire, insa de obicei, toate acestea sunt trecatoare si revenim la starea de normalitate. Cu toate ca fiecare are propria personalitate, omul este supus procesului schimbarii. Altii aleg sa se schimbe mai mult, altii mai putin. Cum, ce si cand alegem sa facem schimbarile, depinde de fiecare in parte. Dar cel mai important este ca aceste schimbari sa fie prielnice si sanatoase. Prin urmare, fiecare om are puterea de a alege, iar din personalitatea acestuia deriva si celelalte stari (fericirea, tristetea, optimismul, pesimismul, etc.). Fiecare poate alege, chiar si personalitatea (nu o urmeaza pe a lui, ci pe a altuia) cu toate ca este posibil sa nu-i aduca vreun beneficiu, dar se poate spune ca a ales, indiferent ce a ales.

Start living!

Observ in jurul meu din ce in ce mai multe fete incruntate, priviri ce parca iti arunca sageti, capete plecate si o graba continua. O graba nejustificata, pentru ca ne fura momentele de tihna, de relax. Oamenii parca au uitat sa priveasca cerul, sa isi zambeasca, sa incetineasca un pic ritmul grabit si sa se opreasca pentru a-si regla bataile inimii. Am uitat pana si sa respiram cum trebuie, iar cand evadam din orasul agitat in care locuim, la munte ori undeva la tara, totul ni se pare neobinuit, pentru ca pentru noi obisnuit este sa fim tot timpul in miscare, in zgomot. Pentru noi, “oamenii moderni“ obsinuit, firesc, natural, nu inseamna sa fii in conexiune cu natura, ci sa fii in conexiune cu o retea wireles pentru a-ti verifica conturile pe retelele de socializare, mailurile si altele. Nu ne mai putem concentra pe un singur lucru, suntem multitasking si de multe ori o facem prost, pentru ca in modul asta esenta ni se dilueaza. Nu ne putem reduce mintea la tacere, am uitat cum sa o dresam, cum sa o linistim. Si e atat de simplu sa iti amintesti de frumusetea lucrurilor simple, de micile placeri ale vietii, de vremurile in care telefoanele nu erau atasate practic de noi si internetul nu insemna intregul nostru orizont. E atat de simplu sa le lasi deoparte, sa stai intins pe iarba sau in preajma unui rau, oriunde iti face tie placere si doar sa existi, sa fii acolo in moment, fara alte ganduri in mii de locuri, fara tendinta de a-ti verifica din 5 in 5 minute contul de facebook sau mailurile ratate, fara vreo urma de stres. Societatea in care traim ne provoaca foarte mult stres. E un cerc vicios. Ne ducem la munca pentru a face bani, in incercarea de a face asta ne pierdem putin cate putin din sanatate, ajungem sa fim stresati si nervosi, iar in loc sa ne relaxam intr-un mod natural, cum o faceau stabunii nostrii, apelam la diverse alte metode ce nu sunt tocmai bune pentru noi. Asa ca nu lasa stresul sa iti fure din momentele de fericire, nu ii lasa pe cei din jur sa iti schimbe starea de bine. Ai sa vezi ca poti schimba multe cu un zambet, cei din jur iti vor percepe energia pozitiva si vor reactiona intr-un mod neasteptat. Schimbarea poate incepe cu tine.

"Daca vrei sa scapi de prost, ataca-i intelectul"

M-am hotarat! De azi, nu mai am timp pentru prosti! De ce? Pentru ca, daca stam bine sa ne gandim, ne consuma energia. Consumam energie sa-l convingem pe prost ca-i prost! Imposibil! El se simte bine asa cum e, nu are nici o problema si nici nu va recunoaste vreodata ca-i prost! Poti sa-i explici lucruri in cel mai rabdator mod. Degeaba! Problema e ca sunt multi si peste tot. Nici bine nu te apuci sa faci ceva, ca si rasar de unde nici nu te astepti. Azi, mi-a trecut prin cap un gand. Era singurul si de aia l-am tinut minte... Daca auzi de fiecare data, la orice idee sau propunere: Nu se poate! Nu se poate! Nu se poate! trebuie sa stii ca acolo e vorba ori de rea intentie ori de prostie! In ambele cazuri vinovatul trebuie eliminat din joc! Altfel, nu-i nici o sansa de progres...

Poti sa te dai la 100 de persoane pe care le placi,dar fii sigur/a ca il/o pierzi pe cel/cea la care tii

Pornesc de la premisa ca orice barbat/femeie insala cel putin o data in cel putin un moment din viata sa. Asta ca imagine generala pentru ca procentul celor ce insala o singura data, apoi se opresc, este practic nul. Alt detaliu ar fi ca se cheama adulter/bataie de joc/etc. chiar daca insala o data, chiar daca insala de mai multe ori. N-am inteles si nu voi intelege niciodata femeile care afirma ca “a avut o scapare, a fost o greseala”. De aici, concluzionez si ca inselatul nu este o greseala, nici o scapare. A insela nu presupune neaparat lipsa dragostei, ci, mai grav, lipsa respectului fata de sine si fata de partener dar in fine ...trecem peste:). In scopul documentarii, am gasit cateva idei pe care le impartasesc cu voi, si anume: intrebarea. Ai inselat vreodata? Exista doua posibile raspunsuri. 1. Da, am inselat. - Femeia pica pe spate, ochii ii sclipesc crezand ca a dat peste sinceritate. De fapt nu este decat o strategie de “capul plecat, sabia nu-l taie”. Da, am calcat stramb, nu trebuia, m-am convins ca nu merita, a fost o greseala. Asta aud cei implicati indirect. Normal ca cealalta va auzi doar “iubita mea, nu a fost o greseala, te iubesc/te-am iubit din toata inima, nu ai fost doar o aventura”. Si la urma urmei, mai conteaza daca a fost “doar o aventura” sau mai mult? Conteaza ca a fost sau ca este. Mai rar femei dezgustate de aceasta replica. 2. Nu, nu am inselat niciodata. - Sa fim seriosi, cine te crede? Asadar si prin urmare, mai bine nu intrebati asemenea prostii pentru ca niciun raspuns nu e bun. Cam atat am avut in cap in aceasta seara, dar voi reveni cu un subiect mai amplu data viitoare. O seara frumoasa sa aveti:)

New post 2015

Am auzi cu totii, desigur,proverbul romanesc: "Lauda de sine nu miroase bine" si adevarul e ca pute de-a dreptul a putrefactie, a oua clocite si apa statuta. Scuze de limbaj dar inca nu am cuvinte cu care sa descriu mirosul perfid, grosolan si insuportabil pe care il degaja continuu mandria, lauda sau orgoliul. Ele imbiba in intreaga lume mirosul rusinii, in lumea mea sau a ta , a celui ce se lauda sau a celui ce doar simte mirosul. Lauda ma incerca des, si ma cuprinde cu cuvinte frumoase si cu o stare de euforie, mandria ma face sa zbor cu ochii inchisi ca un balon cu aer cald, iar orgoliul ma face sa ma simt cineva , un cineva cu demnitate, demnitate dusa la extrem... Dar nu dupa mult timp simti cum aerul se schimba si parca incerci sa dai vina pe altul, dar te vezi singur in camera si iti dai seama ca, e de la tine, miroase a rusine dar incerci s-o ascunzi prin orgoliu...iar balonul cu mandrie se sparge cand iti e lumea mai draga si parca simti o cadere latenta ce te face sa te simti din ce in ce mai legat de pamant... Recunosc, mandria vrea zi de zi sa ma prinda si sa am duca prin zbor peste dealuri, dar am inteles ca ea abia asteapta sa ma duca deasupra unei cascade si sa-mi dea drumul sa cad in abisul de unde nu ma mai pot intoarce niciodata... Deaceea incerc sa refuz mandria, lauda si orgoliu. Azi vreau sa-mi aerisesc camera de mirosul meu de mandru cu nasu pe sus, vreau sa spun: Nu ,visarii mele egoiste si ego-ului meu supraponderal si vreau sa imi cunosc limitele demnitatii mele de om ca nu cumva , vreodata, sa-mi manifest orgoliu neimblanzit. Am sa continui tot exersand umilinta, poate ca dupa un timp mirosul laudei se va disipa printre miresmele mele de: bunatate, dragoste si credinta care poate sa-mi improspateze viata prin mirosul Sau. Va urez un miros placut si o mireasma de viata care sa va ofere demnitatea, nu orgoliul, de care Dumnezeu, prietenii si familia sa fie mandrii, astfel veti fi laudati printre oameni dar si printre stele.

The big Steve Jobs

"Timpul tau e limitat, nu il irosi traind viata altcuiva. Nu trai blocat in doctrine, care inseamna sa traiesti cu rezultatele gandirii altor oameni. Nu lasa zgomotul altor opinii sa iti inabuse propria voce launtrica. Si cel mai important, trebuie sa ai curajul sa iti urmezi inima si intuitia. Ele stiu deja ce vrei sa devii cu adevarat. Orice altceva este in plan secundar."

Nesimtit vs Prost

A fi nesimtit este una. A fi prost este alta. Dar atunci cand prostii sunt si nesimtiti pe deasupra, atunci avem in fata personaje cu cele mai rafinate calitati. Idioti, cretini, oligofreni sau orice alt atribut asemanator le-as adauga nu cred ca as exagera deloc. Ma simt de-a dreptul revoltat. Ma simt neputincios in fata prostiei lor. Ipocrizia lor ma depaseste. Cum poti sa faci pe desteptul atunci cand pana si tu cu ochii tai observi ca esti prost de dai in gropi? Uimitor, nu? Sau doar cotidian? Nici eu nu stiu. Inca nu m-am obijnuit cu nesimtirea de zi cu zi. As urma sfatul lui Dante care zice ceva de genul: "priveste si treci", dar mi-e greu sa trec indiferent pe langa nesimtirea care domneste printre noi. Unde o fi bunul simt? Ipocrizia domina fiecare nivel al paturii sociale. Bunul simt lipseste cu desavarsire. De respect nici nu mai aduc vorba. Deci ce pretentii pot sa mai am de la anumiti indivizii? De fapt, ce pretentii pot avea de la majoritatea indivizilor? Degeaba incerci sa le explici unora ce este bunul simt. Degeaba incerci sa le explici ce este respectul. Degeaba le explici ca odata ce sunt idioti ar trebui sa inceteze sa fie si nesimtiti. Degeaba... Cum poti sa tratezi cu indiferenta tot ce se petrece in jurul tau? Cum poti sa ii ignori si in acelasi timp sa traiesi intre ei? Mie unul imi este imposibil sa imi stapanesc furia fata de acesti indivizi. Atunci cand nesimtirea merge mana in mana cu prostia revolta celor ca mine este inutila din pacate.

Breathing memories!!!

Oamenii falşi promit uşor. Şi la fel de uşor te dezamăgesc. La fel de uşor îşi pierd integritatea. La fel de uşor le păleşte caracterul. Şi tot la fel de uşor devin nişte nimicuri.
În lumea în care trăim, falsitatea e majoritară.  Adevărul se stinge cu fiecare secundă, cu fiecare minciună ce stoarce şi ultima fărâmă de omenie ce abia mai respiră în duhoarea de baliverne sufocante.
Dar tu, persoană falsă, stai şi negi. Mă aprobi, dar nu recunoşti. De ce ai face una ca asta? Falsitatea nu va face o premieră acum cedând locul adevărului. Nici pomeneală!  Zâmbeşti…la fel precum zâmbeşti în fiecare zi, aşa…fără motiv, ca să aminteşti lumii cât de bine te poţi preface. Trebuie să recunosc însă, te pricepi bine la acest joc.
Nu mă consider sfânt, din contră. Dar nu pretind că sunt ceea ce nu sunt, aşa că nu am regrete, scriu ce gândesc.  Şi mă întreb cum reuşeşte omul să îi facă pe cei din jur să muşte momeala unui actor jalnic ce  joacă rolul trădătorului atât prietenos, atât de credincios, atât de inocent. Dar falsa modestie e trădată de o gură prea mare. Ei bine, am învăţat de-a lungul timpului că omul care urlă mai tare, nu e neapărat cel care are dreptate.  Degeaba făureşti o imagine care nu te reprezintă, degeaba  încerci să pari ceea  ce nu eşti, degeaba latri unde nu trebuie, degeaba pictezi cu culori pe care nu ştii să le amesteci.  Şi stau şi mă întreb…pentru ce?  De ce?
Fiecare om e special  şi frumos în felul său. Nu există standarde bătute în cuie. Frumuseţea constă în varietate.  Nu înţeleg de ce se pune mereu accentul pe aparenţe şi premise   false. Cu ce eşti mai câştigat dacă încerci să fi altcineva? Cu ce eşti mai câştigat dacă furi o altă identitate? Sau minţi, sau zâmbeşti prieteneşte, când în gândul tău dispreţuieşti persoana căruia îi zâmbeşti? Suntem obligaţi să fim falsi? Nu,  dar respectul trebuie să existe. Şi respectul nu înseamnă  a minţi, sau a fi prietenos dacă nu simţi nevoia. Respectul  înseamnă adevăr şi  o bună creştere.  Aşa că hai să lăsăm teatrul de-o parte. Căci tu, om fals, ţi-ai făcut norma, eu am aplaudat ironic iar cortina a căzut lăsând un gust amar, atât mie, cât şi societăţii.

Maine, astazi va fi ieri!!!

Va veni o zi in care nu vom mai putea sa ne spunem nimic. Va veni o zi in care la celalalt capat al telefonului, unul dintre noi nu va mai putea sa raspunda, nu va mai vrea sa fie acolo. Tot ce traim, traim acum…si apoi ne pregatim sa ne incheiem socotelile, pentru ca da…vine o zi, cand se va sfarsi, cand astazi tremuram de emotie din toate incheieturile , iar maine ne vom mira din ce motiv. Maine, astazi va fi ieri!….Ne facem iluzii, visam, dar maine sunt toate doar povesti. Nu stim sa traim la timp, nu mai stim sa luptam pentru visele noastre, nu mai stim sa privim…Ne dorim, apoi ne plictisim. Tot ce cladim cu truda si ambitie daramam maine cu un singur suflu. Din nimic nu mai ramane nimic!
Din tot ce am trait, ramane praful…sa il imprastie vantul pe unde o putea. Noi devenim pulbere. Ne credem insemnati, dar sfarsim toti la fel, nu luam cu noi decat ce traim azi. Nu murim decat cu regretul ca n-am facut destul…cand puteam face, si totusi n-am facut.

Ce frumosi sunt oamenii pe care nu-i cunoastem

Aşa cum o monedă are două fete, aşa şi oamenii au tot două sau mai multe fete. Câte o fată pentru fiecare persoană în parte sau pentru un anumit grup de persoane şi altă fată pentru o altă categorie de persoane. Eu consider că fiecare trebuie să se poarte natural şi să fie unic în felul său.
Contează foarte mult prima impresie pe care ţi-o face o persoană. Dacă acea persoană la prima impresie este ok iar după aceea începe să te înjunghie pe la spate nu este prea plăcut. De ce într-un anumit colectiv avem un anumit tip de comportament, iar într-un altul cu totul alt comportament?
Am stat şi am studiat destul de mult acest timp de comportament la persoanele care mă înconjoară, nu neapărat cunoştinţe ci pur şi simplu la grupuri de oameni şi am ajuns la concluzia pe care v-am relatat-o mai sus. Se pare că trăim într-o lume în care deviza este aceea ” să moară capră vecinului”.
Cred că este normal să ne purtăm în anumite moduri şi în anumite circumstanţe diferit, dar să încercăm să fim cât mai aproape de stilul nostru personal şi de felul nostru de a fi. Dacă o persoană este într-un anumit fel asta nu înseamnă că şi noi trebuie să fim la fel.
Iar persoanele care sunt pe interes mi se par cele mai perfide. Nu contează cum îi merge celuilalt, important este să îmi meargă bine şi sunt multe persoane de genul acesta, din păcate.
În concluzie trebuie să ne ferim de acele persoane care sunt prieteni cu noi doar pentru că vor ceva anume, doar pentru că au ceva de câştigat şi pentru că noi nu ne dăm seama de ceea ce vor să facă.
 De ce nu pot unii sa-si vada de treburile lor si sa nu se amestece unde nu trebuie? Si mai ales sa se schimbe brusc atat de mult...
De ce e nevoie sa se ajunga la chestii urate?
De ce nu pot unii sa doarma de grija a ce fac eu?
Aici se aplica cu succes '' daca capra mea a murit, de ce sa nu moara si a vecinului? ''
Cand ai ceva de spus, spune-o clar si de la inceput, nu te schimba brusc, precum se schimba vremea, acum e soare, peste 5 minute furtuna.

Unii abia asteapta momentul in care sa te injoseasca, sa te faca sa te simti prost! Cat mai prost!

Capacitatea de a sti sa taci.

Astazi voi scrie cum este bine sa mai si taci in unele situatii din viata. Se vorbeste mult si prost, fara subiect si predicat. Sa nu credeti ca acum indemn la o tacere totala, dar exista momente in viata cand 1000 de cuvinte nu au nici o valoare in fata unei taceri bine gandite. A nu se confunda totusi cu a tacea inseamna ca esti prost si nu stii sa legi doua cuvinte intr-o conversatie sau cand cineva este ironic cu tine si tu taci asta inseamna ca esti prost. Important e sa gandesti mesajul si sa mergi inainte, tu fiind cel care pe viitor va decide daca vei deschide sau nu gura, vei raspunde cu aceasi moneda sau nu...totul depinde de tine si de conjunctura si binenteles daca esti intr-un dialog cu o persoana sau mai multe persoane. Taci cad esti nervos si iritabil! Mai bine intercaleaza o actiune si daca tii mortis, revino asupra discutiei mai tarziu, cand te-ai detensionat. La stari de nervi se pot spune multe vorbe urate, pe care dupa aceea le regretam amarnic. Unii inteleg sa ierte acele vorbe spuse la cald, dar sunt si foarte multi care nu te iarta pentru cateva vorbe jignitoare spuse la nervi. Taci cand intri in biserica, pentru ca Dumnezeu sa-ti poata vorbi! Taci cand te mananca sub limba sa barfesti! Da, e savuroasa barfa, dar nu e cea mai frumaosa atitudine pe care o poti avea, plus ca ar fi bine sa te gandesti ce efect va avea asupra ta. Chiar daca vorbesti despre altii, altii te aud si vor fi mai “atenti” cu ce anume vorbesc in prezenta ta pe viitor. E bine sa lasi barfa la o parte pentru ca sunt sigur ca daca nu barfesti nici nu vei fi barfit, sau cel putin asa cred ca se va intampla. Taci cand esti ispitit sa critici! Nu este nimeni perfect si daca simti nevoia, da un sfat! E mult mai bine sa sfatuiesti pe cineva si sa-i arati unde si de ce a gresit. Aratandu-i poti si sa-i explici cum sa si repare eventualele greseli facute. Cateodata si criticile aduse pot fi constructive, dar sa nu fie agresive pentru respectiva persoana. Multi percep agresivitatea verbala mai dura decat cea fizica, preferand sa ia 2 palme, decat sa fie batut la cap toata ziua. Taci cat sa ai timp sa gandesti inainte de a vorbi! Nu poti sa vorbesti fara sa gandesti, pentru ca vorbele nu ar avea nici un sens. Si atunci orice vorba fara sens tinde sa fie luata ca pe o prostie sau o incapacitate din partea ta de a purta o conversatie normala si civilizata. Pe multi tacerea ii enerveaza. Mai mereu auzi intr-o cearta conjugala: “de ce taci ma, zi si tu ceva acolo ma faci sa vorbesc ca proasta/prostul”.

Lucrurile marete se fac de obicei cu riscuri foarte mari

Toţi avem momente bune şi rele în viaţă. Fiecare persoană reacţionează în mod diferit. Unii reuşesc să treacă foarte uşor peste orice problemă cu zâmbetul pe buze, nu îşi pierd încrederea în ei, în ceilalţi, în ziua de mâine, rămân mereu optimişti. Şi de partea cealaltă sunt cei care la cel mai mic eşec, cedează, abandonează şi nu reuşesc să se adune şi să meargă mai departe. Nu mai găsesc lumina de la capătul tunelului. Este foarte important ca atunci când ai o problemă să nu devii pesimist, să încerci să vezi partea bună a situaţiei, să nu abandonezi şi să cauţi putere să te ridici şi să mergi mai departe. Chiar dacă uneori toate te copleşesc, chiar dacă ai senzaţia că toate doar ţie ţi se întâmplă, te înşeli. Toţi trecem prin diferite încercări în viaţă, mai grele sau mai uşoare, dar fiecare cu un rost. Nu toţi ştim cum să trecem peste o problemă. Şi atunci este important să învăţăm. De ce? Atât ca să ne putem ajuta pe noi înşine, cât şi pentru a-i ajuta pe cei din jurul nostru. Şi totuşi de unde să îţi iei putere să mergi mai departe? Încearcă să fii optimist şi să zâmbeşti. Trebuie să ai încredere în tine. Învaţă să iei lucrurile pe rând. Dacă ai rezistat până acum, cu siguranţă vei face faţă unei noi zile. Trebuie să ai încredere în ceea ce poţi să întreprinzi, în ceea ce eşti. Încearcă să ai în jurul tău oameni optimişti, prieteni pe care ştii că te poţi baza. Trebuie să speri. Trebuie să lupţi. Trebuie să mergi mai departe. Am învăţat că uneori e bine să renunţi pentru a obţine exact ceea ce ţi-ai dorit. Uneori calea pe care o alegem pentru a obţine ceva nu e întotdeauna cea mai potrivită. Abia când renunţi la ea/el poţi vedea alternativa. Am (re)învăţat, însă, că, indiferent cum evoluează lucrurile, e bine să-ţi doresti. Că obţii sau nu, dorinţa este cea care te face să evoluezi. Am învăţat că în momentul în care nu mai ai dorinţe nu mai ai nimic. Am învăţat că trebuie să îmi încarc bateriile înainte să se descarce definitiv. Atunci când nu mai au strop de energie în ele e posibil ca resuscitarea lor să îţi ia atât de mult timp, încât să pierzi enorm. Să pierzi ce nu te-ai fi gândit niciodată că e posibil să pierzi. Am învăţat chiar să şi pierd, căci la un moment dat a venit şi momentul acela. Dar am învăţat că aş fi putut să nu pierd niciodată dacă la un moment dat m-aş fi oprit o clipă şi mi-aş fi acordat o şansă. Am învăţat să îmi acord şi mie o şansă, nu doar celorlalţi. Am învăţat că şi eu, din când în cand, merit asta. Am învăţat că oţelul e potrivit pentru altele, nu pentru oameni. Şi că până şi el, la un moment dat, se poate îndoi dacă tot loveşti. Am învăţat să nu mai lovesc, că până la urmă tot doare. Am învăţat că lucrurile trebuie făcute la timpul lor sau mai bine nu le mai faci deloc. Că ce poţi lăsa pe mâine e bine să faci azi, că mâine nu ştii ce mai e. Că planurile se fac şi se desfac şi dacă socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, cea mai bună socoteală e cea din târg. ÎNTOTDEAUNA. Altfel, rămâi cu socoteala. Am învăţat că niciodată, sub nici o formă, în nici un context şi pentru nici un motiv nu e bine să te grăbeşti. Indiferent ce sau cine te-ar grabi şi indiferent de ce, e bine sa îţi iei întotdeauna răgazul necesar pentru a nu uita ceva important pentru tine într-un loc în care e posibil să nu mai ajungi vreodată. Indiferent dacă te gândeşti că vei reveni, indiferent dacă în momentul ăla nu îţi pui problema că e ultimul, indiferent că vorbim de prieteni, colegi, parteneri, iubiţi, indiferent de locul unde te-ai afla, dacă ceva e important pentru tine e bine să te asiguri că îl ai. Frustrarea de a nu avea un lucru atunci când ai nevoie de el şi de a aştepta o perioadă mult prea lungă să îl primeşti înapoi (poate chiar să nu îl mai primeşti niciodată), neputinţa de a-l recupera atunci când vrei, frustrarea de a nu depinde de tine şi de a aştepta “îndurarea” cuiva de a-ţi “deschide uşa” sunt atât de mari, pe cât poate fi şi regretul, care e, oricum, inutil. Şi asta doar pentru o clipă de neatenţie. Doar pentru că nu te-ai uitat la tine, pe lângă tine, în geantă, în buzunare etc. Doar pentru că ai înzestrat persoana care deţine cheile cu încredere şi poate chiar mai mult. Doar pentru că, probabil, ţi-ai spus, lasă că îl iau mâine sau poimâine. Când realizezi că mâine nu e chiar mâine e deja târziu. Iar dacă înzestrezi oamenii cu ce crezi tu ca au sau vrei tu să aibă e bine să o faci conştient fiind că înzestrarea asta poate fi doar proiecţia ta şi nimic altceva. Dar mai bine nu te grăbeşti. Trebuie să speri. Trebuie să lupţi. Trebuie să mergi mai departe

Increderea in sine e increderea in rezultatul lucrului tau

Oamenii, în general, au un talent incredibil de a pierde timpul, mai ales atunci când au de făcut ceva ce nu au chef să facă. Totuşi, se spune că avem doar o viaţă… deci fiecare secundă din viaţa nostră trebuie valorificată, nu? Cel puţin eu aşa gândesc. Fiecare lucru cu care-mi “consum” timp trebuie să merite. Timpul clar nu-i un prieten prea bun – ba trece prea repede, ba trece prea încet… şi la urmă oricum ne omoară. Chiar eu am prostul obicei de a pierde vremea cu lucruri care nu-s de fapt importante, şi anume ma enervez. Mă enervez foarte uşor când nu reuşesc să-mi ating unul din cele câteva zeci de targeturi ce mi le propun… Dar oare e atât de important UN SINGUR target din moment ce mi-am atins alte câteva zeci? Mă enervez când anumiţi oameni nu-şi fac treaba cum trebuie, dar mă calmez amintindu-mi că dacă vreau ca ceva să fie făcut bine, trebuie să-l fac cu mâna mea. Ştiu oameni care nu se enervează dar pierd vremea fiind aerieni. Ei uită că au ceva de făcut sau pur şi simplu rămân cu gândul în altă parte. Când faci ceva, pentru binele tău, fă-o cum trebuie, concentrează-te. Eu unul sunt un om împlinit când fac ceva aşa cum trebuie, nu în sictir. Poate-s eu perfecţionist în anumite momente, dar faptul că ceva arată la finalul muncii mele bine, mă face fericit, mă face să fiu sigur pe abilităţile mele.

Timpul!!!

Va dati seama ca ieri primeam primele martisoare, iar azi ne stabileam prioritatile de An Nou. Ca de la concediul de iarna clipesti o data, de doua ori si deja ne rezervam cazarea pentru vacanta de pe malul marii? Se zice ca, pe masura ce imbatranim, timpul trece mai repede. Nu stiu daca senzatia asta se va acutiza in timp, dar eu incep sa devin constient de trecerea fulgeratoare nu a clipelor, ci a unitatilor de timp din ce in ce mai mari. Simt ca accelereaza pe langa mine nu doar secundele sau zilele, ci lunile si anii. Si aceasta unica resursa neregenerabila pe care o avem, acest dar pretios care ne-a fost pus in brate devine din ce in ce mai pretios. O sa incep sa fiu mai zgarcit cu timpul meu, cand vine vorba sa il acord diversilor oameni sau activitati. O sa cantaresc mai bine cine il merita si pe ce merita. O sa incerc sa investesc cat mai mult din el, timpul, pentru lucrurile care conteaza cu adevarat.

Voi aveti incredere in oameni???

Increderea in oameni. O tema interesanta, descoperita intamplator. V-ati imaginat ca increderea sta la baza tuturor relatiilor pe care le avem cu oameni, mai mult sau mai putin apropiati ? De fapt, increderea ne face sa ne apropiem mai mult, si tot ea sa ne departam pentru totdeauna. Daca stau si ma gandesc bine, in jurul increderii se invart o gramada de fapte si trasaturi, cum ar fi: tradarea, inselaciunea, cinstea, minciuna, devotamentul, sacrificiul, fidelitatea si lista poate continua la nesfarsit. Am avut ocazia sa stau la povesti cu oameni, pentru care increderea e ca vremea de afara - schimbatoare. Adica, acum e soare, voie buna, explozie de incredere, apoi brusc se innoreaza si ploua cu grindina si vorbe. Apoi iar iese soarele. :)) Nu zambiti, ca asa e ! Daca esti om cu minte, te retragi linistit sub umbrela adusa de acasa si asisti amuzat la dezlantuirea fenomenelor meteo-colerice. :)) Dar tot ramai cu gandul ca s-a intamplat ceva straniu si peste puterea ta de intelegere. Oare ce sentimente poti avea fata de acesti oameni ? De apropiere, de departare, de confuzie, de dispret, de dragoste (maso...) ... Stiindu-ma sensibil la fenomene spontane, m-am tot intrebat ce poate face ca increderea sa dureze ? Adica sa dormi linistit si sa te gandesti la alte lucruri importante, decat sa-ti privesti tot timpul spatele. Increderea se construieste cu argumente. Dar ce sunt argumentele ? Dupa mine, argumentele increderi sunt faptele oamenilor din jurul nostru. Argumentele nu se cumpara de la magazin, ci se aduna in timp. Cred ca mintea noastra, ratiunea, ar trebui sa se seteze pe adunat argumente.:) Nu de alta, dar e pacat sa zbori din floare in floare, fara sa cladesti nimic durabil. Sau poate ca e doar punctul meu de vedere, in care vad o legatura stransa intre incredere si durabilitate.

Nimicuri plimbatoare

Șterg. Tastez. Șterg. Pauză. Pauză. Să fii trecut jumătate de oră deja? Se scurge viața din laptopul meu, iar eu privesc. Probabil că de asta și tastez acum cu „atât de mult entuziasm” – știu că ecranul va fi negru curând, iar eu îmi voi fi găsit scuza perfectă pentru care să nu mai fac asta. Încă nu s-a stins. Încă o pauză. Mi-am alcătuit existența dintr-un lung șir de pauze. Sunt bune totuși. Dar sunt pentru leneși. Sau pentru cei indeciși. Ca o balanță veritabilă ce sunt îmi cântăresc amintirile și planurile. Trecutul și viitorul. Stânga, dreapta, stânga, dreapta. Care valorează mai mult? Care mă trage în jos? Sunt una și aceeași? Trebuie să fie. Întotdeauna partea care cântărește mai mult înclină balanța, deci mă trage în jos. Înseamnă că tocmai ceea ce contează pentru mine îmi afectează echilibrul. Se prea poate. Dacă repet lucrul acesta suficient de mult voi înțelege. Voi înțelege și accepta, asta e mai important. Căci a înțelege e una, iar a accepta e cu totul o altă poveste.