Am fost întrebat de ce nu mai scriu pe blog.
Apoi de ce nu mai vreau să merg în unele locuri, să nu mă văd cu unii
oameni, de ce îmi umblă mintea atât de mult la muncă, de ce am renunţat
la unele plăceri.
Apoi am aflat că aş fi o persoană închisă. Că nu spun totul despre mine. Şi că nu prea ştiu ce vreau.
Mi s-a mai spus că să am grijă de mine. Şi că să nu mai pun atâtea la
suflet. Şi am mai aflat că dorul zilelor trecute poate naşte confesiuni
pe care niciodată nu le-aş fi crezut spuse.
Am avut nervi, draci, obsesii şi am trecut prin stări de uitare şi fugă
de mine. Am cantat, am umblat, am muncit si am avut lacrimi în ochi.. Am primit şi bune şi rele.
Au fost zile în care am simţit că o pot lua razna şi tot atâtea şi aceleaşi zile în care m-am simţit complet de bine, dar......
Şi dacă te-ai întrebat de ce nu am mai scris pe blog, e pentru că
mi-am văzut de mine. Chiar şi atunci când nu am ştiut sigur ce vreau.
Chiar şi când m-am ferit sau când mi-am pus sufletul pe tavă, dar am revenit, e linistitor sa iti pui gandurile pe o pagina de blog altfel...cine sa te asculte? cine sa te inteleaga ce simti in acel moment?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu