Cu si despre aroganta...

Arogance has to be earned, zicea Hugh Laurie in House MD. Apropo, ca o paranteza, am observat ca e la moda sa-ti placa House. Toata lumea l-a adaugat pe facebook la filme urmarite, chiar si persoane despre care stiu sigur ca nu inteleg nimic din el. Poate ca, exprimarea corecta ar fi “mai ales persoane care nu inteleg nimic din el”. Daca toti cei care se vor fani ai filmului l-ar si intelege, asa cum ar trebui perceput, cu siguranta lucrul acesta s-ar reflecta in ceva. Dar e suficient sa iesim pe strada, ca sa ne dam seama cati au priceput vreo idee din filmul asta. Parerea mea e ca, daca excelam in ceva, in ultima vreme, acel ceva e incompetenta, sau, cel mult, mediocritatea. Dar, revenind la aroganta, atribut pe care il manifest din plin – uneori nemeritat, ce e drept, dar hei, nimeni nu e perfect, iar eu imi recunosc greselile – doream sa ma refer la un anumit tip de aroganta care ma deranjeaza destul de mult in ultima vreme, pentru ca il observ din ce in ce mai des. E vorba de acele persoane care si-au descoperit drumul, care au atins o stare de echilibru psihic si emotional, care gandesc pozitiv intoteauna si, pentru care, orice e posibil, daca iti doresti suficient de mult. Ma bucur pentru ei, daca au gasit calea spre fericirea deplina, dar, de aici pana la a avea impresia ca, adevarul lor e universal valabil si, prin urmare, trebuie propovaduit cu surle si trambite, cred ca e un pas mult prea mare. A-l face, mi se pare o dovada de aroganta suprema. Sa-ti gasesti pacea, linistea, calea ta in viata, e de apreciat si, inca o data o spun: ma bucur sincer pentru fiecare dintre acesti oameni. Insa, atunci cand vreunul din ei incearca sa-mi impuna credintele lui, vorbindu-mi de la un nivel superior, atotstiutor, avand convingerea ca, drumul meu e gresit si ca, acela pe care l-a descoperit el e singurul pe care ar trebui sa pasesc si eu, am o problema. O bruma de inteligenta, sau macar de bun simt, ar trebui sa dicteze o retinere in a transforma o experienta proprie, interpretata cat se poate de subiectiv si personal, in lectie de viata aplicabila tuturor. Numai orgoliul si aroganta, combinate si in cantitati industriale, ar putea crea impresia posesorului ca e un fel de dumnezeu care a adus cele 10 porunci pe pamant. Hai sa fim seriosi, totusi. Din punctul meu de vedere, ce ar avea ei dreptul sa faca e sa-si impartaseasca experientele si convingerile, la modul “eu cred ca…”, “pentru mine a functionat…” etc., complet diferit de “ce ar trebui tu sa faci…”, sau “gresesti atunci cand…”. Eu m-as simti cel putin rusinat sa dictez cuiva un mod de viata care, pentru mine a functionat. E adevarat ca, entuziasmul m-ar putea determina sa-mi impartasesc convingerile circumstantiale, in speranta ca si altii se vor regasi in ele si, astfel, le voi fi de ajutor. Dar, de aici pana la abordarea aroganta si lipsita de inteligenta, e o distanta uriasa, pe care nimeni nu are dreptul sa o parcurga.

Toti suntem diferiti...

Stiti ce ma deranjeaza? Fiecare om are ceva bun in el, ceva unic. Dar nu inteleg de unde nevoia de uniformizare? Unii sunt mai buni decat altii, unii sunt mai sensibili, altii sunt mai destepti, unii mai pragmatici, altii mai poeti. Nu suntem la fel. Suntem diferiti si pentru ca nu suntem in stare sa ne acceptam, atunci incercam sa ne aducem la acelasi numitor comun.

Daca citesti acest entry cand esti la birou, printre taskuri, cafele si stres; daca il citesti seara tarziu, dupa ce ai ajuns in sfarsit acasa, ai luat cea mai consistenta masa – cina – si abia astepti sa dormi, atunci acest entry este pentru tine. Marea majoritate a oamenilor muncim de ne sar capacele. Dimineata nu apucam decat sa ciugulim ceva in fuga, sa ne imbracam si sa fugim spre serviciu. La pranz, multumim Celui de sus daca avem acea ora de masa – multi nu si-o permit pentru ca trebuie sa lucreze. Seara, suntem fericiti daca putem sa ne indreptam spre casa la ora la care se termina programul – un 5, un 6 – si nu dupa ore suplimentare, cand deja e intuneric afara. Multi nu scapa inainte de un 8-9. Ce-ti mai ramane de facut cand termini? Sa incerci sa te relaxezi un pic, cu niste prieteni, o bere, un film sau un shopping nevrotic. Cand ai mintea praf, nu prea iti vine sa citesti nici o carte, sau sa faci ceva in plus pentru dezvoltarea ta. Sa mergi la sala e un gest de eroism, si doar cei mai curajosi si tenace dintre noi reusesc performanta in mod sustinut. Unii nu au nici macar acele ore de tihna seara, ci muncesc non-stop pana nu mai pot de somn. Sunt permanent conectati, taskurile nu se termina niciodata, intotdeauna ramane ceva de facut. Unii viseaza, incearca sa rezolve in vis ce n-au apucat sa rezolve in trezie. Ceea ce descriu aici e cat se poate de real. Nu e vorba de exceptii, nici de caricaturizari. E o viata pe care o duc majoritatea oamenilor de pe aceasta planeta. Si totusi, eu am o intuitie puternica cum ca ceva e in neregula. Cred ca nu asta ar trebui sa fie normalitatea. Nu ar trebui sa ne ducem viata in munca din scoala in mormant. Si totusi, cadem cu totii, pe rand, generatie cu generatie in acest pattern. Si il replicam. Adica nu numai ca ajungem sa muncim ca animalele de dimineata pana noaptea, dar ajungem sa ii presam si pe altii sa fie la fel. Muncim zilnic, de dimineata pana seara ca sa cumparam produse si servicii de care nu avem cu adevarat nevoie. Suntem stresati, nemultumiti, haituiti. Ne dorim cu jind sa vina acele cateva zile de concediu pe an, in care sa ne refacem energia pierduta in celelalte 360si de zile. Ai observat ca ne imbolnavim mai des, de stres? Ca suntem mai slabiti, ca trebuie sa pompam vitamine, medicamente, energizante ca sa ne mentinem intr-o forma cat de cat functionala? “Si ce s-ar alege de lumea asta daca nimeni n-ar munci?”. Ma intreb, oare ce mare nenorocire s-o intampla?? Te pomenesti ca n-o sa mai avem cand sa producem atatea lucruri de care nimeni n-are cu adevarat nevoie. Ar fi absolut groaznic daca am munci toti cate 4 ore pe zi, n-am sti ce sa facem cu atata timp liber. Cica un experiment sociologic a comparat entuziasmul, energia si motivatia oamenilor de a face lucruri, fiind sau nu remunerati. Experimentul a aratat ca oamenii au seminificativ mult mai mult entuziasm si energie cand fac o activitate voluntar decat atunci cand sunt platiti. I-auzi. N-ar fi misto sa nu mai simtim jugul de pe gat in fiecare zi, si sa impingem cu placere, atat cat simtim ca avem voie? Cred ca trebuie sa reconsideram nitel “statul degeaba”. A fi sanatos, a alerga in parc, a innota, a asculta un album, a sta intins pe iarba si a te uita la cer, a fuma din pipa si a citi o carte – toate astea nu sunt munca in sensul clasic capitalist, dar nu sunt nici stat degeaba. Sunt o parte din noi si din echilibrul interior atat de necesar. Gandeste-te serios la cat din zi petreci muncind, si cat petreci facand alte lucruri pe care le simti necesare pentru a merge inainte.

Intr-o zi cu soare !!!

Ma incearca zilele acestea opinii diverse. Incerc sa inteleg ceea ce se petrece in lume (aia mare, a tuturor, redusa subiectiv si firesc la o lume totusi mica) si sa ma pozitionez pe o granita, pe o culme, sa pot privi de o parte si de alta, dar sa-mi pot continua propriul drum. Punand cap la cap multe dintre lucrurile gandite sau simtite in ultima vreme ajung la concluzia trista si deloc noua ca suntem invadati de non-valori si de retete de promovare a lor. E o adevarata lupta sa treci dincolo de ele atunci cand nu te-ai calit in scoala vietii, nu te-ai nascut intr-o biblioteca sau, pur si simplu, nu te-ai procopsit cu un spirit liber. Ma refer la oamenii obisnuiti printre care ma aflu si eu (des auto-iluzionati ca le poseda pe cele de mai sus). Desigur, poti recupera prin studiu, preocupari, trezire, dar asta e o chestiune ce tine de individ si nu de marea masa. Mai mult ca oricand, aceasta mare masa care nu cere ceva anume, dar accepta tot ceea ce i se da precum bebelusul inghite lingurita dupa lingurita un amestec respingator vederii, aceasta este cea care de fapt, decide tot ce e de intamplat pe lumea asta. Cea mai frecventa abordare este detasarea de marea masa si evident, cea gresita pentru ca va veni o zi, draga omului ce traieste in lumea lui, cand va depinde de cealalta lume, aia care conteaza. La polul opus ca abordare este implicarea, incercarea de a fi un ac intr-un car cu fan, insa teama de a esua lamentabil este ultima moda in materie de slabiciuni umane, teama de a-ti irosi viata in numele unui ideal. Ceea ce gresim noi, neimplicatii, este ca la vremea cand s-a nascut proverbul cu acul (mentalitatea), nu se stia de magnetism si nici nu se inventase detectorul de metale, cu alte cuvinte avem instrumente moderne, dar ne incapatanam in a nu le folosi. Inca mai credem, dupa ce am fost prea mult timp scoliti, ca puterea vine din a da mana cu mana. In conditiile acestor vremuri, asta se cheama prostie si convine celor care se pricep la vanzari: luati orice exemplu din reclame, ziare, televiziuni, politica, site-uri, facebook, cultura, oamenii din jur etc. Esti atat de frenetic sfatuit in a fi original, tu insuti, incat sfarsesti a fi doar unul dintre ceilalti. Nu ti-ai pus niciodata intrebarea de ce? Pentru ca ceea ce tu crezi ca ti se da doar tie, se da si celorlalti, iar sentimentul de atentie unica e o iluzie. Mie imi place reflexia pe care am avut-o in acest text, dar din pacate pana nu trece " epoca asta comunista " cu care noi, astia mai tineri,ne luptam inca,nu se va schimba nimic. Am muncit enorm la acest text si l-am gandit doua saptamani, dar daca tot am terminat concediul, am zis...."hai sa revin"

Hai sa ne pupam....mai bine NU ! :)

Am o problema cu oamenii care una doua sar sa te pupe, nu inteleg de ce trebuie sa ma pup asa degeaba… Ajung azi la job,hop ma intalnesc cu 2 colege de liceu venite sa caute clienti pentru niste utilaje… si hop sar sa ma pupe,colege care nu cred ca au suspinat in fiecare zi in care am lipsit de dorul meu… dar veneau hotarate sa ma pupe… le-am taiat elanul intr-un mod nu tocmai dragut… mi-au spus ca ” asa e frumos”… eu le-am intrebat cum este sincer, sa le pup ca asa este frumos… sau sa fac ce simt… Pe acelasi model, cand ma vad pe cine stie unde cu cate un/o cunoscuta… hop sa ma pupe, frate nu se poate decat un salut si intrebarile de rutina “ce faci” , “ce ai mai facut”… nuuu clar nu se poate, tre sa ma ia la pupat… eh si daca mai e si vreo duduie data cu o tona de ruj… sunt “extrem de incantat”:)). Acelasi lucru se intampla si prin locurile pe unde ies in timpul liber… “vaiii ce faci… vino sa te pup”… dar DE CE?!? De ce nu putem sta de vorba, impartasii intamplari… de ce trebuie sa fim falsi? Eu inteleg pupatul ca pe un semn de afectiune SINCERA, pup un om fie pentru al felicita pentru ceva, fie imi este drag omul ala nu l-am mai vazut de mult si chiar mi-a fost dor de el… nu asa hai sa ne pupam ca ne-am vazut… Nu inseamna ca daca nu pup un om de cate ori il vad nu imi este drag… dar parca imi suna a ipocrizie pupatul asta asa degeaba… Nu o data s-a intamplat sa le spun unor oameni ca nu vreau sa fiu pupat, sau sa ii intreb de ce ne pupam… o voi face si de acum inainte… poate voi fi considerat nebun, salbatic, antisocial… dar nu inteleg de ce trebuie sa ma pup cu toata lumea. Asa ca… nu ma mai pupati, daca vreau vin eu sa va pup.

Fiecare zi in care incerci sa vezi adevarata fata a lucrurilor, este o zi cu adevarat reusita.

Nu sunt un barbat de succes in afaceri, dar ma straduiesc sa devin. Nu am o experienta prea vasta in campul muncii, dar ma straduiesc sa o dobandesc. Si vreau sa dobandesc o experienta de calitate. Imi place ceea ce fac, nu e doar un job, e si o pasiune. Din ceea ce am observat eu la jobul meu, secretul succesului consta in ADAPTABILITATE. Nu totul tine in a fi bun, si atat. Am lucrat la diferite proiecte de-a lungul timpului si fiecare a avut specificul sau... Fiecare proiect mi-a solicitat diferite competente, fiecare m-a facut sa fiu mai bun, unele mi-au scos la iveala competente pe care nici nu banuiam ca le am, altele m-au ingradit atat de mult incat imi venea sa-mi plang in pumni de ciuda, altele m-au facut sa-mi depasesc limitele, altele m-au ajutat sa invat cum sa profit si de punctele mele slabe, altele m-au ajutat sa-mi extind aria de cunostinte … dar cel mai important a fost ca am reusit sa ma adaptez la fiecare proiect in parte, sa am rezultate bune de fiecare data. Am inteles ca cel mai important este sa inveti din greseli, sa te adaptezi si sa nu crezi niciodata ca le stii pe toate, pentru ca intotdeauna te vei intalni cu ceva nou si vei fi pus in postura de novice. Important este sa poti accepta acest lucru, sa o poti lua de fiecare data de la zero si sa ajungi departe. Fiecare zi e o provocare, fiecare te ia de la zero si iti cere sa-l aduci pe culmi cat mai inalte. Cel putin asa e in domeniul meu. Multi nu reusesc sa se impace cu aceasta idee – nu le plac schimbarile, nu se pot adapta. Intr-adevar, e dureros sa ai o evolutie de tip “dinti de fierastrau”, cum o numim noi – de fapt ea are aceasta forma doar in aparenta; in esenta asa devii cu adevarat bun: calindu-te. De-asta imi si place jobul meu: am parte de provocari intotdeauna, invat intotdeauna ceva nou, si astfel evoluez si ca angajat, si ca OM. Iar pe deasupra, produsul muncii mele este foarte util pentru ceilalti. Iar aceasta cred ca este cea mai mare satisfactie pe care o am.Sfatul meu este sa va implicati cat mai mult in profesia voastra si sa va faceti cat mai multe relatii, oameni mari, care duc in spate firme, afaceri mari, asa reusiti sa invatati si sa va maturizati in domeniul vostru....Acest post l-am scris din nevoia de a scrie, primul post in care ...nu a trebuit sa sterg , sa adaug iar sa sterg si iar sa adaug...cred ca am evoluat putin si pe blog:D

Just realized.

Ziua de duminica a fost un fel de revelatie pentru mine. Da, stiu ca suna grav, dar nu e chiar asa. Cred ca este cel mai bun lucru care mi s-a intamplat in ultima vreme si pentru asta sunt super recunoscator. Ma simt fericit cu adevarat. M-am sculat binedispus, cu zambetul pe buze mi-am inceput ziua si parca lucruri din ce in ce mai bune au inceput sa mi se intample. Karma, baby! Am vorbit la telefon cu cel mai bun prieten pe care il am si mi-a facut ziua mai frumoasa. Pe masura ce trecea timpul am vorbit cu persoane care progresiv, ajungeau sa ma binedispuna din ce in ce mai mult si sa ma faca sa imi dau seama cat de norocos sunt pentru ca ii am. Si se stiu ei, nu trebuie sa ii scriu aici. Am ajuns la concluzia ca sunt cativa oameni pentru care merita sa faci absolut orice sacrificiu, niste oameni extraordinari care mereu o sa ma ajute cand mi-e greu si mereu o sa ma inteleaga, orice s-ar intampla. Niste oameni care o sa se gandeasca mereu la mine orice s-ar intampla. Si eu am avut norocul sa ii am alaturi de mine si sa am privilegiul de a le intoarce "serviciul", because that's what friends are for. Am realizat ca se mai intampla sa existe neintelegeri, sa mai existe certuri, dar tocmai in perioadele de criza se vede care iti sunt prietenii si care sunt oamenii care merita sa ii tii aproape de tine. Pe calea asta o sa spun cat de mult te apreciez domnu Cata pentru ca dupa tot ce s-a intamplat tu ai ramas la fel si mi-ai demonstrat ca prietenii raman chiar si in momentele grele. Pentru asta, mereu o sa ramai prietenul meu si o sa te apreciez mereu. Pentru ca mi-ai demonstrat asta, nu doar ai spus-o si in momentele grele mereu m-ai ajutat sau cel putin ai incercat.