Apoi se intampla ceva. Exact cand nu mai am deloc putere si vreau sa
traiesc in sacul negru, departe de lumina si de oameni si de orice
bucurie, ma salt la suprafata, imi prind de fata cu carlige de rufe un
zambet mic, ma zbat sa ies si sa ma departez de griji si incerc sa rad
ca si cum n-am nicio grija pe lume. Sa iau fiecare zi grea ca pe o zi un
pic mai usoara.
Si timpul trece, vin vremuri mai bune, supararile lasa urme care se
sterg usor-usor si bag sacul negru inapoi in dulapul corbului. Sunt
foarte recunoscator ca, desi sunt un om pasnic, inca pot sa ma lupt cu
mine insami si sa inving.
Dar adevarul e ca in astfel de momente mi-as dori ca oamenii din jur sa fie mai intelegatori, rabdatori si mai iubitori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu