Cunoaştem de-a lungul vieţii oameni care devin pentru noi atât de importanţi încât nu ne mai putem imagina, din acel moment,viaţa fără ei. Apoi, dintr-o prostie sau o greşeală ce putea fi trecută cu vederea, îi pierdem. Sau pur şi simplu fără nicio cauză concretă ies din viaţa noastră la fel cum au intrat...brusc. Nu vorbesc despre moarte, pentru că asta chiar nu poate fi controlată. Dar ce facem atunci când pierdem pe cineva despre care credeam că ne va fi alături toată viaţa sau, mă rog, fără de care nu ne puteam noi imagina viaţa în continuare? Stăm în loc? Mai încercăm să-l(o) readucem lângă noi sau mergem înainte fără să ne uităm în urmă? Şi când decidem să nu ne mai uităm în urmă şi să lăsăm instinctul de autoapărare să îşi facă treaba, adică să ne scoată din suferinţă? Este o vorbă care spune "dacă nu te iubeşti tu nici ceilalţi nu te vor iubi".Când nu mai poţi face nimic să te întorci la cum a fost, când e mai mult rău decât bine, e timpul să te iubeşti pe tine, e timpul să laşi mecanismul de autoapărare să aibă grijă de tine. Şi nu te poţi limita la a fi decât spectator, trebuie să fii actorul principal în acest episod din viaţa ta. Vorbesc din experienţă? Da! Şi nu vorbesc numai despre relaţii de iubire, vorbesc despre orice gen de relaţie care la un moment dat mi-a adus atâta dragoste, energie pozitivă şi împlinire încât nu îmi puteam vedea viaţa continuând fără a o avea. Învăţăm, pentru că trebuie! Învăţăm să trăim fără a-i avea alături pe cei care au fost cândva foarte importanţi pentru noi, dacă vrem să supravieţuim.Puţini oameni pe care îi iubim ne rămân alături toată viaţa, restul ne rămân în suflet şi în amintiri....
By Serj
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu